Dedicata calatorilor si sufletelor nomade
Salutare,
Din Bucurestiul torid.
M-am intors dar oare unde?
Recunosc realitatea dar n-o inteleg.
Corpul s-a revoltat si el de atata neintelegere
M-am trezit racind in plina vara.
Si vorbind spaniola la farmacie.
Ma
simt o fantoma intre 2 lumi,
Sufletul mi-a ramas suspendat
Pe un
varf inzapezit de vulcan peruan,
Misti il cheama si seamana cu Fuji!
Din categoria de varf a celor mai periculosi vulcani activi.
O parte din suflet s-a agatat de memoria stencilurilor care
umpleau orasul Rosario. Alta a inghetat in timp, surprinsa de lumina
apusului din Parque Independencia si o parte inca priveste valurile raului Parana.
Am lasat un pic de suflet sa colinde prin niste
gradini columbiene cu flori si fructe, pasari si fluturi in culori de acrilic puternic.
Unui colibri avid i-am lasat putin din suflet in sticluta cu apa si
miere de pe pervaz.
O parte s-a ratacit pe drum spre niste lagune din nordul
Argentinei, prin niste satuce pierdute cu ruine incase si cactusi
uriasi. Contempla suierul vantului printre cactusi. Alta
bucata salta usor pe muntisorii de sare la apus, in salina din Uyuni,
intindere alba ca zapada, patata doar de rozul de flamingos din laguna.
Putin din sufletul calator pluteste inca prin Insula Soarelui, la
rasaritul de pe Lacul Titicaca, printre aburii scosi de magarii carausi. Inspira
pacea arborelui de cedron (lemongrass) din La Paz, zboara printre
condorii din Colca, merge cu barca de totora catre insulele flotante de
totora, respira greu arsenicul din mina neagra din Potosi, se amesteca
prin miile de fructe intinse pe tarabele pietei din Cusco, se arunca
din turla inalta a catedralei din Quito, pluteste pe varful cel mai inalt
de deasupra MachuPichului, si marsaluieste 3 ore pe calea ferata din
selva inalta, parcurgand cei 12 kilometri luminati doar de licurici mii si mici.
