Monday 19 December 2016

De prin Bucurestii noi si vechi

Dedicata lui Caragiale


Am decis sa-mi fac vizita anuala la Bucuresti pentru a ma vedea cu vechi si dragi prieteni.
Am accesat bla bla carul unde am ales sa calatoresc cu soferul Nicolae P de 41 de ani care-si postase urmatorul profil:

Nicolae P

Profesor universitar, merg si ma intorc la si de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. VW Passat Break, spatios si dotat. Un singur bagaj permis per pasager (curat si fara continut: periculos, lichid, organic sau mirositor). Prefer persoane culte, comunicative si linistite. Nu iau manelisti sau smecheri cocalari. Nu iau persoane cu imbracaminte / incaltaminte murdara, sau persoane cu igiena necorespunzatoare.

Nu iau alintati si alintate, printesite si printisori care au impresia ca si-au inchiriat masina si sofer, in loc sa-si inteleaga statutul de musafiri de bun-simt in masina,

Animale de companie iau - dar numai dupa ce vorbim la telefon.

Copilotul (dreapta soferului) nu poate dormi si va participa activ la realizarea unui nivel de siguranta foarte ridicat al deplasarii, pe toata durata cat ocupa locul respectiv.
Copilotul trebuie sa stie sau sa invete sa transforme din km/h in m/s si trebuie sa opereze, la rugamintea mea, si in locul meu, daca va fi cazul, telefonul, laptopul si tableta mea.

Masina sigura (10 airbags + sistem iDrive de monitorizare video continua la interior si exterior), puternica ( 170 CP), comfortabila si spațioasă ( vw passat break)

Mi-a placut abordarea clara si directa, mi-am asumat ca omul ar putea fi usor pedant, compulsiv-obsesiv sau controlator si am decis sa trimit urmatorul mesaj:

"Buna seara,

As dori sa calatoresc cu dumneavoastra la Bucuresti, pentru cursa afisata sambata viitoare. Ma bucura ca aveti reguli stricte si ca e un mediu ''securizat'' de diverse aspecte neplacute. Conversatie inteligenta pot face si ma bucur sa fac, fara probleme.
Sincera sa fiu insa, in locul copilotului nu mi-as dori sa ''aplic'' caci m-as simti undeva intre secretara personala si cursant scos la lectie, conform precizarilor pe care le-ati facut:)

Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra,

Seara placuta,

Luiza"


Am fost acceptata cu brio pe unul din locurile din spate ale minunatei masini, unde s-a strecurat si celalalt pasager, un baiat de vreo 21 de ani care a mers pana la Deva.
Conversatia am initiat-o eu caci eram curioasa ce preda domnul profesor universitar Nicolae P.

Apoi discutia a mers ca unsa caci domnului ii placea sa vorbeasca si sa fie ascultat.
Ca profesor de Logica si Inteligenta Informatiei la Automatica, am intuit si background-ul de matmatician/IT-ist.

Domnul Nicolae P mi-a povestit despre planul sau de viata, acela de a-si deschide o firma in Arad si a emigra apoi cu tot cu angajati si sotie in Suedia sau Danemarca, in maxim 4 ani. S-a aratat dezamagit de neseriozitatea oamenilor de afaceri din vestul tarii pe care ii vedea descendenti teutoni dar care s-au dovedit contaminati de romanism.

S-a declarat ortodox cu mentalitate protestanta desi mi-a marturisit ca la un moment dat se hotarase sa renunte si sa treaca la catolicism dar si-a dat seama ca ''nici astia nu-s mai breji". 

S-a anuntat a fi Varsator cu ascendent in Rac si educatie de Capricorn (am subinteles ca e vorba de pragmatismul zodiei mentionate) si spre marea mea mirare (venind din partea unui profesor de Logica a Informatiei), mi-a declarat hotarat ca in viitoarea sa firma angajarile se vor face inclusiv pe criterii astrologice, caci stie ca incompatibilitatile zodiacale pot crea grave probleme de comunicare si deci submina activitatea eficienta in orice colectiv de lucru.

Apoi s-a aratat ingrijorat de optiunile mele nutritionale vegetariene spunandu-mi ca in scurt timp creierul si corpul unui vegetarian decad din functiile normale si se atrofiaza. Iar dupa atrofierea gandirii se intra automat, daca persoana in cauza lucreaza si isi castiga viata cu intelectul, in alta grila de venituri. Si asta nu e bine.

L-am intrebat ce parerere are atunci despe popoarele care din punct de vedere cultural si religios au o traditie gastronomica vegetariana, de pilda hindusii indieni.

Aici raspunsul a iesit din zona de logica si a intrat in sfera subiectiva cu domnul Nicolae zicandu-mi ca nu prea ii place pe indieni. S-a plans ca toti cei pe care i-a cunoscut, in general profesori universitari, se asteapta sa le platesti masa ( si a 2-a oara) sau sa-ti cheltui toti banii cu ei in oras. Se pare ca unul chiar i-ar fi cerut imprumut candva niste bani ca sa-i cumpere sotiei o blana. Motiv pentru care prefera sa iasa cu astfel de oameni avand la el doar un card si nu bani cash.
Dar a admis ca poate intelege o astfel de mentalitate prin prisma lipsurilor acute din India profunda.

In opinia sa indienii se impart exclusiv in 2 categorii: Cei care se simt indieni de-adevarat, sunt mandri de asta si put pentru ca nu le au cu spalatul si cei care s-au nascut in Imperiul Britanic, si au aroganta lorzilor britanici, se considera reprezentanti ai Imperiului si ii vad pe romani si pe multi altii ca fiind inferiori.

