Dedicata cumparatorilor de second-hand
Ieri am trait cea mai lunga si grea zi de munca din viata mea, de pana acum. M-am trezit la ora 5, pentru a ajunge la ora 6 la receptia de marfa a unui magazin second hand. Nu a oricarui magazin second hand ci probabil, cel mai aglomerat magazin second-hand, la ora actuala, din Timisoara.
Asadar la ora 6 descarcam prin negura si frig, mai intai genti iar apoi saci de haine de 20 de kg. Apoi am intrat si am inceput sa punem pe umerase camasile. Am aflat ca se pun pe umeras intr-o anume directie. Am continuat cu asta inca vreo 2 ore bune. La ora 9 fara 15, oamenii faceau deja coada asteptand deschiderea usii, pentru a prinde cele mai fresh haine din oferta de ''totul la 5 lei.''
Am continuat cu camasi de noapte aranjate pe umerase. Apoi a ajuns patronul cu o noua tura de saci, de data asta cu izmene si prosoape, la ora 12. Dupa ce am ajutat la numarat prosoape care dadeau cu lipsa, patronul, Gaby, m-a rugat sa ma ocup acum de sectiunea de magazin, respectiv sa incep sa repun pe umerase hainele cazute pe jos, in urma hoardelor de clienti trecuti printre randuri.
Am facut asta timp de cateva ore bune, aplecandu-ma printre randurile inguste, strangand umerase si haine, printre picioare si praf strans pe jos. Oamenii mai cereau informatii, pe care ma grabeam sa le ofer cu placere. Uneori aveau nevoie sa probeze o haina de pe manechine, prilej cu care ma cocotam pe o naveta verde de bere si scoteam de pe manechinele care ajugeau jos, insotite de valuri de praf, haina respectiva.
Magazinul vuia efectiv de oameni, de fasaitul pungilor in care se puneau hainele, de sunetul casieriei care se deschidea si inchidea, de vocea stresata a colegei Anca, preocupata ca unul sa nu lase hainele aiurea, te miri pe unde, nepuse pe umerasele de unde au fost scoase.
Anca e o femeie la 54 de ani, blonda, slaba, osoasa si trasa la fata. Din cand in cand iese la pauza de tigara, in fata usii. Ma admonesteaza ca am pus iara umerasele in directia inversa pe suporturi. Probabil ma crede deja complet imbecila cand fac asta a 3-a oara. Adevarul e ca nu-mi pasa de directia umeraselor si de demersul ei compulsiv obsesiv inutil, avand in vedere ca peste 2 minute cineva care ridica umerasul si scoate o haina, il pune la loc cum nimereste.
Cand inca eram in spate, in raionul cu izmene si camasi de noapte, aranjand pe umerase camasile de noapte, Anca m-a instruit sa nu-i las pe oameni sa se atinga de cele inca nenumarate de ea. Dar oamenii vin, se uita si uneori vor sa ia din camasi. Le pun deoparte ce vor si-i rog s-o cheme pe doamna blonda. Cand vine ii explic si dupa ce face fete-fete, la primii doi le da pana la urma camasile oprite. Imi pare absurd sa-i spui clientului ca nu-i poti vinde ce vrea sa cumpere pt. ca n-ai avut inca timp sa numeri. Exista solutii, cu bunavointa sigur se poate scrie rapid pe o foaie de hartie ce si de unde a fost luat.
O femeie la 40 de ani, si-a luat langa ea un intreg sac de geci si cateva zeci de genti. Sta intr-un colt si le alege minutios. Cand cineva ia din gramada ei, riposteaza rapid: ''Sunt ale mele!" Pleaca cu destule haine si cateva genti.
