Dedicat tuturor
The only real “you” is
the one that comes and goes, manifests and withdraws itself eternally in and as
every conscious being. For “you” is the universe looking at itself from
billions of points of view, points that come and go so that the vision is
forever new.
Allan Watts
Ceva din figura mea iti aminteste ceva familiar, o prietena, o ruda, o
colega.
Da, ma cunosti, desi acum are loc prima noastra intalnire fizica constienta.
Ne-am intalnit sub mii de
forme, dintotdeauna, in toate locurile.
Eu sunt tu, te recunosti in
mine.
Sunt arhetipul universal.
Sunt vasul ce contine
informatia universala.
Sunt rezultatul infinitelor interactiuni zilnice intre toate elementele
mediului ce apartin acestui univers.
Sunt universul, sunt tu, sunt toti si tot ce exista dintotdeauna.
Sunt aici, sunt
peste tot, mereu.
Sunt fata si spatele, capul, picioarele, mainile, frunzele, parul, iarba,
piatra, vantul, apa, pamantul.
Acesta e Acela
Si Eu sunt Acela
Si Tu esti Acela
Si la fel e Acesta
Si El este Acela
Si Ea este Acela
Si Acesta e Acesta
Si Acela-i Acela.
(din cantecul the Bard and the Harper, inregistrat de James Broughton si
Joel Andrews, California, 1965)
This is It
and I am It
and You are It
and so is That
and He is It
and She is It
and It is It
and That is That
and I am It
and You are It
and so is That
and He is It
and She is It
and It is It
and That is That
Am crescut intr-o familie in care o mama chinuita de propria-i soarta, sa zicem, s-a
chinuit, in plus, sa ma creasca cum a stiut mai bine. Am evoluat asa cum m-a modelat societatea, ca pe o
fiinta individuala, unica si diferita de toti ceilalti membri ai ei, o mica zeitate
speciala si separata de rest, al carei rost e ‘’sa faca ceva pe
lumea asta’’. Dar care trebuie sa apartina societatii celorlalti indivizi la
fel de unici si separati.
Ca sa apartii ti se spune ca trebuie sa urmezi regulile pe care
indivizii le-au stabilit de comun acord. Trebuie sa accepti masuratoarea
timpului si a spatiului, culorile, impartirea lumii in parti cu viata si fara
viata, a celor cu viata, in inferioare (plante, animale, insect etc) si
superioare (omul) si a omenirii in rase, tari, religii.
Trebuie sa te porti conform unor reguli de bun-simt general acceptate in
zona cultural - geografica unde te-ai nascut.
Trebuie sa mergi la scoala pentru a fi educat si a deveni destept, pentru
ca apoi sa obtii succesul in viata, un fel de ‘’loc’’ al tau si doar al tau, in
ordinea aceasta a lucrurilor stabilite de societate.
Un timp am urmat exact ce mi-a impus sau propus societatea, am urmarit
modele, am imitat adultii si copiii din jurul meu. Am devenit elevul premiant tocilar
pana in clasa a 8-a, cu coronita penibila la serbarea de final de an, la fel de
penibila, bursiera-smart in liceu care stie sa se si distreze la concerte punk in
timp ce invata, bursiera-smart si la facultate care termina fara restante si cu
nopti nedormite alternativ intre examene si party-uri drumandbass.
Masterul a inceput la fel de promitator, a continuat in Franta si a esuat la
final, fara dizertatie la care am renuntat, scarbita de lipsa de sens a
sistemului romanesc de educatie. Prima actiune de dizobedienta reala, lecturile
anarhiste din liceu nu se pun, caci nu s-au tradus in actiuni.
Al doilea ‘’esec’’ glorios s-a prefigurat cand am renuntat la Bursa Guvernului Francez
obtinuta cu brio.
Invat sa renunt in stil mare, renunt pur si simplu la bursa, fara sa pot sa gasesc o facultate care sa ma accepte la studii de master in Franta.
Invat sa renunt in stil mare, renunt pur si simplu la bursa, fara sa pot sa gasesc o facultate care sa ma accepte la studii de master in Franta.
Renunt totodata si la asigurarile de sanatate, pierdute odata cu calitatea
de student. Le voi relua peste 7 ani, ca angajat, pentru prima oara, cu carte de munca, dupa ani de muncit ca si colaborator.
Incep sa lucrez intr-o asociatie culturala, incerc sa apartin imaginii
normale a societatii, timp de 2 ani. Dar clachez, de fapt vreau sa fiu libera sa
fac lucrurile pe care vreau eu sa le fac, cand vreau eu.