Lamurita fiind si aceasta parere, Nicolae s-a ingrijorat din nou pentru decizia mea caci si-a inchipuit ca n-as putea deveni mama a minim 2 copii in urmatorii ani si sustine 2 lactatii, fiind vegetariana. L-am lamurit ca nu am asemenea ganduri si a fost randul lui sa-si arate uimirea. N-am insistat sa-i mai spun si ca am cunoscut destule mame vegetariene care si-au sustinut fara probleme lactatia.

Nicolae ne-a mai povestit si despre firma americana la care lucreaza ca programator de device-uri, printre care mini- camerele video cu care ne filma in interiorul si exteriorul masinii, pentru maxima siguranta. A declarat ca sterge inregistrarile, pastrandu-le doar in caz de nevoie. Am mai aflat si despre ceva accidente evitate cu succes si despre pasageri murdari, nesimtiti, dubiosi si cocalari care i-au calcat pragul masinii si bancheta din spate cu picioarele pline de var. Si despre o domnisoara fara inhibitii care i-a propus sa se dea jos la Ocna Sibiu si sa mearga impreuna la strand.

Intre toate aceste discutii s-au inserat observatii despre masina, radare, politie si tanarul a fost rugat sa-si descarce pe telefonul in dotare, un program cu care sa poata previziona radarele, precum si alte posibile probleme rutiere de pe parcurs.

In Deva, el a coborat si a urcat in masina un cuplu de tineri. Fericit ca are copilot in fata cu care sa poata transforma viteze si urmari radarele, domnul Nicolae si-a reluat temele de discutie cu baiatul nou venit.
Iar noul pasager, tocmai petrecuse un timp in Suedia lucrand, asadar i-a facut o introducere perfecta in civilizatia, cultura si cutumele sudeze.

Foarte admirativ, el a descris societatea suedeza ca pe o societate perfecta din care coruptia a fost eliminata printre altele deoarece nu se mai pot face plati decat de pe card. Daca mergi sa-ti cumperi o masina cu bani cash, firma suna politia care vine sa investigheze cum de ai atatia bani lichizi la tine si cum i-ai obtinut. Se pare ca joburile la negru sunt ilegale deci ai implicit un contract si absolut implicit un card pe care ti se vireaza banii. Deci daca esti gasit cu bani cash esti considerat din start pasibil infractor.

Climaxul acestei societati perfecte este observabil in abordarea identitatii caci daca iti doresti sa fii considerat cetatean respectabil ai nevoie de 2 markeri identitari: un buletin suedez si un card. 
Paradoxul face ca pentru a obtine un card, ai nevoie sa obtii intai un buletin pentru care ar trebui sa poti plati 40 de euro, exclusiv cu cardul:)

Ambii pareau sa impartaseasca extaziati aceasta distopie contemporana.
Chiar inainte sa ne dam jos din masina (din fericire), vajnicul nostru sofer a pus o ultima intrebare:

- Dar cu musulmanii cum e acolo?
Copilotul a raspuns: 
- E plin de ei.

Vestea a parut sa-l nelinisteasca pe Nicolae insa a remarcat cu resemnare:
- Oricum in curand in Bucuresti or sa fie astia cu barbi si baticul in cap mai multi decat tiganii.









Friday 16 December 2016

Ecologie relationala in timpuri de schimbari climatice




Dedicat celor ce cauta fericirea



Azi am intalnit o persoana care imi parea veselia intruchipata si am aflat, absolut intamplator, dintr-o discutie, ca e diagnosticata cu depresie anxioasa si e sub tratament si terapie.

Si mi-am amintit ca si pe mine oamenii ma percep mereu fericita si pozitiva, vesela, energica si zambitoare. Dar fericirea nu  e o stare externa pe care s-o poti dobandi, ea face parte din dotarea kit-ului personal de supravietuire si trebuie mereu intretinuta cu optimism si reactivata cu entuziasm.
E ca soba cu lemne, in care trebuie mereu sa intretii focul, daca vrei caldura.

Suntem, ca umanitate, parca tot mai departe de a intretine fericirea ca stare eudaimonica, poate tocmai pentru ca fiecare se concentreaza exagerat pentru a-si obtine o precara si labila stare de fericire individuala, hedonica cel mai adesea si minimalizand durerea si suferinta proprie dar nu si a celorlalti.

http://positivepsychology.org.uk/the-concept-of-eudaimonic-well-being/



Am avut motive justificate sa nu fiu fericita pentru ca am avut un an greu, fizic si psihic. M-am mutat de acolo-acolo, cu oameni ciudati sau pur si simplu neadecvati pentru nevoile mele, am acceptat joburi prost remunerate si epuizante, am inceput sa am atacuri de anxietate si somatizari, iar pana nu mai departe de 3 zile, am trait in minte cu acceptarea posibilitatii ca as putea fi detinatoarea unui nodul malign.
Din fericire, dupa vizita la doctor, am decis sa citesc, sa cercetez, sa intreb si sa caut alternative celei propuse din start si fara echivoc, de catre o femeie careia operatia si extirparea unei parti din corpul meu, i se parea singura si cea mai buna solutie.

Omenirea nu stiu daca are motive sa fie fericita nici atat. Asistam neputinciosi la masacre in masa, ura rasiala, deconectarea noastra ca fiinte de alte fiinte.



Cred ca a fost insa un an bun pentru ca e un an in care m-am schimbat si am invatat multe.
Am inteles de pilda ca ne luam corpul de-a gata, for granted, ca pe un dat firesc.
Am inteles aroganta cu care mi-am perceput corpul ca pe o masina puternica si perfect sub control.
Corpul a vrut sa imi arate erorile mintii asadar a cedat in anumite momente.



