Dedicat celor care n-au radacini
Keeping Things Whole
By Mark Strand
In a field
I am the absence
of field.
This is
always the case.
Wherever I am
I am what is missing.
When I walk
I part the air
and always
the air moves in
to fill the spaces
where my body’s been.
We all have reasons
for moving.
I move
to keep things whole.
Valencia mi-a amintit in flash-back-uri scurte de multe din locurile in care am fost prin lume.
Stradutele inguste, labirintice si numerosii italieni care impanzeau orasul, ma faceau sa ma gandesc la Venetia, in primele zile. Uneori mizere, cu mirosuri de tot felul, inclusiv de urina, darele de urina pe ziduri, tot atatea istorii de nopti traite in strada galagioasa. Numeroasele grafittiuri foarte creative imi aminteau de Berlin. Gradinile orasului, cu plante tropicale, cu perusi (papagali) zgomotosi, imi aminteau de Portugalia. Patiseriile imi aminteau de Franta, forfota umana din centru imi aducea in minte Istanbulul, iar limba imi amintea in fiecare secunda de America de Sud.
Marea mi-a amintit de mama mea si de relatia nu tocmai calma pe care o am cu ea si cu propriul inconstient. Am reusit sa o gasesc in 2 randuri destul de calma, calduta si albastra. Am inotat o ora, cu disperarea cuiva care n-a mai pus piciorul in mare in ultimii 4 ani.
Ma mere, la mere...ultima vizita a fost saptamana trecuta, cand marea avea valuri de care se puteau bucura doar surferii. Valurile agitate maturau plaja si mintea mea.
Duminica am fost in gradina botanica care e plina de pisici care stau la soare si de plante faine. Am stat 4 ore atingand fiecare frunza, mirosind innebunita plantele aromatice. E singurul loc in care m-am simtit in pace, in ultimul timp.
De ce e agitata marea interioara? Nelinistea si zgomotul interior par sa ma urmareasca oriunde, zilele de calm sunt exceptiile de la regula.
Ma gandesc la cele 2 mutari in 2 saptamani dinainte sa plec si la faptul ca ma intorc iara fara sa stiu unde voi locui, ca nu am casa, ca nu am bani de chirie, ca o iau iara de la zero.
Prietenii spanioli si romani de aici incearca sa ma convinga sa raman, fiecare cu diverse argumente, de la cele climatice, la cele de dezvoltare personala. Argumentele sunt valide dar nu pot sa raman in locuri in care nu simt ca fac sens, chiar daca viata mea ar fi mai usoara din toate punctele de vedere.
Legat de zero, una din initiativele interesante din Valencia si alte orase din zona, e campania POBRESA ZERO in care societatea civila iese in strada pentru a cere guvernantilor dreptul la justitie fiscala, egalitate de drepturi, eradicarea saraciei si apararea planetei. Nu cred ca asta va eradica saracia dar e o forma de solidarizare importanta care poate da nastere unor miscari mai ample. Atmosfera e oricum vesela, cu tobe de samba de protest.
Ii scriam zilele astea unui prieten plecat in Londra care-mi zicea ca nu vrea sa se intoarca in mocirla existentiala din Ro:
Mocirla existentiala e peste tot daca alegi s-o vezi ca mocirla existentiala. O vad si eu aici desi e soare, cald si oamenii sunt primitori si deschisi.
Eu nu mai detest Romania, am detestat-o candva dar incep sa inteleg ca problema e in noi, nu in locurile in care traim.
De asta si pot sa ma intorc acum linistita in Romania, vad ca aici as putea trai mult mai bine dar nu mai tin cu tot dinadinsul sa raman. Am crezut toata viata ca trebuie sa traiesc in alte locuri, am incercat de fiecare data sa raman in locurile care m-au inspirat si mi-au placut, in sudul Frantei, Istanbul, sau America de Sud.
Am trait cateva intalniri interesante de cand sunt aici dar mi-e dor de prietenii mei din Romania, intotdeauna ma apuca dorul asta, oriunde as fi in lume. Sunt o planta de aer, fara radacini dar si un rizom, caci din nodurile mele``cresc`` prieteniii din care unele se dovedesc perene, in orice colt din lume merg.
Imi place ideea filozofilor Deleuze si Guattari care folosesc termenul de rizom pentru a defini un model epistemologic în care toate elementele sunt capabile de a le influența pe celelalte, fara existenta unui centru. Un "rizom nu are început sau sfârșit; este întotdeauna la mijloc, între lucruri, interbeing, Intermezzo. Mișcarea plană a rizomului rezistă cronologiei și organizarii, în schimb favorizând un sistem nomad de creștere și propagare".
La final, curgem toti in acelasi ocean.Toti suntem o picatura, curgand in mare, cum zice un cantec spaniol:)
La final, curgem toti in acelasi ocean.Toti suntem o picatura, curgand in mare, cum zice un cantec spaniol:)
Oriunde as fi, duc cu mine, incapacitatea de a ma inradacina dar si capacitatea prolifica de a crea sisteme rizomatice perene.
