Condoleante si La Multi Ani

Dedicat bunicii mele

Probez o varianta improvizata de costum pentru petrecerea 1001 de Nopti. Am ales salvarii albastri, am reusit sa-mi leg decent o esarfa albastra peste solduri si cu o alta esarfa am construit un val pe care ar trebui sa cos banuti.  Suna telefonul, e mama care imi spune ca bunica mea isi da ultimele suflari. 

“Cere-i iertare”, imi spune ea. O aud pe buni horcaind si repet mecanic ce imi spune mama. Stiu ca respiratia de motor supraturat e din cauza inimii care nu mai face fata. Ne-a explicat doamna doctor care venise sa-i panseze escarele bunicii joi, cand inca eram acolo. O tineam de mana si o mangaiam pe fruntea cu par alb in timp ce doctora ii scotea un burete plin de puroi de sub piele. Ii cumparase mama niste bureti speciali cu argint pe care doctora ii introducea sub piele, prin gaura care se cascase pana la os. Mama ii tinea picioarele sus, buni gemea de durere in timp ce gura si intreaga fata i se increteau de atata suferinta.

Nu inteleg de ce trebuie sa imi cer iertare dar ca sa ii fac pe plac mamei repet mecanic.  Stiu ca buni nu moare chiar acum, mama mi-a mai dat deja cateva alarme false. Ieri am fost in piata si i-am cumparat bunicii un buchet de branduse portocalii cu bulbi. I-am pus in mainile stranse florile, ca pe o lumanare si am urmarit cum coboara si urca odata cu respiratia  greoaie. Nu le-a dat drumul, le-a tinut strans. Alaturi, intr-o cana, ardea lumanarea pe care mama i-o tot tinea aprinsa de o saptamana de cand intrase in fibrilatii si nu mai putuse vorbi. Mama a crezut ca va muri atunci dar iata ca trecuse inca o saptamana. 

O noapte petrecuta cu puls aproape inexistent si tensiune foarte mica. Mama are tensiometru pe care il foloseste obsedant pentru ea si bunica, uneori la fiecare 10 minute. Se pune strans in jurul incheieturii , apoi aparatul ticaie si bazaie enervant si-ti afiseza cifrele pe ecran. Bunica si-a revenit si desi aproape nu mai putea vorbi a tresarit chiar si acum cand m-a vazut intrand in camera. I-am vazut ochii scanteind fericiti pentru cateva secunde. I-am privit atent si am vazut o pacla care se intinsese parca peste ei. Am mangait-o mult pe frunte si am tinut-o de mana. I-am spus ca in curand va fi ziua mea. A ingaimat o urare pe care de ceva timp o repeta mecanic, ceva ce nu imi spunea niciodata inaintea celui de-al doilea accident vascular: “Sanatate si toate cele bune.” Nu stiu de unde ii revenise formula asta lemnoasa, cand mintea ei a trecut tot mai mult pe pilot automat. In ultimele luni auzisem tot mai des urarea de sanatate si toate cele bune, la telefon cand mi-o dadea mama sau cand plecam de acasa.

Am privit-o cum statea cu brandusele portocalii in mana, intinsa pe spate si privind catre soarele care intrase pe geam. M-am bucurat ca tinea strans in mana un manunchi de viata si nu lumanarea aia sinistra care ardea alaturi in cana. Cand am plecat am vazut cum degetele de la mana stanga si aproape toate de la mana dreapta erau cianurate, gri. Am luat-o de mana incercand sa-i fac sangele sa circule  dar am inteles ca moartea se instalase. Moartea si viata in acelasi corp, sub aceeasi piele stravezie. Mi-am dorit sa apuce sa traiasca pana duminica, de ziua mea. In acelasi timp stiam ca e o cruzime sa-mi doresc sa traiasca in starea aia. Corpul ii devenise in doar 2 zile o masa de oase cu piele in care se adancea moartea. Un prieten mi-a spus candva: ”Nu mor caii cand vor cainii”. Mi-am tot repetat in cap toata saptamana vorba asta.  

Buni se temea ca mama nu va sti sa aiba grija s-o inmormanteze ca la carte. Isi cumparase si isi aranjase toate accesoriile necesare ritualului de inmormantare. Teancuri de batiste, prosoape, camasi si alte asemenea stateau inchise cu grija si spaima de molii in servanta. Asa se numea mobila asta din sufragerie. Pe mama o enerva cand bunica verifica riguros toate lucrurile astea, acum cativa ani. Acum m-a enervat cand mama m-a intrebat daca sa comande la cateringul pt. pomana fasole batuta sau sarmale. Aveam senzatia ca asist la o scena de teatru absurd cu ea vorbind agitat la telefon cu o doamna care ii detalia meniul si bunica horcaind dar totusi expirand aer din plamani, in camera de langa.

I-am inchis telefonul in cele din urma si m-am dezbracat de costum. Vroiam sa ajung la 7 fara 15 in metroul de la Unirii pentru un flashmob cu tango la care participa o prietena. Am simtit nevoia sa ma imbrac in rosu si negru si m-am gandit ca intamplator astea sunt culorile tango-ului. Rosu, culoarea vietii. Tango, sarbatorea vietii de 1 martie, sarbatoarea primaverii. In tramvai am ajuns fugind si am ramas la usa din spate pe scari caci trebui sa cobor la prima. Inghesuiala mare, langa mine niste muncitori si niste adolescenti. Unul din ei batea ritmul si incerca un fel de manea cu versuri improvizate prost: “Baby, suna telefonul, nu raspund”…din cand in cand repeta sau intercala alte versuri. Ultimele  au fost ceva in genul: ‘’ Acuma eu plec definitiv, merg la cimitir”.  Poate moare chiar acum, mi-a trecut prin cap dar am alungat imaginea, alergand grabita sa traversez. In statia de metrou perechile dansau deja incadrate de calatorii stransi pe peron si de metrourile  ce veneau si plecau in viteza. Miscarea si viata pulsand m-au invadat. Ma gandeam ca poate buni isi da ultima suflare chiar acum de 1 martie, in timp ce eu ma umplu de viata privindu-i pe dansatorii de tango.

N-am reusit sa prevad nici de data asta.  A 2-a zi am fost cu prietena mea sa cautam material pentru costumul meu de aniversare. Ne-am invartit printre suluri de matasuri si amintindu-mi cat de bine croia buni m-am gandit ca i-ar placea sa ma vada acolo. Am mers apoi acasa si am asamblat panza in costumul de un turcoaz turbat care m-a umplut de o energie ciudata. Ma simteam  intr-o haina egipteana desi n-as putea spune exact cum arata una. 

Degetele se arunca asupra tastaturii de la calculator. Trimit mailuri catre prieteni in care le anunt tema petrecerii orientale 1001 de nopti de a doua zi. Suna telefonul. E mama care imi spune ca bunica mea a murit la ora 2. Ma uit la ceas, e 2.24. Buni a vrut sa mai incerce sa spuna ceva si a murit. In timp ce eu tastam, fara sa prevad momentul asta.  Suntem pe 2 martie, n-a mai putut astepta ziua mea.