Am trait toti acesti ani si cu aroganta de a avea o minte agera, o memorie de invidiat, o usurinta a invatarii limbilor straine, o sensibilitate si o inteligenta sociala aparte.
Am ultrarationalizat, am avut orgoliul de a ramane mereu perfect lucida, am gandit prea mult, prea adanc, ceea ce mi-a adus ruminatia, incapacitatea de a mai iesi din propriile ganduri, care ma acaparau frecvent.
Si mi-am dorit sa pot sa-mi opresc mintea, sa nu mai gandesc si sa uit.



Iar apoi a venit ceata, perioadele in care creierul imi parea invelit in vata, in care nu-mi puteam aminti cuvinte simple ca silicon sau nume sau pur si simplu ce am vrut sa fac pe drumul dinspre camera mea inspre bucatarie.
Ideile si cuvintele pareau incalcite, ca niste alge verzi pe care le vezi plutind sub apa unui lac dar imposibil de scos la suprafata.
Adica am primit ce am vrut, am incetat propriu-zis sa mai pot gandi.
Doar ca lipsa gandirii nu a creat linistea mintii, ci disperarea vointei.




Iar lectia a fost sa-mi privesc abilitatile cu mirare de copil si sa devin foarte fericita si recunoscatoare, in momentele cand corpul isi revenea la normal sau cognitia avea un flow, o curgere fireasca.
Acum un an ma lauadam cu cele 3 ore de sala pe care le faceam zilnic pentru ca apoi sa ajung sa ma entuziasmez copilareste ca pot urca 3 etaje, pot cara un rucsac sau sa-mi duc la capat gimnastica zilnica.




Am inteles si simtit organic, nu doar cat de fragili suntem ci si cat de efemere sunt fericirile noastre.
Am mai invatat si ca, pentru orice lucru pe care il vrei cu adevarat trebuie sa muncesti intens si serios, sa fii consistent si perseverent. Si apoi sa te poti detasa cu totul de rezultat.
Si am mai invatat ca viata nu e o cursa de viteza, ci un maraton ce include si toate antrenamentele dinainte sau din timpul cursei.




Out of habit, we take the moment for granted. You don't know which moment will take you off, so you have to be prepared. Be aware.
In that moment, summon all your intensity and desperation and that moment will deliver you. But if you say, "I am going to do it next time," that has already diluted your mind and efforts. Leaving it for the future means dilution of our investment in it.

Apoi am invatat ca de unul singur poti merge repede dar ca departe poti ajunge doar impreuna cu ceilalti.




Si mi-am dat seama ce om norocos sunt. Pentru ca desi ma simt fara radacini, complet in aer si purtata de vanturi in toate directiile, sunt o planta rizomatica, am o retea de siguranta care ma sustine si ma alina chiar si in cea mai neagra depresie. Cu prietenii care formeaza reteaua mea rizomatica pot reusi sa ajung departe, chiar daca trebuie sa ma adaptez la ritmul fiecaruia, ceea ce poate deveni frustrant si obositor uneori. Nu le pot pretinde totusi sa ma insoteasca in ritmul meu, nu le pot pretinde nici macar sa isi aminteasca de existenta mea. Dar cand asta se intampla, ma umplu de bucurie si speranta. Exist si pentru ca oamenii isi amintesc ca exist.





Corpul este un aparat complex in care organele sunt in relatii complexe. Buna lui functionare e asigurata de buna functionare a relatiilor iar ea e asigurata de o buna comunicare.
Cand organele au probleme de comunicare, relatiile se deterioreaza deci si starea generala de bine, homeosotazia, are de suferit.

Homeostazia (din limba greacă, homois = aceeași, și stasis = stare) reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. În mod general, din puncte de vedere multiple (ale ciberneticiiecologieipsihologieteoriei sistemelorș.a.m.d.), homeostazia reprezintă proprietatea unui sistem de a menține un echilibru static al condițiilor inițiale.
Din punct de vedere al relatiilor sociale, lucrurile se intampla identic.
Avem vieti fericite, implinite si echilibrate doar daca traim in relatii sanatoase cu ceilati si cu mediul inconjurator.

Avem nevoie deci de o ecologie relationala pentru o viata fericita.

Nu individualitatea noastră ne face umani. Nici apartenența noastră la o clasă socială. Da, suntem toți indivizi care iau decizii - dar, de asemenea, suntem persoane conectate în mod unic și inseparabil cu altii. Invățarea, personalitatea, succesul, chiar și identitatea,  sunt toate produse relaționale.

http://relationalthinking.net/relationships-and-mental-health/

Si mai avem nevoie de rezilienta, pentru a putea merge mereu mai departe, indiferent de circumstante.



Însa capacitatea de adaptare pentru a depăși probleme nu se găsește printre elemente externe, cum ar fi familia, prietenii, educația, cariera sau statutul. Ea derivă din legitimitatea ta interioară. Această forta interioară se găsește în starea de pace, echilibru și aliniere care nu poate fi anulata de circumstanțe externe.
In vremuri tulburi trebuie să sapi adânc în tine pentru a găsi resursele necesare pentru a face față. Reziliența înseamnă "săpat" în locuri despre care nu ai știut ca au fost acolo, pentru a găsi resursele pe care nu ai stiut ca le-ai avut. Chiar și atunci când ai fost acoperit cu nisip de furtunile vietii, nu esti învins niciodată, poti întotdeauna sa te scuturi si sa incerci din nou sa emiti lumina, sa faci sens, sa produci continut. Reziliența iti permite să mergi inainte, indiferent de circumstanțe.

Tuesday 18 October 2016

ILUSION


Dedicat celor care n-au radacini



Keeping Things Whole

By Mark Strand





In a field

I am the absence

of field.

This is

always the case.

Wherever I am
I am what is missing.



When I walk

I part the air

and always

the air moves in

to fill the spaces

where my body’s been.