Tot aici, o mama cu fiul ei cauta izmene. Baiatul are poate 14, 15 ani si probabil un handicap, judecand dupa anumite miscari pe care le face. Se joaca cu un umeras. Ii zambesc cand trec pe langa el si deschide spre mine niste ochi mari si frumosi. Il intreb in ce clasa e, imi raspunde a 6-a. Ii spun ca pare mai mare si zambeste si el. Aflu cum il cheama, in timp ce pun camasile pe umerase. Casian. Ce nume frumos! Ii spun asta si-i zambesc iara, punand o camasa chiar pe umerasul pe care-l tine in mana. Ii place jocul, ia alt umeras si punem pe el inca o camasa.
O aud pe Anca strigand "Suzie!" si pricep cumva intuitiv ca de mine e vorba. Ma trimite la casa, s-o ajut pe colega care rasufla din greu, nemaifacand fata. O femeie spre 45, cu coapse foarte largi ce se itesc de sub fusta neagra, lunga si fata chinuita cu colturile gurii lasate mult in jos. Ochii par sa-i planga sub ochelari si vocea ii e pierduta in timp ce-mi repeta, ca un magnetofon stricat, in urmatoarele ore : "'Nu mai pot, nu mai rezist!"' Fata i s-a imbolnavit si face injectii, de asta a venit dimineata doar la 9, altfel si ea ar fi trebuit sa vina la descarcat de la 6. Eny e doar casierita, e in magazin ca si Anca de la deschidere, adica de aproape un an, in februarie.
Mai exista o a 3-a angajata care azi era acasa caci a sunat ca nu poate veni simtindu-se rau.
Anca si Eny sunt cele mai stresate femei pe care le-am vazut vreodata la vreun job. Energia lui Eny pare ca se scurge cu fiecare client care ii trece prin fata ochilor, cu fiecare ban pe care il introduce in casierie si fiecare suma tastata pe casa de marcat. In fata casei e si monitorul cu imagini de pe numeroasele camere de supraveghere din magazin dar n-are timp sa-l mai priveasca. Anca zice ca-l priveste oricum Gaby de pe telefonul personal si daca nu, nevasta lui, de acasa. E stresata de fiecare prosop care iese in minus la numaratoare pentru ca ''il platim noi''. Ea nu e victima in cautarea milei, ca Eny, ea a devenit opresor, ridicand tonul la oamenii care lasa haine aiurea sau noi angajati ca mine care nu pun umerasele in directia buna.
Ambele urasc reducerile, iar acum sunt ingrozite ca vor dura pana in martie. Azi a fost doar a 2-a zi de reduceri. Dupa cata marfa disparuse pana la ora inchiderii, la 17, cred ca patronul poate aduce linistit o noua masina de haine peste 3 zile.
La casa, pun hainele oamenilor in saci de plastic, le scot alti saci care umplu gentile cumparate si-i arunc in cosul special, le pun haine de o parte unora care mai cauta, si, din proprie initiativa, le zambesc, le urez zi buna si la revedere.
Cand tzunami-ul uman care matura magazinul se mai rareste, duc in magazie sacii cu rebuturi si teancurile de umerase stranse si trec din nou printre randurile de haine, la strans de pe jos hainele cazute si umerasele. Parca fac un sir de genoflexiuni la sala de fitness. In fata imi apare o batranica in palton saracacios, cu baston si o sacosa din care iese o paine. Ma intreaba cat costa haina pe care vrea s-o probeze si-i raspund: 5 lei. Zice ca merge acasa sa ia un leu ca nu mai are decat 4 la ea. La cat de repede dispar hainele, nu cred c-o mai apuca. Scot din buzunarul din spate de la blugi, un leu si i-l dau. S-o poarte sanatoasa.
Oamenii intreaba intr-una cat costa articolele desi exista preturi, 5 lei hainele, 3 lei camasile de noapte, 1 leu caciuli, manusi, sosete, 10 lei gentile. Anca isi iese din minti cand cineva o intreaba de preturi si le raspunde printre dinti ca-s preturile scrise. Eu le raspund direct cu preturile. Pot sa inteleg ca pierzi din ochi un pret, intr-o mare de haine si oameni. Perspectiva clientului e complet alta decat cea a lucratorului. Si-n timp ce ma aplec si ma ridic, mai zambesc, mai vorbesc cu unul si cu altul, stiu deja ca nu voi ramane sa lucrez aici, ca voi clasa ziua asta de lucru la categoria experiment sociologic.