Toti copiii isi apelau bunica mamaie. In copilarie am intrebat-o de cateva ori pe mama de ce eu ii spun bunica si nu mamaie. Cred ca mi-a spus ceva de genul ca e o formula care arata mai mult respect, ca mamaie poate fi numita orice femeie batrana dar bunica e una singura. Bunica a fost una singura. Cand  eram mica imi imaginam mereu cum va fi cand mama si buni vor muri. Imi imaginam inmormantarea cu detalii pana cand plangeam, over and over again. Dupa ce a facut primul accident vascular, buni a inceput sa se schimbe.  I-am urmarit decaderea fizica si psihica. Un singur lucru nu s-a schimbat la ea: bucuria cu care i se luminau de fiecare data ochii cand ma vedea intrand pe usa. Cat timp a putut vorbi a continuat sa-mi spuna de fiecare data sa ma imbrac bine si sa mananc. Chiar si cand a fost imobilizata la pat de fractura de sold, cu dureri si escare care ii macinau pielea, cu mintea tot mai spulberata in particule fine de memorie amestecata in vasele de sange pe care mi le imaginam plesnind sub cutia craniana undeva. Mi-am dorit mereu ca buni sa poata muri in somn cu un oftat linistit. Buni a murit constienta dar fara sa mai poata vorbi, incercand sa spuna ceva. Asta mi-a povestit mama. 

Nu voi sti niciodata ce pentru ca am ales sa nu fiu acolo. Nici cand s-a intamplat, nici dupa. Am ales sa sarbatoresc viata, sa fiu cu oameni vii langa mine, sa pastrez in minte imaginea bunici mele cand inca respira. Sambata, in timp ce mama mea o veghea pe mama ei moarta, eu m-am invartit pe ritmuri orientale, invaluita in valuri albastru-turcoaz. Duminica, de ziua mea, pe 4 martie, bunica mea a fost inmormantata. Eu am intrat intr-o viata de poveste ca Seherezada.

Ma intorc cu mama de la tara in microbuzul care ne hurducaie la intervale regulate. Campurile goale se succed ritmic prin fata ochilor. Din difuzoarele harjaite aud: 

“ Dupa ani ma-ntorc acasa

Inima m-apasa

Ca mama nu mai este

S-a dus ca-n poveste.”

Alice In Wonderland Turned Into Seherezada

 

Azi blogul meu a implinit 5 ani. 5 ani in care s-au intamplat multe evenimente, am vazut multe dar am povestit destul de putine. La capatul celor 5 ani nu simt ca s-au schimbat prea multe lucruri in viata mea. I still live in Wonderland. Wonderland is still Wonderland. Inca imi place sa observ realitatea si oamenii. Inca imi place sa ascult povestile lor. Poate doar ca din copila Alice am devenit femeia Seherezada. So I tell my stories at night.

Povestea continua.

Vecina

Dedicata tuturor celor care au vecini ciudati

Cand ieseam din bloc intr-o zi am vazut la usa o femeie care tocmai se cauta in geanta de chei. Slaba, cu parul cret albit, cu o fusta colorata si o privire agresiva. I-am lasat usa larg deschisa si i-am facut semn sa intre. A tras de usa cu putere inchizand-o cu zgomot si mi-a urlat sa inchid usa. A continuat sa bombane ceva legat de usa si de apartamentul 13. Eu stau la apartamentul 15. In alta zi am intalnit-o din nou jos la usa dar iesind. Desi m-a vazut cu cheia in mana, a trantit puternic usa chiar in fata mea. In una din seri am vazut-o stand pe pragul usii de la bloc, afara in strada, in papuci de casa. Parea ca plange dar cand si-a ridicat capul mi-a aruncat aceeasi privire plina de ura. Am inchis usa si nu a incercat sa intre. Acum 2 zile am auzit zgomot pe scara, cineva tipand si bufnituri. Cand am coborat mai tarziu, femeia era in fata apartamentului 8. Usa era deschisa si un baiat strangea resturi de lemn de pe jos in timp ce 2 femei stateau pe scara si priveau. O bicicleta mare, legata de balustrada, imi bloca coborarea pe scari. Am vrut sa imping putin bicicleta si femeia a sarit repede zicand « Nu pune mana ! » si tragand bicicleta. Ieri coboram si usa apartamentului ei era deschisa. Se auzeau din nou bocanituri. Am simtit coborand scara ca cineva ma priveste. Vecina ma urmarea cu aceeasi uitatura rautacioasa. Intr-o alta zi am urmarit-o de pe balcon mergand repede pe strada, imbracata in pantaloni de pijama, cu papuci de casa portocalii, si o geanta neagra sub bratul drept.

Acum 2 saptamni m-au trezit tipete de femeie ce pareau sa vina din bloc. Am iesit pe scara si am vazut la etajul 1 doi barbati in costum negru. Au intrat la numarul 8, unde statea vecina cu pricina. Mi-am dat seama ca o evacueaza din apartament. Coborand in aceeasi zi am vazut bucati de zid spart pe jos in fata usii ei, iar pe usa 2 sechestre si 2 hartii pe care scria ceva de o hotarare judecatoreasca si biroul executorului judecatoresc. Pe scara erau o pereche de adidasi de barbat si o pereche de sosete iar cu un etaj mai sus un cacat de caine acoperit de hartie.

In fata apartamentului sta de atunci o cutie de carton cu ceva haine destul de murdare care mai apoi au fost scoase si insirate pe jos, in fata usii.

Pe vecina de la numarul 8 o intalnesc pe strada din fata blocului sau in refugiul de la autobuz din fata Bisericii Armenesti umbland incet in acelasi halat de casa cu alb, albastru si rosu in papuci de casa din plastic, cu picioare goale. Merge de colo-colo pe strada, isi aranjeaza compulsiv halatul din ce in ce mai murdar, strange mucurile inca aprinse de pe jos si le fumeaza. Uneori cauta in cosul de gunoi de pe colt. Intr-o zi a scos din el un covrig, in alta zi un mar.

Am coborat sa-i duc ceva de mancare. A refuzat. A refuzat si haine. Mi-a spus ca sta pe strada pentru ca are treaba.

Se pare ca apartamentul apartinuse tatalui ei. Locuise cu parintii, ambii au murit. Tatal cumparase apartamentul de la stat in vremea comunismului. Niste urmasi ai proprietarilor initiali, au venit din strainatate, au castigat procesul si apartamentul. Pe femeie au scos-o din casa cu politia, spargand usa.

O alta vecina mi-a povestit ca se zvonea ca au dus-o la spitalul de nebuni unde mai fusese candva internata, la numarul 9, dar ca ar fi fugit de acolo in halatul in care sta si acum pe strada. Femeia mai spunea ca acum nebuna plateste pacatul de a-si fi lasat mama batrana si bolnava sa moara singura in casa. Mama nu se mai putea misca din pat, avea un fluier din care fluiera cand avea nevoie de ceva. Fiica si-a gasit un barbat care lucra prin bloc si a plecat sa traiasca cu el. Mama a fluierat cat a fluierat, apoi a murit singura in casa. Fiica s-a intors dupa un timp.

Vecina i-a luat de fapt locul femeii homeless pe care o vedeam de la balcon mereu anul trecut, mereu pe marginea strazii, printre masini, aproape gata sa fie calcata de ele. N-am mai vazut-o cand m-am intors dupa iarna asta. Probabil n-a supravietuit.

Vecina ii seamana mult. Aceeasi fata slaba, ascutita, aceeasi privire rautacioasa, aceeasi agresivitate cu care uneori ataca verbal trecatorii pe strada, mai ales femeile.

Another homeless on my street. A ramas totusi vecina mea, doar ca acum locuieste in refugiul de autobuz.

Cosmic Surgery

Dedicata celor care folosesc messenger

Mess pe mess

Friend: Am terminat o facultate, am diploma si tot ce pot sa fiu e taximetrist, curva sau call girl.

Me: And which of these do you find more appealing?

Friend: None.

I don’t have a driving license,

I’m not homosexual and I don’t have money for a “cosmic surgery”

Friend: Imi place sa cred ca sunt perceput cat mai aproape de cum ma percep.

