Wednesday 4 April 2007

36 de ore si un pipi

De curand m-am intors in Romania. Drumul cu autobuzul a durat 36 de ore. M-am bucurat de asta. Daca as fi venit cu avionul ar fi fost cumplita trecerea dintre cele doua lumi. Asa am avut 36 de ore sa ma readaptez si toate conditiile necesare. Adica mediul favorabil:un autocar plin de romani, cu mentalitatile si obiceiurile lor. Ca un fel de microcomunitate aflata intr-un spatiu inchis, o Romanie redusa in miniatura. Imi amintesc de unul care se lauda ca a fost la Paris sa vada turnul Eiffel si ca i s-a parut o mare gramada de fiare care in plus e si turnat in Romania la Otelu Rosu. Se lauda ca a vazut el cu ochii lui, scris Otelul Rosu. Asta e un fel de anti-complex al romanilor. Senzatia ca totul incepe si se termina cu ei, ca sunt buricul pamantului si ca macar daca n-au inventat ei si luna de pe cer, ceva legatura tot au si cu asta:))
Apoi in Austria ne-am oprit la benzinarie sa facem pisu. La benzinarie erau afise in romana:"nu plecati fara sa platiti" si la baie:"nu va urcati cu picioarele pe capac". Stiau exact cu cine au de-a face oamenii. Acolo, un roman mai destept, s-a gandit sa nu mai dea bani la toaleta si a mers sa faca pipi in pacare, intre tiruri. Un austriac vigilent cu lanterna si pac! 15 euro amenda. Si tot acolo unei femei iesite sa cumpere ceva la benzinarie i-au furat 4 tigani romani banii, 400 de euro. A fost si vina ei pt. ca s-a dus sa joace la alba-neagra si ei si-au dat seama ca are bani. I-au smuls banii din mana chiar langa autocar. Jalnic e ca nici unul din cei 14 barbati din autocar nu au facut nimic. De frica, din indiferenta. Pt. ca nu li se intampla lor. Pt. ca romanii sunt individualisti cand stiu ca ar avea ceva de pierdut si uniti doar cand li se pare ca ar avea de castigat, si chiar si atunci foarte rar. Ba mai mult, cand femeia s-a dus sa depuna plangere in vama romaneasca, tot autocarul i-a sarit in cap , stiind ca din cauza ei vor sta mai mult la vama. Unii ar fi fost in stare sa o si bata, chiar faceau promisiuni in acest sens, iar cativa s-au gasit chiar gata sa depuna marturie, impotriva ei, doar ca sa plece autocarul mai repede. "Asta e Romania la care ma intorc", mi-am zis, osciland intre greata si tristete.
Si m-am intors.

1 comment:

alina.i said...

alte povestiri pe blog? stiu sigur ca ti s-au mai intamplat multe lucruri interesante care merita spuse/scrise ;)