We all have reasons

for moving.

I move

to keep things whole.





Valencia mi-a amintit in flash-back-uri scurte de multe din locurile in care am fost prin lume.

Stradutele inguste, labirintice si numerosii italieni care impanzeau orasul, ma faceau sa ma gandesc la Venetia, in primele zile. Uneori mizere, cu mirosuri de tot felul, inclusiv de urina, darele de urina pe ziduri, tot atatea istorii de nopti traite in strada galagioasa. Numeroasele grafittiuri foarte creative imi aminteau de Berlin. Gradinile orasului, cu plante tropicale, cu perusi (papagali) zgomotosi, imi aminteau de Portugalia. Patiseriile imi aminteau de Franta, forfota umana din centru imi aducea in minte Istanbulul, iar limba imi amintea in fiecare secunda de America de Sud.

Marea mi-a amintit de mama mea si de relatia nu tocmai calma pe care o am cu ea si cu propriul inconstient. Am reusit sa o gasesc in 2 randuri destul de calma, calduta si albastra. Am inotat o ora, cu disperarea cuiva care n-a mai pus piciorul in mare in ultimii 4 ani.
Ma mere, la mere...ultima vizita a fost saptamana trecuta, cand marea avea valuri de care se puteau bucura doar surferii. Valurile agitate maturau plaja si mintea mea.

Duminica am fost in gradina botanica care  e plina de pisici care stau la soare si de plante faine. Am stat 4 ore atingand fiecare frunza, mirosind innebunita plantele aromatice. E singurul loc in care m-am simtit in pace, in ultimul timp.

De ce e agitata marea interioara? Nelinistea si zgomotul interior par sa ma urmareasca oriunde, zilele de calm sunt exceptiile de la regula.

Ma gandesc la cele 2 mutari in 2 saptamani dinainte sa plec si la faptul ca ma intorc iara fara sa stiu unde voi locui, ca nu am casa, ca nu am bani de chirie, ca o iau iara de la zero. 

Prietenii spanioli si romani de aici incearca sa ma convinga sa raman, fiecare cu diverse argumente, de la cele climatice, la cele de dezvoltare personala. Argumentele sunt valide dar nu pot sa raman in locuri in care nu simt ca fac sens, chiar daca viata mea ar fi mai usoara din toate punctele de vedere.

Legat de zero, una din initiativele interesante din Valencia si alte orase din zona, e campania POBRESA ZERO in care societatea civila iese in strada pentru a cere guvernantilor dreptul la justitie fiscala, egalitate de drepturi, eradicarea saraciei si apararea planetei. Nu cred ca asta va eradica saracia dar e o forma de solidarizare importanta care poate da nastere unor miscari mai ample. Atmosfera e oricum vesela, cu tobe de samba de protest.



Ii scriam zilele astea unui prieten plecat in Londra care-mi zicea ca nu vrea sa se intoarca in mocirla existentiala din Ro:

Mocirla existentiala e peste tot daca alegi s-o vezi ca mocirla existentiala. O vad si eu aici desi e soare, cald si oamenii sunt primitori si deschisi.
Eu nu mai detest Romania, am detestat-o candva dar incep sa inteleg ca problema e in noi, nu in locurile in care traim.
De asta si pot sa ma intorc acum linistita in Romania, vad ca aici as putea trai mult mai bine dar nu mai tin cu tot dinadinsul sa raman. Am crezut toata viata ca trebuie sa traiesc in alte locuri, am incercat de fiecare data sa raman in locurile care m-au inspirat si mi-au placut, in sudul Frantei, Istanbul, sau America de Sud.

https://www.youtube.com/watch?v=lhqr-P2O0XI

Am trait cateva intalniri interesante de cand sunt aici dar mi-e dor de prietenii mei din Romania, intotdeauna ma apuca dorul asta, oriunde as fi in lume. Sunt o planta de aer, fara radacini dar si un rizom, caci din nodurile mele``cresc`` prieteniii din care unele se dovedesc perene, in orice colt din lume merg.  

Imi place ideea filozofilor Deleuze si Guattari care folosesc termenul de rizom pentru a defini un model epistemologic în care toate elementele sunt capabile de a le influența pe celelalte, fara existenta unui centru. Un "rizom nu are început sau sfârșit; este întotdeauna la mijloc, între lucruri, interbeing, Intermezzo.  Mișcarea plană a rizomului rezistă cronologiei și organizarii, în schimb favorizând un sistem nomad de creștere și propagare"

La final, curgem toti in acelasi ocean.Toti suntem o picatura, curgand in mare, cum zice un cantec spaniol:)

Oriunde as fi, duc cu mine, incapacitatea de a ma inradacina dar si capacitatea prolifica de a crea sisteme rizomatice perene.



Privind valurile agitate ale Mediteranei care inundau plaja mi-am mai dat seama ca ne scaldam in mari pline de cadavrele imigrantilor inecati in timp ce incearca sa ajunga in Europa. Toti incercam sa ajungem intr-un loc in care sa ne putem dezvolta si trai in liniste, traind decent. Dar pentru non-europeni, de multe ori drumul asta se sfarseste pe fundul marii.




Nu le e usor imigrantilor de aici, strazile sunt pline de romani, unguri, tigani si chair spanioli care depind de mila publica. Somajul in Valencia e 20%, joburile pentru romani sunt legate de munci grele la culesul fructelor, constructii si curatenie. Daca ai noroc si nu ti-au luat-o inainte sud-americanii, poti sa ai grija de un batranel sau o batranica, din cei pe care ii vezi pe strazi in carut cu rotile.
Cu toate astea, pentru unii, Valencia se transforma intr-un refugiu primitor.

