Princess Tree

Dedicat primaverii

Primăvară e când ai putea să vezi ce nu ai, dar alegi să mulţumeşti pentru tot ce ai primit. Primăvară e atunci când crezi în minuni, cea mai mare părându-ţi a fi... chiar tu. Primăvară e când a ieşit soarele, când s-a topit zăpada, când au apărut ghioceii şi când toată lumea începe, în sfârşit, să reflecte, după o iarnă lungă şi grea, ce avem în suflet. Primăvara suntem noi. Uneori însă uităm.

Saptamana trecuta, bucurandu-ma de primele raze serioase de soare, am aflat despre moartea, la o varsta frageda, a unei persoane pe care am cunoscut-o, o artista cu o imaginatie magica si futurista. Nu eram prietene dar ne știam de ceva vreme, ne intalneam in diverse locuri si la diverse evenimente pe care le frecventam, pe vremea cand locuiam in Bucuresti.

Alina a murit pe 1 februarie, dupa o perioada de suferinta fizica, lasand in urma un ''swan song'' uimitor, cel mai sensibil si emotionant text pe care l-am citit vreodata despre boala, corp, viata si moarte:

https://alinap0pa.blogspot.com/2019/02/disease-as-aesthetic-project.html

Cred ca Alina a inteles ce avea de inteles in dimensiunea asta, si-a lasat corpul suferind sa devina parte din natura si a intrat poate in dimensiunile futuriste despre care scria, vorbea si performa. Corpul ei va deveni poate un ghiocel, gata sa razbata de sub zapada, in primaverile ce vor veni.

Pe 4 martie, corpul meu a terminat un nou ciclu complet de deplasari in jurul Soarelui, cu 30 de kilometri/secunda, cam 1 miliard de kilometri.

Se simte obosit dar cel putin a acceptat faptul ca viata nu e o cursa de viteza, ci  un maraton. Am descoperit ce vreau sa devina corpul meu cand o sa oboseasca complet sa tot alerge in maratonul asta. 
Vreau sa devina un Princess Tree: https://en.wikipedia.org/wiki/Paulownia_tomentosa

Copacul asta mi-a marcat vizual si mai ales olfactiv toata copilaria, imi amintesc ca ma jucam sub florile mov ca cadeau pe pamant, era unul in cartier. Si acum imi place sa le ridic si sa le pipai, sunt foarte suave. Iar mirosul ma face sa fantazmez cum ar putea sa se simta pe piele un parfum facut din florile de Paulownia.

Daca esti un Princess Tree norocos, poti să ajungi sa devii si-un instrument muzical traditional cu corzi, din Japonia sau Korea.

In noaptea de 3 spre 4 martie am avut un vis din care m-am trezit brusc. Eram in casa mamei, casa din copilaria mea, si ca de multe ori in visele mele recurente, cineva intra in casa peste mine, un vecin nebun de data asta. Ma ascunsesem in ultima camera, camera mea si cand l-am vazut intrand, am sarit in vid, de pe fereastra deschisa. In toate visele mele de genul asta, cu urmariri, in general saream de pe fereastra si reuseam sa plutesc cumva si sa aterizez lin la un moment dat.

Ei bine, de data asta, desi caderea era cumva pe diagonala mai mult decat pe verticala, am simtit efectiv cum corpul meu e atras gravitational, rapid, si vedeam poarta verde a casei spre care vrusesem sa zbor, apropiindu-se vertiginos. In momentul in care probabil atomii corpului meu se dezintegrau la contactul cu solul, m-am trezit brusc. Eram culcata pe spate si mi-a luat ceva vreme sa readorm.

Nu visam niciodata momentul mortii efective deoarece creierul nostru nu poate crea in vis aceasta experienta si ne decupleaza automat, ca o masura de siguranta.

Urmatoarea noapte am visat iarasi ca ma urmarea cineva in oras, fugeam si am sarit, dedesubt vedeam o autostrada din cele suspendate, apoi iara senzatia de dezintegrare in vid si trezirea brusca.

Interesant, tocmai zilele astea, o prietena care va merge intr-o rezidenta artistica a lansat un proiect foarte frumos, un Dreamcollector, cu vise feminine pe care le va utliliza ca materie prima pentru a crea improvizatii. I-am incredintat un vis senin, de acum cateva luni, care mi-a ramas in minte, un vis in care zburam lin, inaltandu-ma peste oras, munti si marea calma si turcoaz-transparenta.

https://performingartsecolab.wixsite.com/dreamscollector

I-am donat si cateva vise de-ale mamei, pe care tocmai mi le povestise. Intr-unul din vise mama primea de la mama ei, bunica mea, o pereche de pantofi rosii, cu toc, noi si era foarte bucuroasa.

Acum 7 ani, pe 2 martie, bunica mea, parasea si ea un corp semi-scheletic, marcat de escarele a multe luni de suferinta, dureri si descompunere lenta. Am onorat-o atunci pe blog:
https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2553897364516597890#editor/target=post;postID=5997418213627245360;onPublishedMenu=allposts;onClosedMenu=allposts;postNum=45;src=postname

Am luat legatura cu un prieten artist, vroiam sa aflu care e starea tatalui sau, stiam ca era bolnav de cancer si suferea de ceva vreme. Prietenul mi-a spus ca tatal sau tocmai parasise dimensiunea fizica.

Ieri am aflat ca Emily Levine, a parasit si ea, pe 3 februarie, un corp devenit prea trist si limitat pentru spiritul ei foarte vesel si relativ, de copil care exploreaza realitatea si o provoaca la joaca.

She did it with grace and in good spirits, as always:

https://www.ted.com/talks/emily_levine_how_i_made_friends_with_reality

Citeam recent despre studiile care se desfasoara pentru a transforma o banala pastila anti-diabet ingurgitata de americani, intr-un medicament-minune ce va prelungi cu mult vietile oamenilor.

https://medium.com/s/youthnow/the-safe-boring-and-extremely-cheap-drug-that-could-cure-aging-83bf4977b0ac

Autoarea articolului oberva, pe buna dreptate, ca perspectiva modificării radicale a vietii umane ridica tot felul de intrebari bioetice. Oamenii cu o durată mai lunga de viața nu consuma prea multe resurse? Politicile vor fi capabile sa ajunga din urma si sa tina pasul cu viata noastra in schimbare? Va fi cea mai buna tehnologie medicala distribuită inegal, ca mai toate lucrurile deja?

Si tot ieri, am intalnit o prietena care mi-a spus ca tatal ei a murit saptamana trecuta de cancer, la 68 de ani, desi si-a petrecut ultimii 3 ani optimist si sigur ca medicina il va salva. Azi-dimineata, vecinul meu tocmai se intorcea de la oncologie unde a fost internat mai toata iarna cu cancer la plamani, fiind fumator si bautor hard, la cei peste 70 de ani. Se pare ca ‘’mosul’’, cum ii zicem amical, a mai castigat o primavara, ultima.

In al doilea vis pe care mama mi l-a povestit, era la mare si-si pierduse verigheta in nisip. O tot cauta si pe masura ce mana i se adancea in nisip, verigheta se ducea tot mai adanc si mai departe.

Azi m-a sunat sa-mi spuna ca l-a visat pe tata, in Sambata Mortilor, in care de obicei o viseaza pe bunica. Tata era tanar, asa cum l-a cunoscut si i-a spus ca pleaca din tara pentru ca nu-i placea repartitia pe care o primise ca medic. Mama a zis ca a inteles din asta ca tata a murit.

Nu cred ca mortii pot comunica cu noi.

Stiu doar ca e primăvară. Un început nesfârșit într-un ciclu al naturii.