Dedicate celor care zambesc
Sunt la Biblioteca Institutului Francez. Fac revista presei, cu un teanc de ziare in fata. Vis-a vis, un tata si fiul sau cu handicap, probabil are cam varsta mea. De cum a venit mi-a aruncat o privire lunga si din cand in cand se tot intoarce spre mine si ma priveste. Nu-i tocmai o fata respingatoare, desi asimetrica, are ceva simpatic, dar ranjeste bizar. Oscilez intre a-i ignora privirea si a-l privi cu coada ochiului. Intr-un final tatal si fiul se pregatesc de plecare. Ma uit in urma lui pe culoar si brusc il vad facand cale intoarsa. Se aprope rapid de mine si imi lasa pe masa un biletel pe care scrie HERCULE. Zambeste larg si fuge.
Astept la Xerox cu foile in mana. Pe scari coboara o batrana frumoasa si inca cocheta. M-a rugat zambind s-o las sa-si xeroxeze cuponul de pensie inaintea mea. Se grabea iar eu aveam un teanc de foi. Are un aer tare simpatic. Mi-am amintit ca i-am vazut figura undeva. Intr-un film. Un film in care a murit.
In parcarea din spatele teatrului o gasca de copii galagiosi par sa se joace. Ma uit mai atent si observ ca e un contest de sarituri, peste un postament din ciment destul de inalt. Saritura la cal din gimnastica, adaptata urban. Ma gandesc la pielea palmelor zdrelita in contact cu cimentul pentru a creea un punct efemer de sprijin, la mijlocul zborului. Unii din copii sunt doar in maieuri si pantaloni scurti, e si unul in camasa cadrilata, majoritatea au frezele crestoase atat de la moda. Pare o scena dintr-un film sud-american. Mi-e dor de “ratele si vanatorii” si “fete –filme”. Nu gasesc pe nimeni care sa se mai joace asta. Si imi dau seama ca n-am mai vazut nici un copil jucandu-se “elastic” sau “tancus” prin fata blocurilor.
Femeia din pacarea de la teatru, cu fata negricioasa de mizerie, arata ca o papuasa, si-si taraste cu greu dupa ea un picior. Ca toti oamenii fara adapost e imbracata gros, inca are o pufoiaca de iarna murdara. Priveste spre postamentul de ciment caruia nu i-ai putea acorda un rol cert, parte din constructiile urbane de neinteles pe langa care trecem zilnic fara ca macar sa ne punem intrebarea la ce folosesc sau pentru ce au fost cladite. Peste cimentul gri, un tag urat, cu spray mov, PNL si trei inimioare. N-as fi ghicit nicodata ca in spate exista o usita, un lacat, si ca femeia isi tine hainele ascunse in constructia din ciment a parcarii in care isi petrece ziua. Azi a scos totul afara ca din lada de zestre, la aerisit sau sortat si mi-a sarit in ochi o plapuma roz. Seamana cu cea rosie-stacojie a omului fara adapost de vis- a- vis cu Casa Arhitectilor. Plapuma stacojie, perna oranj murdar si langa un scaun are a fost candva albastru, rupt, intr-o rana, rezemat de zid. Deasupra, o copertina galbena tine loc de acoperis.
Masina albastru–inchis, B 15 MIF, Dacie veche paraginita dar care servea drept casa pentru cel putin 4 persoane. Inauntru, stranse tot felul de boarfe, cativa amarati, femei si barbati, se adunau seara in jurul masinii, casa si depozit in acelasi timp. Acum cateva saptamani trecand pe langa masina am vazut doi barbati cu parul alb si cate o carja fiecare, unul pe scaunul din fata al masinii, celalalt se sprijinea de caroserie. Pe jos sticle de bere din plastic, din cele ieftine. Am simtit damful de alcool si-n acceasi clipa am auzit exclamatia unuia dintre ei: Asta-i viata! Azi masina nu mai era in parcare si nici gasca care locuia in ea. In locul ei e parcat un Jeep.
Un domn cu camasa in carouri, aproape plesnind peste burta in exces a adormit pe locul soferului, cu un ziar deschis in brate. Oameni care mananca in masina, se saruta, citesc, se schimba, asteapta, se cearta, se impaca, injura, se plictisesc, citesc. Masina a devenit un substitut de casa, un spatiu intermediar, in care nu esti nici in nici out, in care te simti in siguranta de priviri, chiar cat sa te scobesti in nas sau in urechi la stop, uitand ca doar la 25 de centimetri sta cineva si te priveste. Spatiu vizibil si semi-invizibil, privat si public in acelasi timp.
Mai incolo, pe aceeasi strada, intr-un bistro, langa fereastra, un tanar chel sta cu capul in maini, desupra laptopului. Nu-i vad fata, soarele ii bate generos in chelie, simt miros de mancare buna venind dinauntru.