Me :Tuturor ne place sa credem asta:)
Putini recunosc:)
Cei mai multi nu inteleg:)

Capitala Culturala Europeana

Dedicata tuturor celor ce asteapta trenuri

E 3 noaptea si sunt in gara din Sibiu. M-au lasat aici cei cu care am venit din Ungaria cu masina. Trebuie sa ajung urgent la Bucuresti dar primul mijloc de transport este de fapt un autobuz la ora 5. In sala micuta nu exista scaune sau banchete. Las rucsacul jos si ma asez pe niste scari. E multa lumina dar asta nu-mi da senzatia de siguranta. Gara e fireste si aici locul de adunare al tuturor homelesilor. A fost renovata de curand si de asta totul sclipeste a nou. Mai ales cele 6 plasme imense care clipocesc de pe peretii circulari, asezate la nici macar 2 metri distanta una de alta. Pe 2 din ele sunt afisate sosirile si venirile trenurilor, pe alte 2 nu apare altceva scris decat Fumatul Interzis, iar pe celelalte 2 Bun Venit in Sibiu. Pe langa plasme mai sunt 2 ceasuri electronice si 4 camere cu circuit inchis. In mijlocul salii troneaza o columna din marmura ce aduce a stil roman si pe care scrie in romana si engleza: « Column constructed in 1870 in Sam Wagner Sibiu workshop for the town’s railway station building. In jurul ei e un fel de margine circulara din marmura si ea. Un batran doarme aici cu capul pe o pereche de papuci uzati, acoperiti cu un soi de carpa murdara. In spate are un rucsac inscriptionat cu Sibiu Capitala Culturala Europeana.

O batrana cu batic negru pe cap si haine ponosite vine si se asaza si ea pe latura opusa. Si-a lasat jos sacosa maro si se descalata. Pe 2 bancute indepartate, asezate in holul din partea opusa dorm 2 barbati care sforaie. Pe scarile din fata doarme cu capul pe o plasa galbena, intins pe ciment, un barbat in trening Adidas peste un tricou rosu. Are gura intredeschisa si o musca i se plimba pe buza de sus. Batranul s-a trezit si alunga mustele care s-au asezat si pe el cu o paleta de muste din plastic. Se ridica in capul oaselor si-si pune pe cap o palarie. Pe marmura din jurul columnei e o sticla de apa si o cutie de bere pe care batranul o ia si incepe sa bea din ea. Un alt barbat, imbracat soios se asaza si el langa batran, ia cutia de bere pe la spate si soarbe din ea. Batranul il vede si-l ameninta ca pune politia pe el. Barbatul pleaca.

Femeia din biroul de informatii din dreapta mea iese si traverseaza sala spre o usa din partea opusa. E mica, indesata, tunsa scurt, cu ochelari si dopuri de vata in urechi. E imbracata in bluza bleu cu ecuson si poarta papuci de casa, tot bleu. Rade puternic si tine in mana la spate, o sticla de Perla Harghitei de 2 litri, plina cu un lichid care arata ciudat. Rade infundat acum si intra pe usa. Se aude un hohot de ras, femeia iese si continua sa rada in hohote.

Intra un baiat inalt cu par cret, negru. Ii lipseste ochiul drept. Se asaza langa batrana desculta. Ea il intreaba daca merge la Brasov, baiatul raspunde ca nu.

Apare de pe usa din dreapta mea si cel ce pare seful de gara dupa chipiul rosu de CFR. E un barbat carunt, trecut de 40, imbracat cu o geaca de piele de bisnitar. Face glume smechere cu femeia in bluza bleu si merge plictisit, fara graba, spre peronul garii. Batranul isi baga paleta de muste pe dupa haine si se scarpina cu ea pe spate. Apoi se ridica si merge spre cosul de gunoi din fata. Incepe sa caute prin el. Scoate o doza de bere pe care o scutura, apoi o duce la gura si bea.

Un barbat negricios, masiv si ciufulit, imbracat cu o salopeta murdara albastra, legata la brau cu sarma isi tarseste incet picioarele spre ghiseul din stanga. Sta, se uita la femeia de la bilete, din fata lui, cere un bilet dar cand femeia il intreaba unde nu raspunde. Pare sa fi uitat unde vrea sa ajunga. Femeia incepe sa-i enumere nume de localitati si la un moment dat barbatul pare sa recunoasca ceva. Femeia cu papuci vine si ea si rade. Il intreaba daca vrea fasole. Merge si aduce din camera de unde iesise mai inainte aceeasi sticla de Perla Harghitei cu ceva care arata ciudat inauntru. I-o lasa in mana. Barbatul sta cateva minute cu sticla in mana, clatinandu-se usor, apoi se asaza si el pe marmura langa batrana. Ea il intreaba daca merge la Brasov. Ma uit la sticla asezata jos si inteleg forma din interior desi e prima oara cand vad asa ceva. E fasole murata.

Flautul, iconita si supa

Dedicata tuturor săracilor

Baiatul statea pe bordura, cu flautul in mana, sufland foarte usor in el. Avea tricoul tras peste genunchi pana jos, e racoare seara si un tricou nu e de ajuns mai ales daca stai pe loc. In fata avea o cutiuta de carton pentru posibile donatii. Brunet, micut, slab, m-a facut sa ma gandesc la un copil crescut in orfelinat. Melodia pe care o canta abia se auzea. Peste 2 seri l-am gasit tot acolo. Tot cu un tricou tras peste genunchi si sufland usor in flaut, o melodie pe care numai el si eu o auzeam probabil. M-am oprit si i-am pus bani in cutiuta. Si-a ridicat fata si a multumit cu un zambet timid. I-am spus atunci: “Mai tare, cu curaj, canti bine!” A zambit din nou si a ingaimat multumesc. Apoi a dus flautul usor la buze si a inceput sa cante mai tare. Melodia se auzea frumos in linistea serii. L-am intalnit apoi si in timpul zilei, pe un alt trotuar. Cand l-am privit si-a amintit de mine, mi-a zambit timid si m-a salutat cu un gest usor al capului inclinat.

In fata mea, la intrare, tocmai venea o femeie cu o fetita. Foarte servila femeia s-a dat la o parte ca sa-mi faca loc sa intru pe usa restaurantului. Fetita tocmai intra pe usa de alaturi si ma gandeam ce face oare acolo cand mama ei o asteapta afara. Imi mancam deja supa cand am vazut-o venind spre mese cu un sirag de tot felul de matanii si cruciulite in mana. Frumoasa, cu ochi verzi si un pulovar cu dungulite colorate. A ajuns si la masa mea si m-a intrebat cu o voce joasa si placuta daca nu vreau sa cumpar ceva din ce imi arata: iconite cu 4, 5 si 6 lei, matanii, cruciulite. Am cumparat o iconita care arata foarte hand-made, cu geam aplicat peste o hartie mov in care cineva decupase si lipise o fecioara cu prunc, apoi lipise marginea geamului cu un soi de leucoplast rosu. Poate chiar ea facuse iconita. Am intrebat-o cum o cheama si mi-a raspuns Bianca. Am aflat ca e in clasa a 3-a, apoi m-a intrebat ea, foarte natural, cati ani am. Am pus-o sa ghiceasca si mi-a zis 18. I-am spus varsta reala si mi-a zis: “Mama are 27 de ani. Tu ai copii?” I-am raspuns: “Nu, sunt si eu un copil mai mare”. Am revazut-o peste 2 zile mancand un covrig in usa unui magazin, in mana cu aceleasi matanii, icoane si cruciulite, urmarind cu privirea o doamna imbracata luxos ce tocmai iesise in strada.

Femeia a venit spre mine si m-a rugat sa o ajut, nici n-am auzit exact ce spunea, ceva despre cat ii e de rusine ca trebuie sa ceara bani de la oameni. Am bagat mana in geanta si am scos 2 lei pe care ii mai aveam. M-am felicitat ca nu am cheltuit toti banii la piata ca de obicei. I-am urat sanatate si dupa ce mi-a multumit a continuat sa-mi vorbeasca stand foarte aproape de mine.