Dizobedienta sociala ascunsa sub titlul de free-lance pe care mi-l iau ca
sa-i linistesc pe cei ce ma cunosc sau urmeaza sa ma cunoasca, functioneaza
bine. Suna bine si nu pune
probleme. Lumea crede ca ma descurc pentru ca pare mereu ca vin si plec de undeva. De obicei cu un mare rucsac in spate.
Calatoresc si consum toate resursele financiare acumulate
in ultimii ani. Invat si ma
dezvolt, cunosc oameni, iubesc, sufar, ma transform, ma identific, ma delimitez,
subsist, rezist.
Incerc sa ma indrept spre o noua scoala, cea de cinema documentar, inainte
sa simt ca ma fragmentez prea tare in multe directii.
Plec sa lucrez voluntar cu copiii de pe alt
continent. Invat valoarea adevaratei educatii, cea deschisa spre gandirea
critica si experiment, experienta.
Nu mai am chef sa raspund societatii in termenii pe care ea ii accepta si
intelege. Uneori le spun curiosilor ca nu fac nimic, ca nu ma ocup cu nimic.
Calatoresc, sunt nomada, atat in afara tarii cat si in tara, traiesc fara casa.
Oamenii ma admira, sau se socheaza, dupa cum sunt inclinati, multora le pare
boema viata mea. Le povestesc de oboseala, ma simt lipsita de siguranta zilei
de maine, dezradacinata, fragmentata si imprastiata. Definitia mea pentru
nomadism se apropie de precarism aka precaritate.
Mama ma preseaza sa-mi gasesc ‘’locul’’ in lume, ‘’rostul’’, un
barbat-print care sa ma iubeasca vesnic, sa ma protejeze si sa ma sustina sau un tata
care a renuntat din start la rolul de tata, un loc de munca care sa produca o pensie, un
Sens pe care sa-l poata inteleaga si accepta ea si societatea din care face
parte. Un sens caut si eu. Dar intr-o alta directie, total imateriala.
Oamenii ma intreaba daca sunt fericita. N-am crezut in fericire mult timp,
parea un concept abstract si sec. Am crezut intotdeauna in nevoia de a produce sens,
indiferent daca ce rezulta te face fericit sau nu.
Incep insa sa ma gandesc serios ca poate e mai important sa fii fericit cu
orice pret, chiar fara sa aiba sens. Ca atunci cand dansezi fara sa mai poti sa te
opresti, cand ritmul pare ca vine din corpul tau si nu de undeva din afara,
creat de manuirea unor instrumente.
Am crezut si in importanta de a face lucrurile independent, de a avea un
sens al tau, propriu, mai mult decat unul pe care sa-l inteleaga societatea. Am inteles ca independenta
e o iluzie, o utopie nenecesara. I Did It My Way m-a tinut
departe de orice grupuri, secte, asociatii, cercetasii, si alte forme
organizat-umane in care se impuneau reguli comune dar pana si de grupurile de
activisti, psy-people sau rainbow-family people pe care le-am frecventat orbitand
la limita dintre a fi in sau a fi out. Am testat yoga, fara a deveni
practicanta, la fel cum am protestat, din solidaritate, fara insa a deveni
protestatara.
Cu toate astea nu am ajuns un eremit solitar in cautarea sensului
primordial al lumii. Mi-au placut intodeauna oamenii, animalele, natura, mi-am
dorit sa comunic mereu ceva mediului meu, sa contribui chiar daca mai mult
informational si imaterial, catre ce am inceput sa vad ca pe o evolutie prin
vesnica transformare a lumii vii, a mea, a intregului univers. Aristotel ne
amintea ca scopul actiunii este intotdeauna contemplatia-a cunoaste si a fi mai
curand decat a cauta si a deveni.
Acum 2 ani am facut un exercitiu in care trebuia sa imi imaginez ca vad in
ochii partenerului meu de workshop, complet aleator ales, viitorul destinului meu.
Ce vedeam erau siluetele celorlalti care participau la exercitiu, caci eram
mai multi, si silueta mea in centru inconjurata de aceste siluete. Mi-am reamintit ce intelesesem deja, ca
independenta mea e de fapt interconectivitate cu toti ceilalti.
Conectivitate, conexiune, food connection, fire connection, music
connection, love connection, information connection. Corelativitate. Dar si conexiune si
congruenta cu sine.
