Wednesday 27 January 2016

Karma Police

Dedicată celor care sunt mereu prezenți





Ieri mi-am petrecut o bună parte din zi focusându-mă pe o durere articulară de genunchi care a devenit absolut disconfortantă la urcatul scărilor. Am fost la doctor și veneam spre casă, cu mintea dând rotocoale acelorași gânduri neplăcute din care nu reușeam să mai evadez.

La un moment dat, ieșind din părculețul întunecos pe care-l traversam, am auzit un fel de fluierat, cineva fredona. După câțiva pași, de după colț a apărut un om care mergea cu greu, sprijinindu-se în două cârje. Mergea e mult spus. Își târa cumva picioarele. Nu arată prea bine, părea genul de om fără adăpost, neîngrijit. Nu-mi puteam lua ochii de la picioarele lui care se târșeau cu greu pe asfalt, pas după pas, cu viteza unui melc, iar mintea mea refuza sa înțeleagă cum poți trăi așa și...fredona vesel.

Căci sursa fluieratului venea chiar din gura acestui om. Când am ajuns în dreptul lui, l-am privit în ochi încercând parcă să-i pătrund în străfundurile gâtlejului, să găsesc sursa acelui fluierat de bien-etre, de dolce far niente duminical.

Ne-am privit în tăcere preț de câteva secunde și domnul mi-a zis, în trecere, fară nici o urmă de agațament de prost-gust, cu sinceritate spontană:
- Ce ochi frumoși ai!

I-am mulțumit la fel de sincer și ochii mei frumoși au devenit instant și plângăcioși iar în cap am început să rulez un cântec demult uitat de la Radiohead, fredonând într-o interpretare personală firește:

Karma Police, arrest this man (...)
For a minute there I lost myself,
I lost myself.