Micuta de inaltime, slaba, cu parul lung putin peste umeri si albit partial, muschii de la maini foarte proeminenti nas mic, carn si buza de sus despartita in doua, bot de iepure cum se spune. In mana stanga tine o geanta neagra si o punga alba cu o paine mare, rotunda. De la axila dreapta i se vede parul negru, lung, neras, iesind de sub marginile maieului simplu de culoarea oului de rata. Blugii stramti ii evidentiaza forma burtii si genunchii slabi.

Ar vrea sa faca o supa cu o bucatica de carne copilului sau bolnav si a strans pana acum cu ce i-am dat eu, 7 lei. Se intreaba cum o sa reuseasca sa faca supa si sa aiba si carne sa-i dea gust. Copilul ei de 13 ani e operat de incurcatura de mate mi-a explicat facand un gest dinspre piept spre stomac pentru a-mi arata lungimea operatiei. Nici nu are voie carne dar a rugat-o sa-i faca o supa cum stie ea si ar vrea sa-i puna o bucata de carne sa-i dea gustul adevarat de supa. A mai facut supa cu pliculete Delikat dar nu-i acelasi lucru.

Trebuie sa dea banii si pe medicamente pentru copil. Ieri, alergand la o farmacie sa ia medicamente mai ieftine s-a si impiedicat si a cazut asa ca s-a lovit la genunchi care o doare si la buza. La urgenta nici n-au vrut sa se uite la ea. Imi explica amanuntit cum s-a lovit si de o piatra in cadere. Isi imagineaza ca nu o cred.

Mi-am amintit de mama care s-a impiedicat si a cazut cu bagajele mele in maini, conducandu-ma la gara, o data pe scari, in bloc, si o data pe ciment, mereu grabita si anxioasa sa nu intarzii la tren. De altfel ajungeam mereu cu cel putin o jumatate de ora mai devreme.

Imi spune ca are aproape 50 de ani. Arata de 60. Ii urmaresc ridurile de pe frunte si spatiul innegrit de sub ochii caprui si ma gandesc la o alta femeie de varsta ei pe care o cunosc si care arata de 35. Imi povesteste cum multa lume o injura si crede ca cere bani ca sa bea. “Du-te-n pula mea, mi-a zis o femeie. Imi venea s-o intreb: dar tu ai pula? Eu am intrebat si preotul la biserica, daca eu cer bani pentru mine si fiul meu, sa putem manca, e gresit? Iar preotul mi-a spus ca nu. Si in biblie scrie, poate ati citit Biblia, “Cere si ti se va da”

E asa de aproape incat ii vad dintii care ies de sub buza despicata de sus. Sta la o verisoara in apartament dar ii e rusine sa-i mai ceara si bani ca deja face mult pentru ea. Ce-i drept si ea o ajutase in comunism cand i-a dat bani sa faca CAR si sa-si ia apartament. Ea s-a gandit ca verisoara si va lua cu 2 camere dar a mai avut ceva bani si a luat cu 4 asa ca acum sta si ea cu copilul acolo. Mai cere din cand in cand ajutor si la vara sa dar ii e rusine. Are doi baieti, unul de 15 ani care e plecat acum la sat la bunica, langa Buzau.

Gesticuleaza mult si observ mainile cu unghii crescute si mult negru sub ele. Inelarul de la mana stanga e retezat de la jumatate. Ar vrea sa munceasca dar nu-si gaseste nimic. A fost femeie de serviciu un timp si mai facea un ban lucrand dupa servici si la vecinii din bloc care ii cereau ajutorul sa spele un covor sau altceva in casa. Dar acum nu si-a mai gasit nimic. In timpul comunismului a lucrat ca bobinatoare si acolo a avut si accidentul de munca. Imi explica amanuntit in ce consta lucrul ei si accidentul. Cum lucra cu niste sarme si intr-un moment de neatentie cum macaraua i-a retezat inelarul si o bucata din degetul mijlociu. Imi arata urma de cusatura, acolo s-a putut pune la loc bucata de deget care atarna. Daca ar fi gasit si bucata taiata din inelar ar fi putut sa i-o coasa la loc. S-a uitat pe jos dar n-a vazut nimic, masinaria i-l facuse zob. Cand se schimba vremea o doare rau. Ma gandesc ca e degetul pe care ar trebui sa aiba verigheta dar nu are. De la intreprinderea la care a lucrat si care se afla langa Apaca, a iesit in somaj tehnic care de fapt a fost in cele din urma somaj. Cand au chemat-o inapoi era prea tarziu, intreprinderea a fost demolata, pe locul ei se afla acum cel mai mare mall. Banuiesc ca vorbeste de Cora. Sotul ei a lucrat la aceeasi intreprindere.

Ma intreaba daca am copii si sot. Ii spun ca-s prea tanara si imi spune ca e foarte bine, sa nu ma grabesc, sa ma distrez. Ea avea si sot si copil la 20 de ani dar daca ar mai avea anii de atunci si mintea de azi ar sti sa isi vada de viata ei mai intai, ar merge la spectacole, la tot ce exista, s-ar distra.

Imi ureaza de bine in timp ce ma apasa prieteneste pe umarul stang, imi cere scuze ca m-a tinut din drum si merge sa mai caute bani unde-o gasi sa poata sa-i faca copilului supa promisa.

Longevitate

Dedicata tuturor soferilor

Statia de autobuz e destul de populata pt. ora matinala de sambata. O pocnitura intrerupe brusc zumzetul monoton al radioului transmis in statie. Cu coltul ochiului sesizez in dreapta, undeva in strada, ceva ce zboara in aer. Merg spre mijlocul strazii. 

O femeie zace pe jos in bratele unui barbat. Ii tine capul din care in partea dreapta, aproape de frunte ii curge sange dintr-o rana cam cat podul palmei. Langa ea e o plasa si pe caldaram o pereche de ochelari. Are piciorul drept flexat iar stangul care e intins tremura. E imbracata in pantaloni gri de trening, o doamna trecuta de 40 de ani, plecata probabil la cumparaturi in cartier. 

Barbatul care o tine cu capul pe genunchi o intreaba ceva si ea ii dicteaza un numar de telefon care inteleg ca e al sotului ei. Vorbeste si pare destul de calma. Imi scot telefonul si dau sa sun la salvare. O voce imi spune ca nu am numarul actualizat. In dreapta mea e un barbat inalt cu mustata, sofer de taxi iesit din taxiul parcat langa celelalte din statie. Il intreb daca a sunat cineva la salvare si imi spune ca a sunat el.

 Privirea imi revine pe asfalt la ochelarii de vedere de care nimeni nu s-a atins. Ii colectez si ii pun usor pe plasa de langa doamna, din fericire nu s-au spart. In spate vine autobuzul pe care trebuie sa-l iau ca sa ajung la gara. Inainte sa ma urc il vad pe cel care o lovise, e tanar, probabil nici 21, vorbeste afara din masina cu un sofer de taxi. Ii explica ca n-a apucat s-o vada, ca nu e trecere de pietoni, taximetristul ii spune ca e statie de autobuz si ca e normal sa incetinesti viteza in zona.