Orasul se declara inclusiv, sunt campanii si organizatii care se ocupa de integrarea imigrantilor si refugiatilor. Oamenii sunt mult mai constienti decat in Romania, mult mai deschisi, la varste neasteptate. A fost interesant sa merg la o dezbatere privind noul fascism intr-un grup de discutii anarhist si sa descopar ca aproape toti aveau peste 40 de ani, chiar spre 60.

Minoritatile sexuale par si ele bine integrate si acceptate, avand in vedere ca Primaria isi afiseaza pancarte pentru a marca zile specifice iar cuplurile gay au o viata normala, fara sa se ascunda pe strada.




Cu toate astea, de Ziua Internationala a Painii, un eveniment care a marcat ziua prin accesul la paine gratis, in centrul orasului, a fost organizat prost, creand o coada ce-mi amintea de disperarea ratiilor comuniste in tara noastra iar cei care stateau sa primeasca cele cateva felii ale degustarii nu erau din cei care chiar ar fi avut nevoie de paine gratis.



Inconsistente are si societatea spaniola, evident. Uneori strazile pe care  se afla magazinele de lux mi se par obscene prin contrastul cu toti cersetorii postati pe la colturi. 

Dar cel putin aici esti respectat ca pieton si biciclist, in trafic, nimeni nu te claxoneaza aiurea, ai prioritate chiar si pe rosu. Ceea ce e de admirat, avand in vedere ca strazile sunt pline ochi de grupuri de turisti, traversand in toate directiile.

Spania traieste din turism, si a atins se pare un record in 2016. Benefic pentru economia ei dar in acelasi timp crand marginalizare saracilor, gentrificarea unor cartiere simple, muncitoresti sau de imigranti, cum e de pilda cartierul meu care a devenit in cativa ani, cartierul la moda, preferat de petrecareti si de hipsteri.

Spaniolii sunt binevoitori, curiosi, isi organizeaza prost evenimentele si au probleme cu acuratetea orara, vin la lucru cu mancarea in gentute speciale, sunt gregari, traiesc mult pe strada, le place mancarea buna, nu lasa bacsis, muncesc mai mult decat pare la prima vedere, le place zgomotul si galagia sub orice forma.



Cei din Valencia au particularitatile lor, printre care si solidarizarea vecinilor in asociatii, organizandu-se impreuna pt. mici serbari de cartier numite Fallas. In martie are loc o mare sarbatoare unde se imbraca costume traditionale, fetele candideaza pentru a fi allese Falleras, iar dupa mult zgomot, petarde si artificii, se ard niste constructii uriase din lemn, un fel de mini Burning Man spaniol.




Am venit in Valencia avand in minte un cuvant interesant pentru ambiguitatea lui, in spaniola: ILUSION.
Care, in functie de context poate insemna, speranta sau amagire.

Ce experimentez aici pare sub semnul acestui cuvant, totul e speranta si amagire, in acelasi timp.
Spania e, ca intreaga Europa, o insula utopica si amagitoare. Toti asteapta sa ajunga pe insula de vis.
Nu putem schimba direcția vântului, dar putem ajusta pânzele pentru a ajunge întotdeauna la destinație.


Esperando a Europa...asa cum povesteste filmul cineastului angajat Samuel Sebastian,
Fiti bineveniti intr-un continent surealist!




https://www.youtube.com/watch?v=kiMGjxTCLIk






Sunday 28 August 2016

Spre Far

"Each has his past shut in him like the leaves of a book known to him by heart and his friends can only read the title.”  Virginia Woolf

Dedicat luminii


 Cineva mi-a spus ca in blog sunt poate prea sincera, ca ma ''dezbrac'' in fata tuturor de lucruri prea intime.
In 2007, cand incepeam blogul asta, scriam foarte extern, despre lucruri din realitatea imediata si nemediata, scurte povesti in care eram mai mult observator distant.
Incet, incet, blogul a devenit tot mai personal, ciudat de personal, uneori chiar si pentru mine. Simt ca tot ce mi-a ramas ca povestitor este sinceritatea.

Virginia Woolf spunea in cartea To the Lighthouse: " I am drowning, my dear, in seas of fire. "
Nu m-am simtit niciodata in viata, atat de sufocata de marea de foc a vietii. Am crezut ca intotdeauna voi reusi sa fiu un peste puternic, sa inot impotriva curentului. Sa fiu un far pentru ceilalti, sa-i ghidez in furtunile vietii, sa-i ajut sa ajunga la mal. Poate asta a fost inca unul din hubrisurile (mandrie exagerata, orgoliu) mele. Dar am ajuns sa ma zbat, sa ard interior prea puternic, sa ma consum si sa imi las monstrii sa ma cosume. Simt ca ma inec la malul vietii tocmai cand ar fi trebuit sa fiu pe creasta inspumata a valului.



Acum mult ani, un prieten mi-a facut un test foarte interesant, testul sufist al cubului din desert, ca forma de auto-cunoastere a sinelui. In mod ciudat, am retinut rezultatele testului, peste ani. Acum l-am regasit dand un search pe net:
http://www.garbo.ro/articol/Psihologie/16574/testul-cubului-din-desert.html

Cubul meu plutea usor deasupra solului, era transparent cu irizari si in timpul furtunii s-a acoperit complet de nisip, din el iradiind in afara o lumina puternica. Imaginea mi-a ramas mereu in minte. Interpretarea arata o persoana idealista, cu capul in nori, foarte deschisa cu sentimentele sale, care va fi acoperita de povara furtunilor vietii si va incepe abia in acel moment sa dea tot ce-i mai bun din ea. M-am gandit mereu cand voi incepe oare sa dau acest ''cel mai bun'' din mine.