Alan Watts, un nene intelept care scria inainte ca eu sa ma nasc despre
necesitatea de a avea intuitia clara a unei viziuni corelative spunea ca gratie
acesteia putem vedea ca opusii expliciti sunt niste aliati impliciti- corelativi
in sensul ca merg impreuna unul cu altul si nu pot exista separati. Acesta iar nu disparitia diferentelor
intr-un continuum al supremei indistinctii, este unitatea metafizica subiacenta
a lumii. Caci aceasta unitate nu este pur si simplu un unu ca termen opus
multiplicitatii, atat timp cat acestia sunt doi termini polari. De aceea,
filosofia Vedanta se refera la unitatea sau inseparabilitatea lui unu si a
multiplului ca la ‘’non-dualitate’’ (advaita)
pentru a o distinge de simpla uniformitate.
N-am fost niciodata curioasa sa ajung neaparat in India desi toata lumea
imi spune ca arat ca o indianca si uneori chiar sunt confundata cu una, chiar
si de catre indieni din India.
Nu m-am simtit direct atrasa de taramurile Indiei, ba chiar usor distrasa
vazand valul de interes occidental fata de exotismul indian.
Muzical, m-am regasit mereu in ritmurile africane, nord-indiene si
amer-indiene, orientale dar dinspre partea persana, araba, turca. Si din punct
de vedere socio-cultural m-am reperat mai mult in astfel de zone geografice. Muzica
indiana m-a fascinat si ea dar doar ca fenomen cultural, nu si social.
Intr-o zi am fost sa platesc un impozit fiscal pentru mama. Erau acolo
oameni ca si mine dar pe care i-am perceput in primele 10 minute ca pe niste
fiinte de pe alta planeta, mai ales barbatii cu burti umflate, incredibile,
care fac parte din exact aceeasi specie umanoida ca si mine. Eu si ei, si
burtile lor si toate obiceiurile noastre suntem una si acelasi lucru, cu totii
suntem impreuna Universul, Dumnezeu, Absolutul, Natura, Esenta, Sinele, Substanta,
Spatiul, Eterul, Mentalul, Infinitul, Energia, Vidul, Unul, Multiplul,Tao si
cum o mai fi toate denumirile. Am tot incercat sa simt asta, vreo ora. A fost greu.
Cum sa depasim senzatia de a fi izolati de ceea ce ne este ‘’diferit’’, de
a fi un simplu organism azvarlit intr-o lume unde este inevitabil sa traim in competitie
si conflict cu aproape fiecare ‘’obiect’’ pe care il intalnim?
Dar eu ma definesc pe mine cu ajutorul tau, burtos cu alura de
gangster-mafiot local. Ma cunosc pe mine doar in contrast cu ‘’alteritatea”, nu
conteaza daca eu consider ‘’alteritatea’’ ca fiindu-mi inferioara sau
superioara pe scara valorilor.
Faptul ca eu sunt eu merge mana-n mana cu faptul ca tu esti tu. In
cuvintele unui mare rabin din traditia hassidica: “ Eu sunt eu pentru ca tu
esti tu, iar daca tu esti tu pentru ca eu sunt eu, atunci eu nu sunt eu, iar tu
nu esti tu.” In schimb, suntem amandoi un spatiu comun intre ceea ce Martin
Buber a numit Eu-si-Tu si Eu-si-El- insusi
magnetul asezat intre poli, intre eu insumi si tot ceea ce este perceput
ca diferit. Fiecare ‘’acesta” merge impreuna cu fiecare “acela”.
Fara altul tu nu existi, fara altundeva nu exista aici, asa ca, in acest sens, tu
esti celalalt iar aici este acolo. Singurul ‘’tu’’ adevarat este cel care vine
si pleaca, manifestandu-se si ascunzandu-se perpetuu in si sub forma fiecarei fiinte
vii. Pentru ca ‘’tu’’ esti universul care se priveste pe sine din miliarde de
puncte de vedere, puncte care apar si dispar, astfel ca perspectiva este mereu
noua. (Alan Watts)
Sunt Tu. Suntem cu totii, cu tot, cu orice putem percepe si cu tot ce nu
putem inca percepe prin simturile noastre, acelasi, aceeiasi, aceeasi. Limbajul
ne limiteaza, ne imparte, desparte, fragmenteaza, eticheteaza ca si invelisul
nostru fizic extern, ca si pielea si trasaturile noastre.
Luizind. Luminand. Dansand. Mancand. Inflorind. Respirand. Murind.
Iubind. Nascand. Creand. Muzicind.Cunoscand. Morphism.
Traim in mit permanent. Eu sunt arhetipul a tot ce cunosti despre tine,
despre tot, despre univers.
Da. Ma cunosti.