Ma asez in autobuzul care face o manevra larga si brusca pentru a ocoli femeia de pe asfalt si aud in spatele mele o voce de barbat: "Pula mea, pula mea, in spatele blocului s-o intamplat ceva ". E batran si slab, cu o privire agresiva. Bodoganeste ceva si se asaza pe scaun. Are la mana stanga 2 ceasuri. O femeie il intreaba de ce are 2 si el raspunde agresiv : "Asa vreau eu ! "

Se mai imbuneaza cand femeia se apara ca era doar curioasa si incepe sa povesteasca cea despre mama sa si despre ceasuri. Incepe prin a-i spune ca e nascut in ‘42 si e inca in viata. I se simte mandria in voce. Un alt barbat il felicita. Incepe sa discute cu el. Il intreaba cati ani are, celalalt raspunde ca e nascut in ‘40. Batranul aplauda foarte tare, timp de un intreg minut. Tot autobuzul il priveste, au inteles deja ca " ii lipseste o doaga " Batranului nu pare sa-i pese. Continua fericit conversatia cu celalalt barbat.

Frame-uri Urbane

Dedicata citadinilor

Din boxele bisericii se aude tare vocea preotului care tine slujba dublata de vocile unui cor bisericesc.
In statia de tramvai, canta la nai un barbat. Isi tine ochii inchisi si se misca usor de pe un picior pe altul. Sunetul naiului se pierde undeva intre corul religios si zgomotul traficului plin de claxoane si cauciucuri frecate de asfalt.
In fata la MacDonalds o fata imbracata in verde inspira adanc dintr-o punga stropita cu vopsea gri metalizat cu miros puternic de aurolac. Tine punga la gura cu mainile pe care sunt pete mari din aceeasi culoare gri. Pete de vopsea gri sunt raspandite si peste rochia ei verde.
Un barbat cu mustata si palarie sta pe jos, rezemat cu spatele de zidul magazinului si canta la vioara. In cutia viorii asezata in fata lui sunt cateva bancnote de 1 leu si un mic steag al Romaniei. Din parcul de vis-a-vis se aud tipete la intervale regulate ; o tiribomba invarte rapid cateva cutii de metal in care se afla oameni.
O sirena puternica se apropie acoperind toate sunetele. Masina politiei trece in goana.
La coltul strazii un grup de oameni stau adunati in jurul unor barbat imbracati in costume traditionale cu pene mari. Sunt colorati pe fata ca indienii peruani, canta si danseaza.
Doua fetite se joaca intr-o groapa adanca in pamant; langa marginea gropii e un ursulet parasit.
Intr-o masina de salvare parcata o femeie in halat alb mananca seminte pe care le scuipa afara pe geam.
In fata Teatrului National dintr-un cort alb pe care e scris ceva legat de victimele mineriadei se aude o muzica vesela. Pe o pancarta se vad insemnele Noii Drepte.
Vis-a-vis, in fata fantanii arteziene, langa cortul de plastic imprimat cu figura lui Basescu, un muncitor gaureste asfaltul cu un pick-hammer. Alti 2 se uita la el.

Intrarea la metrou e plina de moloz, praf, fier ruginit, zgomot de burghiu. Oamenii se inghesuie sa treaca printre tarabe improvizate pe care se vad ciorapi, portofele, ochelari de soare, umbrele. O femeie cu palarie de paie si imbracata in trening sta pe un scaun de plastic chiar langa un maldar de moloz. Tine in mana cutiute de leucoplast Urgo ieftin. Femeia a adormit; capul i s-a inclinat pe piept. In secunda urmatoare cutiutele se rasfira si cad pe jos. Se trezeste prompt si le aduna.

In fata magazinului o femeie ma roaga sa o ajut sa puna o plasa intr-o alta. O ajut si femeia imi multumeste. Are peste 40 de ani, poarta un batic cu flori si o bluza tot cu flori. Imi povesteste si in timp ce vorbeste se misca intr-una, aproape spastic. “Ma gasesti in fata la Mercur, adun de pe mese resturi, ce sa fac cu 100 de mii pe luna, nimic. Maine e ziua lui barbatu-meu, avem si noi de baut si de mancat, dar n-avem carne, un mic ceva ar fi bun. Mergem pe la nunti, stam afara langa restaurant, sa nu vina politia. Are in mana o tigara si cineva care iese din magazin vrea sa ii aprinda tigara. Se sperie si tresare. E sotul ei.

O batrana cu multe bagaje in maini merge aplecata de spate. Cand paseste se aude part, part, are gaze. Pe strada trece un autocar pe care scrie Franz Schubert. Incerc sa-mi amintesc cum suna Schubert ascultand parturile batranei care se indeparteaza.

Un batran cu bereta de pictor peste pletele grizonate, costum negru, isi tine umbrela de ploaie la spate si paseste sobru. Se apropie si pipaie sacul negru de gunoi de langa copac, la fel de sobru. Ia sacul si pleaca cu el.

Din cand in cand, un barbat trecut de 50 de ani se asaza pe marginea de piatra a gardului Bisericii Armenesti. Scoate o sticluta din plastic din buzunarul de la piept, de la pantaloni sau dintr-o plasa si dupa ce ii desurubeaza dopul bea din ea cu inghitituri repetate. Arata ca sticlele de vodca ieftina. Azi s-a asezat si a scos ca de obicei sticla. A dat o inghititura peste cap si apoi s-a ridicat cu greu de pe gard. In mana dreapta ii atarna de un fir o umbreluta alb cu negru la care se uita ca si cum nu ar sti cum a ajuns la el in mana. Incearca sa-si puna sticla in buzunarul pantalonilor pe care il nimereste cu greu. Se clatina inainte si inapoi. Se intoarce cu spatele, si ia pozitia de pipi. Printre picioarele lui o baltoaca incepe sa se intinda dinspre gardul bisericii, pe trotuar. Se intoarce si se incheie cu greu la slit. Apoi porneste calcand cu pasi rari, greoi si clatinandu-se.

Casa Poporului nu e acasa

© Camil Tulcan

Dedicata tuturor celor care nu au casa


In fata vitrinei unui magazin o femeie cu caciula roz tricotata pe cap sta pe o patura roz. Vitrina are un sistem de neoane care formeaza textul GREEN BAU TECHNOLOGIES. La lumina neoanelor femeia coase un gherghef. Langa ea e o doza de Pepsi cu un pai roz. In fata troneaza impunatoare Casa Poporului.

In fata la Hugo Boss, vis a vis de nou-deschis-ul glamour Radisson, doarme pe presul de cauciuc o femeie cu un copil in brate.

Pe Magheru, in vitrina librariei, un barbat la vreo 45 de ani, barbos, murdar, cu caciula si pulovar jegoase, tine un ruj in mana si atent, cu grija sa nimereasca marginea buzelor, se rujeaza.
Femeia tunsa scurt si imbracata cu un pulover maro deschis are mereu langa ea o sacosa de rafie si 2 caini in lesa, unul maro si unul negru. Sta in acelasi colt iar cainii stau foarte linistiti langa ea intinsi pe trotuar. Pe unul il tine mereu de lesa. Priveste in jos cu o figura marcata de amaraciune. Intr-o zi catelul care pare mai mare a luat in gura de pe jos o bucata de iarba uscata. Femeia i-a scos-o usor dintre dinti si l-a mustrat calm ca pe un copil: ”Nu mai manca toate prostiile” Cainii arata mai bine hraniti decat ea si au blana curata. Cresc pe zi ce trece. Azi femeia musca dintr-o merdenea in timp ce cainele maro manca mancare pentru caini.

