Monday 2 August 2010

Frame-uri Urbane

Dedicata citadinilor

Din boxele bisericii se aude tare vocea preotului care tine slujba dublata de vocile unui cor bisericesc.
In statia de tramvai, canta la nai un barbat. Isi tine ochii inchisi si se misca usor de pe un picior pe altul. Sunetul naiului se pierde undeva intre corul religios si zgomotul traficului plin de claxoane si cauciucuri frecate de asfalt.
In fata la MacDonalds o fata imbracata in verde inspira adanc dintr-o punga stropita cu vopsea gri metalizat cu miros puternic de aurolac. Tine punga la gura cu mainile pe care sunt pete mari din aceeasi culoare gri. Pete de vopsea gri sunt raspandite si peste rochia ei verde.
Un barbat cu mustata si palarie sta pe jos, rezemat cu spatele de zidul magazinului si canta la vioara. In cutia viorii asezata in fata lui sunt cateva bancnote de 1 leu si un mic steag al Romaniei. Din parcul de vis-a-vis se aud tipete la intervale regulate ; o tiribomba invarte rapid cateva cutii de metal in care se afla oameni.
O sirena puternica se apropie acoperind toate sunetele. Masina politiei trece in goana.
La coltul strazii un grup de oameni stau adunati in jurul unor barbat imbracati in costume traditionale cu pene mari. Sunt colorati pe fata ca indienii peruani, canta si danseaza.
Doua fetite se joaca intr-o groapa adanca in pamant; langa marginea gropii e un ursulet parasit.
Intr-o masina de salvare parcata o femeie in halat alb mananca seminte pe care le scuipa afara pe geam.
In fata Teatrului National dintr-un cort alb pe care e scris ceva legat de victimele mineriadei se aude o muzica vesela. Pe o pancarta se vad insemnele Noii Drepte.
Vis-a-vis, in fata fantanii arteziene, langa cortul de plastic imprimat cu figura lui Basescu, un muncitor gaureste asfaltul cu un pick-hammer. Alti 2 se uita la el.

Intrarea la metrou e plina de moloz, praf, fier ruginit, zgomot de burghiu. Oamenii se inghesuie sa treaca printre tarabe improvizate pe care se vad ciorapi, portofele, ochelari de soare, umbrele. O femeie cu palarie de paie si imbracata in trening sta pe un scaun de plastic chiar langa un maldar de moloz. Tine in mana cutiute de leucoplast Urgo ieftin. Femeia a adormit; capul i s-a inclinat pe piept. In secunda urmatoare cutiutele se rasfira si cad pe jos. Se trezeste prompt si le aduna.

In fata magazinului o femeie ma roaga sa o ajut sa puna o plasa intr-o alta. O ajut si femeia imi multumeste. Are peste 40 de ani, poarta un batic cu flori si o bluza tot cu flori. Imi povesteste si in timp ce vorbeste se misca intr-una, aproape spastic. “Ma gasesti in fata la Mercur, adun de pe mese resturi, ce sa fac cu 100 de mii pe luna, nimic. Maine e ziua lui barbatu-meu, avem si noi de baut si de mancat, dar n-avem carne, un mic ceva ar fi bun. Mergem pe la nunti, stam afara langa restaurant, sa nu vina politia. Are in mana o tigara si cineva care iese din magazin vrea sa ii aprinda tigara. Se sperie si tresare. E sotul ei.

O batrana cu multe bagaje in maini merge aplecata de spate. Cand paseste se aude part, part, are gaze. Pe strada trece un autocar pe care scrie Franz Schubert. Incerc sa-mi amintesc cum suna Schubert ascultand parturile batranei care se indeparteaza.

Un batran cu bereta de pictor peste pletele grizonate, costum negru, isi tine umbrela de ploaie la spate si paseste sobru. Se apropie si pipaie sacul negru de gunoi de langa copac, la fel de sobru. Ia sacul si pleaca cu el.

Din cand in cand, un barbat trecut de 50 de ani se asaza pe marginea de piatra a gardului Bisericii Armenesti. Scoate o sticluta din plastic din buzunarul de la piept, de la pantaloni sau dintr-o plasa si dupa ce ii desurubeaza dopul bea din ea cu inghitituri repetate. Arata ca sticlele de vodca ieftina. Azi s-a asezat si a scos ca de obicei sticla. A dat o inghititura peste cap si apoi s-a ridicat cu greu de pe gard. In mana dreapta ii atarna de un fir o umbreluta alb cu negru la care se uita ca si cum nu ar sti cum a ajuns la el in mana. Incearca sa-si puna sticla in buzunarul pantalonilor pe care il nimereste cu greu. Se clatina inainte si inapoi. Se intoarce cu spatele, si ia pozitia de pipi. Printre picioarele lui o baltoaca incepe sa se intinda dinspre gardul bisericii, pe trotuar. Se intoarce si se incheie cu greu la slit. Apoi porneste calcand cu pasi rari, greoi si clatinandu-se.