In pasajul de la metrou, un barbat si o femeie, imbracati la costume gri, cu aspect corporatist, iau masa. O aurolaca inspira din punga cu o mana iar cu un deget deseneaza prin geam in dreptul lor, mancarea din farfurie. Cei doi o ignora si mesteca.
Astept metroul. Aud voci ridicate pe peronul din fata. Un tip inalt si cu aspect musculos in devenire, sapca neagra, ochelari de soare, costum pe care scrie Security, strans pe corp, vesta speciala, negru-albastru, o plasa pe care o tine stangaci in mana. Relieful muschilor se simte pe sub haine. Urla la un tip gelat de langa: Ce te uiti? Am fost la targ impreuna? Ce te uiti? Uita-te la Scorsese!” si pleaca in timp ce walkie-talkie-ul atasat costumului, sclipeste.
Un tanar cu aspect de vagabond iese printr-o usa mica de sub scara de la metrou. Sunt chiar in spatele lui, imi dau seama ca doar ce s-a trezit din somn. Il vad cum schioapta, vad si un fior de frig care il face sa se scuture ca un caine. Se indreapta impreuna cu masa spre metrou. Se opreste in fata la patiserie. E baiatul care canta frumos, cel caruia i-am dat bani inainte de Craciun, cand canta colinde.
Fiare vechi! Mereu m-a fascinat strigatul asta cantat al tiganilor. Inca il aud, uneori ma si intalnesc cu cautatorii-cantatori pe strazi. Ma bucur ca am reusit sa descifrez intre timp versurile “cantecului”.
O tigancusa slabuta si oxigenata se apropie discret de mine cu 2 cutii de parfumuri pe care scrie Bulgari, in brate. Am vazut-o de cel putin trei ori in ultimele 2 luni cu aceleasi cutii, pe aceeasi strada. Imi simte privirea lipsita de incredere si imi sopteste: “Le-am furat!” ca pe o polita de asigurare fara posibilitati de eroare.
La intrarea in magazin o batrana mi-a deschis usa, mi-a zis "Sa traiti!" si "La multi ani!" cu atat umilinta in glas incat m-a trecut un val de greata amestecat cu rusine. La iesire mi-am pastrat restul desi ezitam tocmai pt. a nu incuraja umilinta ei. In fata mainii ei intinse prompt am mai avut un moment de ezitare. “Am vazut ca aveti bani" mi-a zis. A cascat gura, si-a impins un deget spre dantura si mi-a zis ca trebuie sa-si refaca dintii. Apoi mi-a luat banii din mana si mi-a zis aspru "Fara justificari, bodaproste!"
S-a facut brusc frig. Se sapa iara santuri adanci, au scos dalele si le-au aranjat de-o parte si de alta a santului. O femeie batrana statea mereu jos, lipita de gratiile de la unul din geamurile de la parterul cladirii de pe strada asta. Se incalzea cu aburul nociv din aerisire, mi-am dat seama o data cand m-am aplecat sa-i strecor o bancnota. In fata avea mereu carti de rugaciuni pe care le citea destul de transpusa si indiferenta oarecum la zgomotul strazii. Astazi i-am vazut pt prima oara privirea ridicata din cartile ei si concentrata pe dalele care acopera geamul din fata. Jumatatea de metru patrat de langa geam care ii devenise casa pentru mult timp, ii fusese si ea smulsa. De partea cealalata a trotuarului, cu cartile de rugaciuni intinse pe dalele scoase de curand, despartita prin santul cascat de casa ei de langa geam, zidita acum cu dalele din trotuar. Geamul nu se mai vede din spatele lor. Ne inghesuim cu totii in spatiul pietonal stramt ramas pe trotuar pentru a face loc santului. Cu grija sa nu ne calcam pe picioare sau sa cadem in el.Ii injuram in gand pe cei care trec cu viteza, aproape sa ne darame si pe cei care abia se tarasc in fata noastra cu viteza melcului.
O femeie sta pe bordura si face ceva aplecata. Nu-i vad fata, dar ajungand in dreptul ei, vad expuse 2 goblenuri frumoase. Coase de zor la al 3-lea. Imi ridic privirea si imi dau seama ca e momentul cand seara se transforma in noapte. Afara deja nu se mai vede.
Kamasutra sex shop s-a mutat cu cateva numere mai jos pe acelasi bulevard. Unitatea s-a mutat pe lumea de vis-à-vis. Din vechea locatie a mai ramas totusi firma. Inauntru e acum un magazin de pantofi, numai bun sa-ti arunci in trecere ochii obositi. Kamasutra sex shop cu pantofi. Am auzit de fetisuri cu pantofi de dama. Mai jos, la adevaratul sex shop iti atrage atantia ghirlanda de baloane albe si rosii. Decoratie de Valentines. Un barbat si o femeie trecuti de 40, amandoi cu caciulite lapone pe cap, privesc intrarea magazinului: “Sex din ala in pozitii ciudate”, aud in treacat. Se uita unul la altul si starniti se saruta.