Doamna Rodica poarta ochelari negri, mari, candva la moda. Acum sunt cam strambi. O gasesti in cele mai neasteptate locuri, nu are o “zona” a ei. E mereu imbracata cu acelasi impermeabil negru, rupt si prins cu ace de siguranta in cateva locuri, baticul negru pe cap si ochelarii. Are 2 plase de plastic pline. Pe treptele laterale de la Novotel, langa Dogville, locul unde se strang cainii vagabonzi sa doarma, mi-a povestit de ce e pe strazi . A avut candva o casa, un servici si o familie. A lucrat la o tipografie. Evenimentul care pare s-o fi marcat cel mai tare e moartea fratelui ei, jurnalist. Ar fi putut pleca afara, avea cunostiinte in Londra dar nu a vrut. Ma intreaba daca imi place cum a ajuns Bucurestiul azi. Imi povesteste despre mama ei pe care a iubit-o mult. Are o boala de ochi care ii avanseaza. Ar vrea sa poata merge la doctor. Ochelarii nu sunt cochetarie si nu doar pavaza fata de lume. Incerc sa-i vad ochii prin ei dar nu pot. Fruntea ii e brazdata de linii numeroase, concentrate spre mijlocul fruntii. Pe sub baticul negru ies firele de par albe. Camera pe care a primit-o de la stat in perioada comunista a fost revendicata de proprietar, vecinul ei. Proprietarul o vrea afara din casa si-o terorizeaza zilnic. Cand nu mai suporta injuraturile isi ia trentele in plase si pleaca pe strada. Ii e frica sa n-o bata din nou. Vine seara acasa si dimineata pleaca iar. Nu si-a mai platit datoriile la stat si are un ordin de evacuare. Ii dau un martisor si o frezie, la care ii scurtasem tulpina mai devreme. Mainile ei cu manusi rupte tin usor floarea. Imi spune ca e floarea ei preferata. E 8 Martie.

Femeia e pe jumatate intinsa pe trotuar in fata la Cosmetica Gioconda si langa ea s-a scurs un lichid care se prelinge pe strada. Pare lapte. Are un picior doar in soseta, celalalt incaltat. A adormit sprijinita cu spatele de zid, langa usa deschisa. Si noaptea doarme uneori aici, intinsa pe marginea de ciment care iese din fereastra cabinetului de cosmetica. Are o pereche de papuci de casa pe care si-i scoate si ii pune langa ea, pe marginea ferestrei. Noaptea fereastra e iluminata difuz dinauntru si poti vedea la geam numeroasele glastre cu flori, multe ferigi, arata ca o mica sera. Uneori o intalnesc si in autobuz sau pe strada vorbind singura. Are fata buhaita si e masiva dar cocheta. Poarta cercei, sirag de margele, inele colorate, o cordeluta din plastic peste parul blond, scurt si rar si haine colorate. Intr-o zi era in fata unei gogoserii fumand si vorbind femeilor dinauntru pe geam. Nimeni nu parea sa o asculte. Ieri isi facea dus stand sub apa ce curgea generos pe trotuar dintr-un aparat de aer conditionat. Parul si asa rar i se lipise de cap lasand sa se vada pielea. Uneori cand trec seara pe langa Cosmetica Gioconda imi cere tigari. Bombane suparata cand ii raspund ca nu am.

Porumbeii s-au ridicat brusc si au zburat batand puternic din aripi. Femeia cu gluga pe cap si plasticul verde i-a speriat intentionat, sa-i faca sa plece. M-a privit agresiv, la fel ca acum ceva timp cand am incercat sa-i vorbesc. E imbracata la fel din martie, de cand o vad aici. Un impermeabil murdar si ros, cu o gluga mare, sub care isi acopera fata. Poarta mereu o sacosa murdara in care are deasupra un sac de plastic verde mototolit. Nasul ii e plin de urme de rani, care acum o luna erau proaspete. O vad de la geamul balconului, de multe ori. Sta mereu pe strada, intre masini si se invarte fara nici un scop. Nu cere bani, pur si simplu sta acolo in trafic, de cele mai multe ori pe partea dreapta, langa bordura, in apropierea statiei de autobuz. Face pasi mici ore in sir in acelasi loc, priveste masinile si uneori traverseaza printre ele cand stau la stop. Nu se teme de masinile care vin in viteza, uneori chiar se opreste pret de cateva secunde in fata vreunei masini si priveste spre ea ca si cum n-ar exista. Nu lasa din mana sacosa, o singura data o avea langa ea jos, manca ceva dintr-un ambalaj rosu, sprijinita de gardutul de metal care delimiteaza trotuarul de strada. Intr-o zi am vazut-o rugand-o pe o doamna ceva. Femeia parea incurcata si aproape a fugit spunandu-i sa roage pe altcineva. M-am indreptat spre ea si am intrebat-o de ce are nevoie. Ma intrebam daca va reactiona ca ultima oara cand am batut-o usor pe umar incercand sa-i ofer bani. Atunci m-a injurat agresiv. Acum mi-a intins o hartie mototolita de 5 lei. M-a rugat sa ii cumpar de la chioscul din colt o ciocolata cu rom si plicuri de ness de restul banilor. Ajunsa in fata geamului de la chiosc, vanzatoarea m-a intrebat direct daca am banii de la “ea” aratand spre femeia care ma astepta in mijlocul strazii. I-am raspuns afirmativ si vanzatoarea mi-a spus sa nu mai iau bani de la “femeia aia ca o data mi-a adus banii plini de rahat, iti dai seama?” a continuat cu o voce din ce in ce mai ridicata, aproape urland. Doi barbati care erau in fata mea si cumparasera i-au spus vanzatoarei: “Haideti acuma macar de dragul domnisoarei”. In cele din urma vanzatoarea a luat cu varful degetelor bancnota pe care o tineam intinsa, a intors-o pe ambele fete si mi-a dat 4 plicuri de ness spunand ca nu mai are ciocolata cu rom. M-am intors cu restul si cu plicurile de ness la femeia care mi-a multumit. Peste o saptamana m-a abordat, aproape in acelasi loc, langa bordura si m-a rugat sa-i cumpar un suc si un pachet de biscuiti. De data asta m-am dus cu banii mei si i-am cumparat ce-mi ceruse. Mi-a multumit din nou desi sunt sigura ca nu ma recunostea de data trecuta. Apoi m-a intrebat daca stau in zona si mi-a spus: “Va rog aveti grija de catei” cu o voce care aproape plangea. In una din zilele trecute rupea bucati mari de paine pe care le arunca porumbeilor pe iarba verde din squar-ul cu fantana, marcat de placheta primariei. Parea mult mai slaba, aproape o umbra neagra. Seara, in drum spre casa, am vazut iesind de pe pragul cladirii de pe stanga, o sectie a Ministerului Agriculturii, o pereche de picioare goale. De unul din degete atarna o bucata de hartie alba care se lipise acolo si flutura usor. Daca n-ar fi fost alba si rupta ai fi zis ca e o hartie de identificare la morga, asa cum vezi in filmele cu crime si cadavre. Trecand pe langa intrarea respectiva, am recunoscut-o, dormind, pe femeia cu gluga. O vazusem in aceeasi zi intr-o lucrare a unei artiste, o fotografie in care avea un batic pe cap in loc de gluga, acelasi trenci negru, nelipsita sacosa in mana stanga si ducand sub bratul drept, ca pe un pachet, un caine ce privea linistit in jur.

Back or Still

I'm back in Wonderland. De fapt I'm still in Wonderland. Actually I was never gone.

Aproape 2 ani au trecut totusi. 2 ani in care am continuat sa scriu.

Rezultatul il voi posta poate cam brusc si va da senzatia unui mash-up de locuri si intamplari.

Ar fi deja prea greu sa le mai ordonez. Va trebui sa ne descurcam:)

credits: Benedek Levente

ASFALT TANGO

Dedicata tarii mele

Traiesc intr-o tara

Intr-un oras

In care inca mai gasesc desene cu creta pe asfalt

Copiii saraci si copiii tiganilor isi mai amintesc sa deseneze

Ceilalti sunt ocupati cu Counterstrike si celulare

Inca mai vad domni cu pantaloni calcati la dunga

Care fac pipi la colt de strada, langa burlan

In plina zi

Pipi se scurge tot pe asfalt

Si pe trotuar poti urca cu masina

Daca pe ea scrie

Baneasa Residencies

Si poti bloca chiar spatiul unde

Pietonii asteapta sa se faca verde

Asfalt cu desene de creta

Asfalt cu pipi proaspat

Asfalt cu masini parcate neregulamentar

Asta e tara mea

Tara ta cum e?