Casa Poporului nu e acasa



© Camil Tulcan


Dedicata tuturor celor care nu au casa


In fata vitrinei unui magazin o femeie cu caciula roz tricotata pe cap sta pe o patura roz. Vitrina are un sistem de neoane care formeaza textul GREEN BAU TECHNOLOGIES. La lumina neoanelor femeia coase un gherghef. Langa ea e o doza de Pepsi cu un pai roz. In fata troneaza impunatoare Casa Poporului.

In fata la Hugo Boss, vis a vis de nou-deschis-ul glamour Radisson, doarme pe presul de cauciuc o femeie cu un copil in brate.

Pe Magheru, in vitrina librariei, un barbat la vreo 45 de ani, barbos, murdar, cu caciula si pulovar jegoase, tine un ruj in mana si atent, cu grija sa nimereasca marginea buzelor, se rujeaza.
Femeia tunsa scurt si imbracata cu un pulover maro deschis are mereu langa ea o sacosa de rafie si 2 caini in lesa, unul maro si unul negru. Sta in acelasi colt iar cainii stau foarte linistiti langa ea intinsi pe trotuar. Pe unul il tine mereu de lesa. Priveste in jos cu o figura marcata de amaraciune. Intr-o zi catelul care pare mai mare a luat in gura de pe jos o bucata de iarba uscata. Femeia i-a scos-o usor dintre dinti si l-a mustrat calm ca pe un copil: ”Nu mai manca toate prostiile” Cainii arata mai bine hraniti decat ea si au blana curata. Cresc pe zi ce trece. Azi femeia musca dintr-o merdenea in timp ce cainele maro manca mancare pentru caini.

Doamna Rodica poarta ochelari negri, mari, candva la moda. Acum sunt cam strambi. O gasesti in cele mai neasteptate locuri, nu are o “zona” a ei. E mereu imbracata cu acelasi impermeabil negru, rupt si prins cu ace de siguranta in cateva locuri, baticul negru pe cap si ochelarii. Are 2 plase de plastic pline. Pe treptele laterale de la Novotel, langa Dogville, locul unde se strang cainii vagabonzi sa doarma, mi-a povestit de ce e pe strazi . A avut candva o casa, un servici si o familie. A lucrat la o tipografie. Evenimentul care pare s-o fi marcat cel mai tare e moartea fratelui ei, jurnalist. Ar fi putut pleca afara, avea cunostiinte in Londra dar nu a vrut. Ma intreaba daca imi place cum a ajuns Bucurestiul azi. Imi povesteste despre mama ei pe care a iubit-o mult. Are o boala de ochi care ii avanseaza. Ar vrea sa poata merge la doctor. Ochelarii nu sunt cochetarie si nu doar pavaza fata de lume. Incerc sa-i vad ochii prin ei dar nu pot. Fruntea ii e brazdata de linii numeroase, concentrate spre mijlocul fruntii. Pe sub baticul negru ies firele de par albe. Camera pe care a primit-o de la stat in perioada comunista a fost revendicata de proprietar, vecinul ei. Proprietarul o vrea afara din casa si-o terorizeaza zilnic. Cand nu mai suporta injuraturile isi ia trentele in plase si pleaca pe strada. Ii e frica sa n-o bata din nou. Vine seara acasa si dimineata pleaca iar. Nu si-a mai platit datoriile la stat si are un ordin de evacuare. Ii dau un martisor si o frezie, la care ii scurtasem tulpina mai devreme. Mainile ei cu manusi rupte tin usor floarea. Imi spune ca e floarea ei preferata. E 8 Martie.

Femeia e pe jumatate intinsa pe trotuar in fata la Cosmetica Gioconda si langa ea s-a scurs un lichid care se prelinge pe strada. Pare lapte. Are un picior doar in soseta, celalalt incaltat. A adormit sprijinita cu spatele de zid, langa usa deschisa. Si noaptea doarme uneori aici, intinsa pe marginea de ciment care iese din fereastra cabinetului de cosmetica. Are o pereche de papuci de casa pe care si-i scoate si ii pune langa ea, pe marginea ferestrei. Noaptea fereastra e iluminata difuz dinauntru si poti vedea la geam numeroasele glastre cu flori, multe ferigi, arata ca o mica sera. Uneori o intalnesc si in autobuz sau pe strada vorbind singura. Are fata buhaita si e masiva dar cocheta. Poarta cercei, sirag de margele, inele colorate, o cordeluta din plastic peste parul blond, scurt si rar si haine colorate. Intr-o zi era in fata unei gogoserii fumand si vorbind femeilor dinauntru pe geam. Nimeni nu parea sa o asculte. Ieri isi facea dus stand sub apa ce curgea generos pe trotuar dintr-un aparat de aer conditionat. Parul si asa rar i se lipise de cap lasand sa se vada pielea. Uneori cand trec seara pe langa Cosmetica Gioconda imi cere tigari. Bombane suparata cand ii raspund ca nu am.