Imi tarasc picioarele spre metrou. E trecut de 5 dimineata. Am stat prea mult, destul cat sa-mi amintesc de ce nu mai vreau sa merg la party-uri. Mizerie, multa mizerie umana potentata de alcool, droguri si dorinte frustrate. In lumina becului de la chiosc vad un sobolan alergand sa se ascunda. La colt, un tanar cu pleata asteapta culoarea verde a semaforului. Brusc si prompt isi sulfa nasul, apasand cu forta doar pe una din nari. Jetul de secretii sare cu forta si se lipeste de trotuar. Adio servetele sau batista. Imi intorc privirea si dau cu ochii de o batrana care isi aseaza zambilele albe spre vanzare, pe trotuar. Gasesc puterea sa-i zambesc, fara sa stiu de ce.
Am fost la magazinul filatelic pt. prima oara in viata. O lume fascinanta. Cautam la cererea cuiva din strainatate timbre cu exploratorul Emil Racovita. Coli, foite, numere, colectii de milioane, culori. O doamna trecuta de 40, cu alura serioasa cumpara de peste un million. Stie tot, are notat intr-o agenda nume, date, ani. Se cunoaste si cu vanzatoarea. Ii explica cum ar vrea sa lase colectia fiului ei si spera sa aiba grija de ea. Imi imaginez un clubber crestos, care o va vinde pe 1 milion pentru urmatoarea transa de droguri.
Coborand dealul Mitropoliei, zi de duminica vantoasa, expozitie de cersetori pe margini, exhibandu-si ranile si bandajele. Ghidez doi cehi. Brusc, o pala de vant si pe langa mine zboara bani , alergand in vale, pe deal. Multi, multi bani si cehii alergand dupa ei. Romanesti dar si necunoscuti. Ma aplec si eu razand si incep sa strang. Rad fiindca vad din exterior scena. Vad si ochii cersetorilor si-mi imaginez surpriza lor.
Inca mai reusesc sa fiu turista in orasul asta, sa ma uit la cladiri ca si cum nu le-am vazut niciodata. Merg cu privirea mereu atintita in sus, in jos stiu bine ca-i urat oricum.
Un barbat se spala cu sapun pe picioare la furtunul cu apa care siroieste continuu langa trotuarul din fata Ambasadei SUA. Clabucii se scurg incet inspre canalizare.
Porumbeii ciugulesc dintr-o voma proaspata pe trotuar. Deslusesc urme de ceapa. Imi amintesc de-o alta voma in care era sa calc printre masinile parcate, acum cateva seri. Era intuneric, m-au salvat aburii care ieseau in contact cu aerul rece. Aburi tare frumosi, iesind asa din ciment.
Am arsuri. Cred ca stomacul meu arata ca voma aia cu aburi. Ma suna acum toate agentiile pamantului sa ma intrebe cand pot vedea apartamentele lor. Urlu in mine, si urletul merge in jos pana in stomacul ala din care ies aburi, cu peretii ulcerati.
Ies iara la lipit afise. A devenit un soi de terapie care ma ajuta sa-mi spal creierul. Le netezesc incet, imi sfasie urechile sunetul facut de scoci si imi ia mult pana sa gasesc capatul pe care trebuie sa-l dezlipesc. Dar nu ma mai grabesc. O fac de placere. As putea sa continuu sa fac asta si dupa ce imi gasesc chirie.
Landscape, center, print.
CAUT CHIRIE IN ZONA,
MANSARDA,
DEMISOL,
CAMERA SEPARATA,
MAXIM 200 EURO
Gazda, fara bani! Primesc in gazda contra menaj (fara bani), o fata singura, 18-25 ani, supla, pasionala, din Bucuresti sau provincie. Sunt un domn nefamilist.
Baietii au prins un gandac de bucatarie ametit de sprayurile vecinilor si cu o antena rupta. L-au inchis intr-un borcan si generosi i-au pus inauntru paine si o frunza de ceai. Zile intregi gandacul n-a avut nimic, s-a miscat sanataos, a facut cacatisuri neasteptat de mari si vizibile cu ochiul liber. Era mai activ noaptea. Baietii il mai priveau din cand in cand, mai miscau borcanul. O data am deschis capacul si dinauntru m-a invadat un miros pestilential. Am banuit ca in borcan fusesera candva muraturi. M-am rugat de ei zile la rand sa-i dea drumul. Apoi am vrut sa-i dau eu drumul. Dar nu puteam sa-i dau drumul in casa fireste. Ar fi trebuit sa ies cu borcanul afara si sa-l eliberez. N-am facut-o niciodata. Azi cand am venit acasa si l-am gasit pe spate cu picioarele stranse in jurul pantecului si o antena rupta, in miezul de paine intarit, am stiut exact ce a simtit.