Hercule meets Emil Racovita

Dedicate celor care zambesc

Sunt la Biblioteca Institutului Francez. Fac revista presei, cu un teanc de ziare in fata. Vis-a vis, un tata si fiul sau cu handicap, probabil are cam varsta mea. De cum a venit mi-a aruncat o privire lunga si din cand in cand se tot intoarce spre mine si ma priveste. Nu-i tocmai o fata respingatoare, desi asimetrica, are ceva simpatic, dar ranjeste bizar. Oscilez intre a-i ignora privirea si a-l privi cu coada ochiului. Intr-un final tatal si fiul se pregatesc de plecare. Ma uit in urma lui pe culoar si brusc il vad facand cale intoarsa. Se aprope rapid de mine si imi lasa pe masa un biletel pe care scrie HERCULE. Zambeste larg si fuge.

Astept la Xerox cu foile in mana. Pe scari coboara o batrana frumoasa si inca cocheta. M-a rugat zambind s-o las sa-si xeroxeze cuponul de pensie inaintea mea. Se grabea iar eu aveam un teanc de foi. Are un aer tare simpatic. Mi-am amintit ca i-am vazut figura undeva. Intr-un film. Un film in care a murit.

In sala de cinema, domnul Mare-Actor, cu figura aspra si burta revarsata, isi intreaba nevasta "Cine-i Beowulf asta?" O domnisoara se apropie si-l roaga timid sa-i dea un autograf. Ii spune cu mandrie in glas ca si ea e acum la actorie, anul doi. O alta domnisoara vine din spate si cere si ea, emotionata vizibil, un autograf. Ii povesteste domnului Mare-Actor cat de tare i-a placut ultima piesa de la National in care l-a vazut. Domnul Mare-Actor inghite laudele ca pe gogosi calde si semneaza din ce in e mai sictirit.

In parcarea din spatele teatrului o gasca de copii galagiosi par sa se joace. Ma uit mai atent si observ ca e un contest de sarituri, peste un postament din ciment destul de inalt. Saritura la cal din gimnastica, adaptata urban. Ma gandesc la pielea palmelor zdrelita in contact cu cimentul pentru a creea un punct efemer de sprijin, la mijlocul zborului. Unii din copii sunt doar in maieuri si pantaloni scurti, e si unul in camasa cadrilata, majoritatea au frezele crestoase atat de la moda. Pare o scena dintr-un film sud-american. Mi-e dor de “ratele si vanatorii” si “fete –filme”. Nu gasesc pe nimeni care sa se mai joace asta. Si imi dau seama ca n-am mai vazut nici un copil jucandu-se “elastic” sau “tancus” prin fata blocurilor.

Femeia din pacarea de la teatru, cu fata negricioasa de mizerie, arata ca o papuasa, si-si taraste cu greu dupa ea un picior. Ca toti oamenii fara adapost e imbracata gros, inca are o pufoiaca de iarna murdara. Priveste spre postamentul de ciment caruia nu i-ai putea acorda un rol cert, parte din constructiile urbane de neinteles pe langa care trecem zilnic fara ca macar sa ne punem intrebarea la ce folosesc sau pentru ce au fost cladite. Peste cimentul gri, un tag urat, cu spray mov, PNL si trei inimioare. N-as fi ghicit nicodata ca in spate exista o usita, un lacat, si ca femeia isi tine hainele ascunse in constructia din ciment a parcarii in care isi petrece ziua. Azi a scos totul afara ca din lada de zestre, la aerisit sau sortat si mi-a sarit in ochi o plapuma roz. Seamana cu cea rosie-stacojie a omului fara adapost de vis- a- vis cu Casa Arhitectilor. Plapuma stacojie, perna oranj murdar si langa un scaun are a fost candva albastru, rupt, intr-o rana, rezemat de zid. Deasupra, o copertina galbena tine loc de acoperis.

Masina albastru–inchis, B 15 MIF, Dacie veche paraginita dar care servea drept casa pentru cel putin 4 persoane. Inauntru, stranse tot felul de boarfe, cativa amarati, femei si barbati, se adunau seara in jurul masinii, casa si depozit in acelasi timp. Acum cateva saptamani trecand pe langa masina am vazut doi barbati cu parul alb si cate o carja fiecare, unul pe scaunul din fata al masinii, celalalt se sprijinea de caroserie. Pe jos sticle de bere din plastic, din cele ieftine. Am simtit damful de alcool si-n acceasi clipa am auzit exclamatia unuia dintre ei: Asta-i viata! Azi masina nu mai era in parcare si nici gasca care locuia in ea. In locul ei e parcat un Jeep.

Un domn cu camasa in carouri, aproape plesnind peste burta in exces a adormit pe locul soferului, cu un ziar deschis in brate. Oameni care mananca in masina, se saruta, citesc, se schimba, asteapta, se cearta, se impaca, injura, se plictisesc, citesc. Masina a devenit un substitut de casa, un spatiu intermediar, in care nu esti nici in nici out, in care te simti in siguranta de priviri, chiar cat sa te scobesti in nas sau in urechi la stop, uitand ca doar la 25 de centimetri sta cineva si te priveste. Spatiu vizibil si semi-invizibil, privat si public in acelasi timp.

Mai incolo, pe aceeasi strada, intr-un bistro, langa fereastra, un tanar chel sta cu capul in maini, desupra laptopului. Nu-i vad fata, soarele ii bate generos in chelie, simt miros de mancare buna venind dinauntru.

In pasajul de la metrou, un barbat si o femeie, imbracati la costume gri, cu aspect corporatist, iau masa. O aurolaca inspira din punga cu o mana iar cu un deget deseneaza prin geam in dreptul lor, mancarea din farfurie. Cei doi o ignora si mesteca.

Astept metroul. Aud voci ridicate pe peronul din fata. Un tip inalt si cu aspect musculos in devenire, sapca neagra, ochelari de soare, costum pe care scrie Security, strans pe corp, vesta speciala, negru-albastru, o plasa pe care o tine stangaci in mana. Relieful muschilor se simte pe sub haine. Urla la un tip gelat de langa: Ce te uiti? Am fost la targ impreuna? Ce te uiti? Uita-te la Scorsese!” si pleaca in timp ce walkie-talkie-ul atasat costumului, sclipeste.

Un tanar cu aspect de vagabond iese printr-o usa mica de sub scara de la metrou. Sunt chiar in spatele lui, imi dau seama ca doar ce s-a trezit din somn. Il vad cum schioapta, vad si un fior de frig care il face sa se scuture ca un caine. Se indreapta impreuna cu masa spre metrou. Se opreste in fata la patiserie. E baiatul care canta frumos, cel caruia i-am dat bani inainte de Craciun, cand canta colinde.

Fiare vechi! Mereu m-a fascinat strigatul asta cantat al tiganilor. Inca il aud, uneori ma si intalnesc cu cautatorii-cantatori pe strazi. Ma bucur ca am reusit sa descifrez intre timp versurile “cantecului”.

O tigancusa slabuta si oxigenata se apropie discret de mine cu 2 cutii de parfumuri pe care scrie Bulgari, in brate. Am vazut-o de cel putin trei ori in ultimele 2 luni cu aceleasi cutii, pe aceeasi strada. Imi simte privirea lipsita de incredere si imi sopteste: “Le-am furat!” ca pe o polita de asigurare fara posibilitati de eroare.