Ma intorc la casa, il nimeresc pe Casian si pe mama lui care se pregatesc sa plece. Le pun hainele in plasa si le urez zi frumoasa. Casian ma priveste din cand in cand, ridicand capul cu dinti strambi si o usoara mijeala umbroasa ce da spre mustata. Mama lui ia plasa iar Casian ma imbratiseaza pur si simplu. Ii raspund la imbratisare cu drag si-mi zic ca poate de asta am venit azi in proba, trezita de la ora 5, la un magazin de haine SH. Sa-i ofer un zambet, o vorba si-o imbratisare, unui copil foarte singur si un leu unei batrane venita cu greu, in baston, sa-si ia o geaca.
La final de zi, Anca inchide usa, usurata si striga spre mine amenintand parca, cu matura pregatita: Colega!
Dar Gaby ma ia in spate sa semnam contractul, a venit cu sotia lui, tiganca frumoasa, cu fuste plisate si fetita lor cu suzeta in gura si ochi de un albastru fantastic. Ma intreaba ce parere am de ziua mea de lucru si daca vreau sa raman sa lucrez. Ii spun ca haosul nu m-a speriat si nici ritmul de lucru desi am stat in picioare deja 11 ore, fara pauza de masa, evident. Dar ca nu pot lucra cu colegi care gasesc ca umerasele sunt mai importante decat oamenii. Si-i mai spun ca oamenii care lucreaza sunt insuficienti si nu fac fata volumului de lucru si stresului implicit generat.
Imi spune ca ma intelege si dupa ce-mi da totusi contractul sa-l semnez, ma roaga sa-i scriu si cererea de demisie, ca sa fie cu toate actele in regula. Ma plateste corect, la orele de munca efectuate. Imi spune ca i-a parut bine de cunostiinta, si ca vor imbunatati lucrurile facand o magazie in care vor angaja pe cineva care sa faca doar sortarea pe umerase, pentru ca pe sala sa fie 3 oameni, nu 2, ca azi.
Gaby aduce haine din Germania, are mentalitate nemteasca si plateste nemteste. E rom ca etnie dar neamt ca gandire. Plateste bine si e preocupat de angajatii lui.
Imi amintesc de primul meu sef barbat, de la revista din Bucuresti, la care am lucrat dupa terminarea facultatii. Era neamt, din zona Bavariei. Un lungan la 40 de ani, cu par semi-lung si semi-slinos, si conducand un Jeep. Facea mereu remarci pline de subintelesuri si se uita dupa toate femeile din redactie desi avea prietena. Eram toti angajati la negru si ca sa ne primim banii trebuia sa facem in fiacare luna presiuni serioase. Sa amenintam ca nu mai scriem. Desi lucram la cea mai citita revista de profil clubbing din Bucuresti, in acea vreme.
Cum am ajuns in proba la un second-hand din Timisoara, va intrebati probabil cu totii. Asta ma intreb si eu. De ce in propria mea tara, dupa ce am terminat facultati si mastere si formari si cursuri, nu pot lucra intr-un job conform specializarilor mele, decent si bine platit? De ce poti sa gasesti asta doar intr-o multinationala, o banca sau o firma de IT? Sau ca bucatar specializat, inginer sau tehnician supra-specializat?
Ce face, in Romania anului 2017, un jurnalist, un traducator, un profesor, un doctor, un artist, un asistent social?
De ce devine, in timp ce se tot auto-recicleaza profesional, un om de mana a doua?
Poate doar de foame, cum bine puncteaza Cezar, doctorul de garda:
https://cezarspace.wordpress.com/2017/01/12/garda/
Second Hand Band sugereaza o posibila solutie:
https://www.youtube.com/watch?v=FRCchR_ghyU