Porumbeii s-au ridicat brusc si au zburat batand puternic din aripi. Femeia cu gluga pe cap si plasticul verde i-a speriat intentionat, sa-i faca sa plece. M-a privit agresiv, la fel ca acum ceva timp cand am incercat sa-i vorbesc. E imbracata la fel din martie, de cand o vad aici. Un impermeabil murdar si ros, cu o gluga mare, sub care isi acopera fata. Poarta mereu o sacosa murdara in care are deasupra un sac de plastic verde mototolit. Nasul ii e plin de urme de rani, care acum o luna erau proaspete. O vad de la geamul balconului, de multe ori. Sta mereu pe strada, intre masini si se invarte fara nici un scop. Nu cere bani, pur si simplu sta acolo in trafic, de cele mai multe ori pe partea dreapta, langa bordura, in apropierea statiei de autobuz. Face pasi mici ore in sir in acelasi loc, priveste masinile si uneori traverseaza printre ele cand stau la stop. Nu se teme de masinile care vin in viteza, uneori chiar se opreste pret de cateva secunde in fata vreunei masini si priveste spre ea ca si cum n-ar exista. Nu lasa din mana sacosa, o singura data o avea langa ea jos, manca ceva dintr-un ambalaj rosu, sprijinita de gardutul de metal care delimiteaza trotuarul de strada. Intr-o zi am vazut-o rugand-o pe o doamna ceva. Femeia parea incurcata si aproape a fugit spunandu-i sa roage pe altcineva. M-am indreptat spre ea si am intrebat-o de ce are nevoie. Ma intrebam daca va reactiona ca ultima oara cand am batut-o usor pe umar incercand sa-i ofer bani. Atunci m-a injurat agresiv. Acum mi-a intins o hartie mototolita de 5 lei. M-a rugat sa ii cumpar de la chioscul din colt o ciocolata cu rom si plicuri de ness de restul banilor. Ajunsa in fata geamului de la chiosc, vanzatoarea m-a intrebat direct daca am banii de la “ea” aratand spre femeia care ma astepta in mijlocul strazii. I-am raspuns afirmativ si vanzatoarea mi-a spus sa nu mai iau bani de la “femeia aia ca o data mi-a adus banii plini de rahat, iti dai seama?” a continuat cu o voce din ce in ce mai ridicata, aproape urland. Doi barbati care erau in fata mea si cumparasera i-au spus vanzatoarei: “Haideti acuma macar de dragul domnisoarei”. In cele din urma vanzatoarea a luat cu varful degetelor bancnota pe care o tineam intinsa, a intors-o pe ambele fete si mi-a dat 4 plicuri de ness spunand ca nu mai are ciocolata cu rom. M-am intors cu restul si cu plicurile de ness la femeia care mi-a multumit. Peste o saptamana m-a abordat, aproape in acelasi loc, langa bordura si m-a rugat sa-i cumpar un suc si un pachet de biscuiti. De data asta m-am dus cu banii mei si i-am cumparat ce-mi ceruse. Mi-a multumit din nou desi sunt sigura ca nu ma recunostea de data trecuta. Apoi m-a intrebat daca stau in zona si mi-a spus: “Va rog aveti grija de catei” cu o voce care aproape plangea. In una din zilele trecute rupea bucati mari de paine pe care le arunca porumbeilor pe iarba verde din squar-ul cu fantana, marcat de placheta primariei. Parea mult mai slaba, aproape o umbra neagra. Seara, in drum spre casa, am vazut iesind de pe pragul cladirii de pe stanga, o sectie a Ministerului Agriculturii, o pereche de picioare goale. De unul din degete atarna o bucata de hartie alba care se lipise acolo si flutura usor. Daca n-ar fi fost alba si rupta ai fi zis ca e o hartie de identificare la morga, asa cum vezi in filmele cu crime si cadavre. Trecand pe langa intrarea respectiva, am recunoscut-o, dormind, pe femeia cu gluga. O vazusem in aceeasi zi intr-o lucrare a unei artiste, o fotografie in care avea un batic pe cap in loc de gluga, acelasi trenci negru, nelipsita sacosa in mana stanga si ducand sub bratul drept, ca pe un pachet, un caine ce privea linistit in jur.

Thursday 25 March 2010

Back or Still


I'm back in Wonderland. De fapt I'm still in Wonderland. Actually I was never gone.

Aproape 2 ani au trecut totusi. 2 ani in care am continuat sa scriu.
Rezultatul il voi posta poate cam brusc si va da senzatia unui mash-up de locuri si intamplari.
Ar fi deja prea greu sa le mai ordonez. Va trebui sa ne descurcam:)