Simbolul luminii m-a urmarit toata viata, plecand de la interpretarea numelui meu, Luz, care inseamna lumina in spaniola. De curand am gasit si o alta insemnatate, venind tot din spaniolul Luiz si insemnand ''razboinic faimos''.
Sunt o adoratoare fanatica a soarelui, as dori sa pot trai fiecare secunda din zi, scaldata in lumina lui.
Sunt fascinata de faruri si de licurici, de micile insecte fluorescente din apa, de stele, curcubee, prisme, refractie, caleidoscoape.


In curand ma imbarc sa plec iara catre mari necunoscute. A trecut mult timp de cand Magelan n-a mai vazut marea, au trecut 3 ani lungi. Ulise se pregateste sa plece iara, pentru a se infrunta cu monstri, dar monstri sunt mereu in acelasi loc, in marea interioara. Doar acolo te poti lupta cu ei, dinauntru spre inafara. Ei calatoresc cu tine, oriunde ai merge.

https://www.youtube.com/watch?v=ghb6eDopW8I



Ce poate face eroul post-post modern ca sa-si invinga monstrii? Poate sa pastreze mereu lumina aprinsa, cea interioara. Always keep the lights on. Sa isi descopere mai intai sursa luminii, farul parasit si prafuit, sa-l reabiliteze si sa-l puna in functiune. Lumina farului meu s-a stins incet si a ajuns sa licareasca in intuneric cu forta unui licurici.




Un singur licurici e frumos, insa o mare de licurici e magica, e ca un cer plin de stele pe pamant. Lumina e un cumul de energii, o solidarizare a undelor asociate particulelor in miscare.



Cat timp cubul iradiaza lumina pentru ceilalti nimic nu e pierdut, a fost primul gand.
Voi fi insa propriul meu far, inainte sa pot fi pentru oricine altcineva.





I don't want to wait anymore I'm tired of looking for answers
Take me some place where there's music and there's laughter
I don't know if I'm scared of dying but I'm scared of living too fast, too slow
Regret, remorse, hold on, oh no I've got to go
There’s no starting over, no new beginnings, time races on
And you've just gotta keep on keeping on
Gotta keep on going, looking straight out on the road
Can't worry 'bout what's behind you or what's coming for you further up the road
I try not to hold on to what is gone, I try to do right what is wrong
I try to keep on keeping on
Yeah I just keep on keeping on

I hear a voice calling
Calling out for me
These shackles I've made in an attempt to be free
Be it for reason, be it for love
I won't take the easy road

https://www.youtube.com/watch?v=Oos4ojutOMM


Friday 26 August 2016

Corpore Sano in Mens Sana



Dedicat celor ce supravietuiesc

 Sometimes to survive in a system is to survive a system. 


O batranica cu baston merge cu greu, se taraste aproape ca un melc pe strada. Cand trec pe langa ea, se opreste si ma priveste in ochi. Si vad in privirea ei ca e o supravietuitoare. Intalnesc destul de des astfel de batranele, cu una am vorbit la piata acum o saptamana. Deformata, sontacaind in baston dar super draguta si comunicativa. Raspandea un aer de liniste si pace, nu de ranchiuna. 

Oamenii acestia sunt, pentru mine,  adevaratii supravietuitori. Sa poti trai cu limitarile tale fizice si cu limitarile tale in general, mi se pare o forma de rezistenta. Nu exemplele exceptionale de succes in viata sunt modele pentru mine, ci supravietuitorii anonimi, the ''Inglourious Basterds'', cei care isi asigura zi dupa zi rezistenta anonima.

Sper, ca la varsta lor, daca voi ajunge pana acolo, sa pot degaja un calm luminos, fara sa am fruntea brazdata de frustrare. Sa pot zambi, nu sa bomban morocanos, cu colturile gurii picate si faldurile pleoapelor cazute, triste ca niste cortine picate, inainte chiar ca spectacolul sa se incheie.

Acum o luna, mergand spre casa, pe la miezul noptii m-am intalnit la un colt de strada cu o femeie fumand care m-a intrebat cat e ceasul. I-am spus si am inceput un dialog. Mi-a spus ca s-a pus la coada sa astepte ''ajutoarele'' si ca prefera sa stea sa astepte pana dimineata cand se deschide decat sa mearga acasa pentru ca sta foarte departe. Ajutoarele sunt pachetele de mancare de la UE. Beneficiarii produselor alimentare sunt şomerii, beneficiarii de venit minim garantat, persoanele cu handicap, pensionarii cu venituri sub 450 de lei, veteranii şi văduvele de veterani de război.

 
Femeia asta venita din Mehala pana in zona Traian, ca sa se puna la o coada, ca pe vremea comunismului, nu avea bani de taxi sa se intoarca acasa si sa astepte acolo pana dimineata. Nu avea la ea nici macar o sticla de apa, doar tigari. Statea in picioare la un colt de strada, hotarata sa reziste acolo pana dimineata.

Fiecare cutie contine o pungă de făină de grâu de 1 kg, două pungi de mălai a câte 1 kg, o pungă de paste făinoase de 400 g, două sticle de ulei la 1 litru, o pungă de zahăr de 1 kg, o conservă de carne de vită de 300 grame, o conservă de pate de ficat de porc de 200 grame, o pungă de orez de 1 kg, o conservă de pastă de tomate de 400 de grame şi o pungă de fasole boabe de 500 de grame.



In cartea ei, A Burst of Life, Audre Lord spune:
“Caring for myself is not self-indulgence, it is self-preservation, and that is an act of political warfare.”
Nu m-am gandit vreodata ca simpla existenta in conditii de viata socio-economice adverse poate fi considerata rezistenta sau revolutie, pana ce am auzit asta. 