La intrarea in magazin o batrana mi-a deschis usa, mi-a zis "Sa traiti!" si "La multi ani!" cu atat umilinta in glas incat m-a trecut un val de greata amestecat cu rusine. La iesire mi-am pastrat restul desi ezitam tocmai pt. a nu incuraja umilinta ei. In fata mainii ei intinse prompt am mai avut un moment de ezitare. “Am vazut ca aveti bani" mi-a zis. A cascat gura, si-a impins un deget spre dantura si mi-a zis ca trebuie sa-si refaca dintii. Apoi mi-a luat banii din mana si mi-a zis aspru "Fara justificari, bodaproste!"

S-a facut brusc frig. Se sapa iara santuri adanci, au scos dalele si le-au aranjat de-o parte si de alta a santului. O femeie batrana statea mereu jos, lipita de gratiile de la unul din geamurile de la parterul cladirii de pe strada asta. Se incalzea cu aburul nociv din aerisire, mi-am dat seama o data cand m-am aplecat sa-i strecor o bancnota. In fata avea mereu carti de rugaciuni pe care le citea destul de transpusa si indiferenta oarecum la zgomotul strazii. Astazi i-am vazut pt prima oara privirea ridicata din cartile ei si concentrata pe dalele care acopera geamul din fata. Jumatatea de metru patrat de langa geam care ii devenise casa pentru mult timp, ii fusese si ea smulsa. De partea cealalata a trotuarului, cu cartile de rugaciuni intinse pe dalele scoase de curand, despartita prin santul cascat de casa ei de langa geam, zidita acum cu dalele din trotuar. Geamul nu se mai vede din spatele lor. Ne inghesuim cu totii in spatiul pietonal stramt ramas pe trotuar pentru a face loc santului. Cu grija sa nu ne calcam pe picioare sau sa cadem in el.Ii injuram in gand pe cei care trec cu viteza, aproape sa ne darame si pe cei care abia se tarasc in fata noastra cu viteza melcului.

O femeie sta pe bordura si face ceva aplecata. Nu-i vad fata, dar ajungand in dreptul ei, vad expuse 2 goblenuri frumoase. Coase de zor la al 3-lea. Imi ridic privirea si imi dau seama ca e momentul cand seara se transforma in noapte. Afara deja nu se mai vede.

Kamasutra sex shop s-a mutat cu cateva numere mai jos pe acelasi bulevard. Unitatea s-a mutat pe lumea de vis-à-vis. Din vechea locatie a mai ramas totusi firma. Inauntru e acum un magazin de pantofi, numai bun sa-ti arunci in trecere ochii obositi. Kamasutra sex shop cu pantofi. Am auzit de fetisuri cu pantofi de dama. Mai jos, la adevaratul sex shop iti atrage atantia ghirlanda de baloane albe si rosii. Decoratie de Valentines. Un barbat si o femeie trecuti de 40, amandoi cu caciulite lapone pe cap, privesc intrarea magazinului: “Sex din ala in pozitii ciudate”, aud in treacat. Se uita unul la altul si starniti se saruta.

Imi tarasc picioarele spre metrou. E trecut de 5 dimineata. Am stat prea mult, destul cat sa-mi amintesc de ce nu mai vreau sa merg la party-uri. Mizerie, multa mizerie umana potentata de alcool, droguri si dorinte frustrate. In lumina becului de la chiosc vad un sobolan alergand sa se ascunda. La colt, un tanar cu pleata asteapta culoarea verde a semaforului. Brusc si prompt isi sulfa nasul, apasand cu forta doar pe una din nari. Jetul de secretii sare cu forta si se lipeste de trotuar. Adio servetele sau batista. Imi intorc privirea si dau cu ochii de o batrana care isi aseaza zambilele albe spre vanzare, pe trotuar. Gasesc puterea sa-i zambesc, fara sa stiu de ce.

Am fost la magazinul filatelic pt. prima oara in viata. O lume fascinanta. Cautam la cererea cuiva din strainatate timbre cu exploratorul Emil Racovita. Coli, foite, numere, colectii de milioane, culori. O doamna trecuta de 40, cu alura serioasa cumpara de peste un million. Stie tot, are notat intr-o agenda nume, date, ani. Se cunoaste si cu vanzatoarea. Ii explica cum ar vrea sa lase colectia fiului ei si spera sa aiba grija de ea. Imi imaginez un clubber crestos, care o va vinde pe 1 milion pentru urmatoarea transa de droguri.

Coborand dealul Mitropoliei, zi de duminica vantoasa, expozitie de cersetori pe margini, exhibandu-si ranile si bandajele. Ghidez doi cehi. Brusc, o pala de vant si pe langa mine zboara bani , alergand in vale, pe deal. Multi, multi bani si cehii alergand dupa ei. Romanesti dar si necunoscuti. Ma aplec si eu razand si incep sa strang. Rad fiindca vad din exterior scena. Vad si ochii cersetorilor si-mi imaginez surpriza lor.

Inca mai reusesc sa fiu turista in orasul asta, sa ma uit la cladiri ca si cum nu le-am vazut niciodata. Merg cu privirea mereu atintita in sus, in jos stiu bine ca-i urat oricum.

Un barbat se spala cu sapun pe picioare la furtunul cu apa care siroieste continuu langa trotuarul din fata Ambasadei SUA. Clabucii se scurg incet inspre canalizare.

Porumbeii ciugulesc dintr-o voma proaspata pe trotuar. Deslusesc urme de ceapa. Imi amintesc de-o alta voma in care era sa calc printre masinile parcate, acum cateva seri. Era intuneric, m-au salvat aburii care ieseau in contact cu aerul rece. Aburi tare frumosi, iesind asa din ciment.

Am arsuri. Cred ca stomacul meu arata ca voma aia cu aburi. Ma suna acum toate agentiile pamantului sa ma intrebe cand pot vedea apartamentele lor. Urlu in mine, si urletul merge in jos pana in stomacul ala din care ies aburi, cu peretii ulcerati.

Ies iara la lipit afise. A devenit un soi de terapie care ma ajuta sa-mi spal creierul. Le netezesc incet, imi sfasie urechile sunetul facut de scoci si imi ia mult pana sa gasesc capatul pe care trebuie sa-l dezlipesc. Dar nu ma mai grabesc. O fac de placere. As putea sa continuu sa fac asta si dupa ce imi gasesc chirie.

Landscape, center, print.

CAUT CHIRIE IN ZONA,

MANSARDA,

DEMISOL,

CAMERA SEPARATA,

MAXIM 200 EURO

Gazda, fara bani! Primesc in gazda contra menaj (fara bani), o fata singura, 18-25 ani, supla, pasionala, din Bucuresti sau provincie. Sunt un domn nefamilist.

Baietii au prins un gandac de bucatarie ametit de sprayurile vecinilor si cu o antena rupta. L-au inchis intr-un borcan si generosi i-au pus inauntru paine si o frunza de ceai. Zile intregi gandacul n-a avut nimic, s-a miscat sanataos, a facut cacatisuri neasteptat de mari si vizibile cu ochiul liber. Era mai activ noaptea. Baietii il mai priveau din cand in cand, mai miscau borcanul. O data am deschis capacul si dinauntru m-a invadat un miros pestilential. Am banuit ca in borcan fusesera candva muraturi. M-am rugat de ei zile la rand sa-i dea drumul. Apoi am vrut sa-i dau eu drumul. Dar nu puteam sa-i dau drumul in casa fireste. Ar fi trebuit sa ies cu borcanul afara si sa-l eliberez. N-am facut-o niciodata. Azi cand am venit acasa si l-am gasit pe spate cu picioarele stranse in jurul pantecului si o antena rupta, in miezul de paine intarit, am stiut exact ce a simtit.