Privind valurile agitate ale Mediteranei care inundau plaja mi-am mai dat seama ca ne scaldam in mari pline de cadavrele imigrantilor inecati in timp ce incearca sa ajunga in Europa. Toti incercam sa ajungem intr-un loc in care sa ne putem dezvolta si trai in liniste, traind decent. Dar pentru non-europeni, de multe ori drumul asta se sfarseste pe fundul marii.
Nu le e usor imigrantilor de aici, strazile sunt pline de romani, unguri, tigani si chair spanioli care depind de mila publica. Somajul in Valencia e 20%, joburile pentru romani sunt legate de munci grele la culesul fructelor, constructii si curatenie. Daca ai noroc si nu ti-au luat-o inainte sud-americanii, poti sa ai grija de un batranel sau o batranica, din cei pe care ii vezi pe strazi in carut cu rotile.
Cu toate astea, pentru unii, Valencia se transforma intr-un refugiu primitor.
Cu toate astea, pentru unii, Valencia se transforma intr-un refugiu primitor.
Orasul se declara inclusiv, sunt campanii si organizatii care se ocupa de integrarea imigrantilor si refugiatilor. Oamenii sunt mult mai constienti decat in Romania, mult mai deschisi, la varste neasteptate. A fost interesant sa merg la o dezbatere privind noul fascism intr-un grup de discutii anarhist si sa descopar ca aproape toti aveau peste 40 de ani, chiar spre 60.
Minoritatile sexuale par si ele bine integrate si acceptate, avand in vedere ca Primaria isi afiseaza pancarte pentru a marca zile specifice iar cuplurile gay au o viata normala, fara sa se ascunda pe strada.
Cu toate astea, de Ziua Internationala a Painii, un eveniment care a marcat ziua prin accesul la paine gratis, in centrul orasului, a fost organizat prost, creand o coada ce-mi amintea de disperarea ratiilor comuniste in tara noastra iar cei care stateau sa primeasca cele cateva felii ale degustarii nu erau din cei care chiar ar fi avut nevoie de paine gratis.
Inconsistente are si societatea spaniola, evident. Uneori strazile pe care se afla magazinele de lux mi se par obscene prin contrastul cu toti cersetorii postati pe la colturi.
Dar cel putin aici esti respectat ca pieton si biciclist, in trafic, nimeni nu te claxoneaza aiurea, ai prioritate chiar si pe rosu. Ceea ce e de admirat, avand in vedere ca strazile sunt pline ochi de grupuri de turisti, traversand in toate directiile.
Spania traieste din turism, si a atins se pare un record in 2016. Benefic pentru economia ei dar in acelasi timp crand marginalizare saracilor, gentrificarea unor cartiere simple, muncitoresti sau de imigranti, cum e de pilda cartierul meu care a devenit in cativa ani, cartierul la moda, preferat de petrecareti si de hipsteri.
Spaniolii sunt binevoitori, curiosi, isi organizeaza prost evenimentele si au probleme cu acuratetea orara, vin la lucru cu mancarea in gentute speciale, sunt gregari, traiesc mult pe strada, le place mancarea buna, nu lasa bacsis, muncesc mai mult decat pare la prima vedere, le place zgomotul si galagia sub orice forma.
Cei din Valencia au particularitatile lor, printre care si solidarizarea vecinilor in asociatii, organizandu-se impreuna pt. mici serbari de cartier numite Fallas. In martie are loc o mare sarbatoare unde se imbraca costume traditionale, fetele candideaza pentru a fi allese Falleras, iar dupa mult zgomot, petarde si artificii, se ard niste constructii uriase din lemn, un fel de mini Burning Man spaniol.
Spaniolii sunt binevoitori, curiosi, isi organizeaza prost evenimentele si au probleme cu acuratetea orara, vin la lucru cu mancarea in gentute speciale, sunt gregari, traiesc mult pe strada, le place mancarea buna, nu lasa bacsis, muncesc mai mult decat pare la prima vedere, le place zgomotul si galagia sub orice forma.
Cei din Valencia au particularitatile lor, printre care si solidarizarea vecinilor in asociatii, organizandu-se impreuna pt. mici serbari de cartier numite Fallas. In martie are loc o mare sarbatoare unde se imbraca costume traditionale, fetele candideaza pentru a fi allese Falleras, iar dupa mult zgomot, petarde si artificii, se ard niste constructii uriase din lemn, un fel de mini Burning Man spaniol.
Am venit in Valencia avand in minte un cuvant interesant pentru ambiguitatea lui, in spaniola: ILUSION.
Care, in functie de context poate insemna, speranta sau amagire.
Ce experimentez aici pare sub semnul acestui cuvant, totul e speranta si amagire, in acelasi timp.
Spania e, ca intreaga Europa, o insula utopica si amagitoare. Toti asteapta sa ajunga pe insula de vis.
Nu putem schimba direcția vântului, dar putem ajusta pânzele pentru a ajunge întotdeauna la destinație.
Esperando a Europa...asa cum povesteste filmul cineastului angajat Samuel Sebastian,
Fiti bineveniti intr-un continent surealist!
Fiti bineveniti intr-un continent surealist!
https://www.youtube.com/watch?v=kiMGjxTCLIk