Orla Murray explica foarte frumos in articolul A Crying Shame: Emotional Labour in Activism: The energy exerted on just existing when one’s personhood is at odds with what is presumed ‘normal’ means that self-care is a revolutionary act.  We cannot wait for the revolution to take care of each other and ourselves; in fact that is part of the revolution.
This is because ‘the system’ does not exist in the abstract, floating above us, oppressing us, with a few big evil men deciding how it works. It exists in everyday interactions, in writing and talking, and peoples’ actions; it is fluid and difficult to pin down, and constantly adapting and changing and appropriating our attempts to challenge it. We are all complicit to a certain extent because we live in this world.

It will be the cumulative effort of millions of tiny revolutionary acts that slowly change the very nature of being in the world. By changing our own behaviour and trying to live out the utopian world we want to create, we can begin to create little pockets of refuge to escape the oppressive structures, if only for a moment. In the highly individualised, neo-liberal world, little acts of collaboration or of radical love for ourselves and others become revolutionary acts.



 Foto lucrare The Wall, apartinand regretatului artist Sorin Oncu, realizata din pungi de alimente UE

Acum 2 zile o fata pe care o vad uneori pe strada sau in diverse locuri, mi-a spus ca sunt luminoasa. M-am bucurat si ma bucur ca in afara nu se vede zbuciumul din viata mea. De fapt, acum ma lupt cu mine, ca sa pot fi eu insami. Eu, asa cum cred ca e de fapt adevarata mea natura: vesela, voioasa, luminoasa, spontana, poate chiar usor aiurita, iresponsabila, cu capul in nori. 

Cea de dinaintea modelului educativ anxios, controlat si organizat sa poata supravietui in conditii adverse,  pe care l-am primit si invatat, fara voia mea. Si care a fost foarte util, pana la un punct, punctul in care a inceput sa-mi guverneze viata, mintea si apoi si corpul, somatizand diverse boli, dureri si afectiuni.
Acum cativa ani aveam mereu in geanta bomboane, pentru ca imi placea sa le impart oamenilor, la petreceri. Acum, port in geanta diverse medicamente, in cutia de Tic-Tac, ce-i drept.
Insa imi zic ca atata timp cat le pot imparti oamenilor un zambet, nimic nu e inca pierdut.
Cand pleci de la principiul Primum, non nocere ( In primul rand sa nu faci rau), riscul e sa ajungi sa-ti faci rau tie daca esti prea centrat pe ce e in afara ta, daca pierzi contactul cu emotiile si cu nevoile tale. Am invatat asta foarte tarziu, adica foarte recent. 
Nu cred ca mi-au facut rau noptile dansand, discutand sau petrecand cu prietenii, dar cu siguranta mi-au daunat si mi-au supt energia, zecile de mii de ganduri care mi-au umplut si colonizat mintea pe furis, privind nedreptatile lumii in care traim ca si nesiguranta si precaritatea vietii de zi cu zi. 
Atat cu emotiile cat si cu gandurile, am o relatie indelungata si prost negociata, inca din copilarie.
Mama ma prezenta tuturor ca pe un copil emotiv si timid. Din felul cum o spunea, asta suna ca un fel de boala. Am invatat sa-mi ascund foarte bine emotiile in copilarie, doar ca strangand foarte multe, din cand in cand, ele irupeau zgomotos si neasteptat de violent. Ceea ce era paradoxal la un copil altfel timid, introvert, meditativ si retras. Sigur nu va imaginati ca am spart un geam, la scoala, cu pumnul.
In jurul varstei de 11 ani mi-am propus sa fiu mai spontana pentru ca ma descopeream mult prea analitica. Uneori mi-a reusit si astea au fost cele mai bune momente ale vietii mele. Dar mintea a fost organul cu care am lucrat preponderent. Am incercat sa cuprind cu mintea si ce e poate, de necuprins, in mii de dialoguri si dezbateri interioare.
Mai tarziu, am invatat sa imi inving emotivitatea si timiditatea mergand in intampinarea  fricilor, pentru ca ele sa nu apuce sa ma cuprinda. A fost o strategie buna caci asa am ajuns extroverta, sociabila si expansiva.  
Am cunoscut oameni, am calatorit, am fost conectata.
Ce am observant, in timp, legat de boli, este ca, cu exceptia malformatiilor congenitale, a unor maladii genetice, sau datorate unor medii specifice unor anume geografii sau toxice, sau accidentelor, ele sunt create in mintea noastra.  Si totusi mintea noastra e cea care le poate ‘’repara’’. 

Suntem chimie pura, de pilda, un simplu dezechilibru de sodiu (sare) in corp, datorat unei deshidratari puternice, te poate face sa te simti complet incapabil de a-ti aduna gandurile sau chiar de a forma fraze coerente, cum zicea un prieten care a experimentat asta recent, ''parca aveam o gaura in cap''. 

Dar cel ma fascinant e ca mintea noastra poate controla toata aceasta chimie.
Nu e doar o teorie, devine destul de clar daca observi atent cum iti functioneaza corpul, ce stari emotionale traiesti in anumite perioade, ce iti doresti sau de ce te temi. Celulele corpului nostru au memorie, astfel pot inregistra orice amintire a unui traumatism sau a unei stari psihice nefavorabile. Astfel de stari psihice, repetate pentru destul timp, pot determina afectiunea sau boala in respectivele celule. 
Boala nu e insa un dusman, asa cum o vad majoritatea oamenilor. Mama mea, atunci cand are o durere sau o boala, inventeaza un ‘’ritual’’ de alungare a respectivei energii ‘’malefice’’.  Ignora complet posibilitatea de a intelege ceva din ce i se intampla. 
Cred ca boala e cel mai bun apel la viata. Te face sa simti ca esti viu, sa intelegi si sa vezi lucruri altfel neobservate, e un prilej sa te opresti din alergatura zilnica si sa te conectezi cu tine insuti, cu emotiile tale, prin prisma corpului tau suferind.
Am avut de la nastere o relatie cu boala, in forma ei fizica. M-am nascut cu un prolaps de valva mitrala in inima si o luxatie de sold. Insa ambele au disparut pe parcurs, luxatia a fost corectata si prolapsul s-a autocorectat recent. 

Imi amintesc de racelile dese si crunte din copilarie, tratate cu cel mai dezgustator leac, de catre mama mea, respectiv otetul aplicat pe largi portiuni din corp. Simteam efectiv cum corpul mi se macereaza in otet pana dimineata. Imi amintesc de colicile de stomac la fel de crunte, de durerile menstruale incredibile, hepatita, varicela si cate altele. Si de nenumarate antibiotice, injectii si vizite la medici.
De pasiunea cu care rasfoiam cartile de medicina pe care le aveam din belsug in casa. De catelul de plus caruia ii faceam injectii cu siringi adevarate si de decizia de a-mi face si mie o astfel de injectie experimentala in picior, ceea ce m-a costat inca o vizita la spital si un vaccin antitetanos. 
Imi amintesc  apoi de capul spart, cusaturi de rani adanci, entorse, fractura si alte ‘’accidente’’.
De decizia de a deveni vraci pe care am luat-o dupa ce am citit biografia unei vindecatoare. Nu mi-am imaginat insa niciodata ca voi deveni propriul meu vraci.
Dupa 7 ani lipsiti de asigurari de sanatate dar si de necesitatea vizitelor medicale,  lucrurile au inceput sa se schimbe. Nu pentru ca mi-am uzat corpul fizic, nu pentru ca i-am testat limitele, ci pentru ca mi-am uzat mintea si sistemul nervos, incercand sa inteleg ceva mai mult din lumea in care traiesc decat ar fi de inteles sau trebuind sa ma adaptez la realitati greu de acceptat, nu doar la disonante cognitive ci si emotionale, afective. Capacitatile mele adaptative psihice s-au uzat si ele. Vulcanul a erupt, bazele fundatiei se cutremura.

Mi-am petrecut ultimul an vizitand tot mai des medici, farmacii si clinici pentru analize medicale. Trecand pe langa oamenii care isi plimbau linistitit cainii sau copiii in parc, pe langa tineri zgomotosi, adulti siguri de ei, in masini scumpe, femei extrem de atractive, corpuri sanatoase, expuse, pori ai pielii respirand sanatate si functionare normala.
Am ajuns sa ma gandesc ca, pentru unii oameni care nu pot sau nu vor sa-si asume o familie, copii sau animale de companie, si nici macar propria lor companie, boala devine un companion de viata potrivit.
Corpul mi-a devenit un fel de invelis strain, imposibil de controlat, cu multitudini de somatizari dar tot mai usor de inteles.
Acum vreo 3 saptamani am intins o mana, cea stanga, unui barbat beat, aflat in 4 labe, pe trotuarul din fata de la Continental. S-a ridicat, lasandu-si toata greutatea unui corp zdravan si imbibat de alcool, pe incheietura mea stanga. Am simtit ceva ciudat si am stiut ca vechile fisuri si ligamente intinse acum doi ani cand un sociopat a decis sa intre cu bicicleta in mine si eu am decis sa-l opresc cu mainile, s-au reactivat. Mana stanga m-a durut cu tot cu incheietura, cu oase carpiene si metacarpiene pana acum cateva zile. 
Epopeea medicala a culminat, dupa 3 zile,  cu o vizita la Urgenta, intr-o duminica dimineata, la ore la care oamenii sanatosi dorm cel mai dulce somn iar medicii obositi de 14 ore de garda nu vor sa-ti vada fata. Cu toate astea, procedura standard a fost respectata si m-a usurat de 4 eprubete de sange desi eu ma plangeam tocmai de anemie.
O alimentatie sanatoasa, un stil de viata activ si potrivit iti ajuta corpul sa functioneze normal. Insa toate astea pot fi anulate intr-o secunda de un gand negativ intens si mai ales, de stresul repetat, si de data asta neurologii, psihiatrii si multi alti specialisti, sunt de acord.
Cel mai sanatos om pe care il cunosc acum, e Johnny, colegul meu de apartament. Are 27 de ani si e slabut dar energic si foarte vesel mereu. Nu l-am vazut niciodata suparat sau plictisit. L-am vazut in schimb, zilnic, preparandu-si cartofi prajiti, carnati, omlete, totul scaldat in untura. Uneori masa asta e dupa ora 22 seara.  Jonny fumeaza si mai bea din cand in cand cu prietenii. N-a fost niciodata racit si-si aduce aminte vag, de o singura boala, in copilarie.
Johnny doarme la ora asta. Eu imi simt amigdalele cat 2 nuci. E august si am reusit sa imprumut o raceala.

That's life: )

https://www.youtube.com/watch?v=fy2ZF2ks-9E 

Draga Sorine, scriind ieri noapte articolul asta, nu mi-a dat prin cap nici o secunda ca ai iesit din sistemul de care vorbeam. Asa de brusc, intr-o saptamana din iulie, acum o luna. Ma pregateam sa-ti trimit si tie un link pe mail cu noul articol. Sa-ti poti vedea fotografia lucrarii inclusa. Am aflat ca ai murit de pe net, de pe un alt blog, paradoxal si cinic. Cu atat mai paradoxal, cu cat am scris un articol despre boala, supravietuire si rezistenta. Moartea e parte din viata. Sistemul a pierdut un activist pentru drepturile omului, un artist, un om bland. Anul trecut in octombrie, pe un soare la fel de bland ca tine, spargeam impreuna nuci in curtea Memorialului Revolutiei.