Lizuca şi Dumbrava Minunată sau Shoe Invader Story
“Left the road, found
the path”
Născută în zodia Peştişorului Auriu, Lizuca avea
ochi mari, căprui şi părul negru, ce vălurea neregulat.
Purta o rochiţă croşetată de lână albă, cu
flori roşii. Îi placeau tenişii coloraţi, umbreluţele şi ochelarii de soare pentru
copii, şosetele cu dungi, şepcile cu carouri şi mănuşile de grădinărit.
Timidă din fire, Lizuca arbora totuşi un etern zâmbet de MonaLisa cu
premise de şotii şi aventuri.
Din familia ei faceau parte Lidia în Jurul
Lumii, Sailor Moon, Alice in Wonderland şi Şeherezada.
Prietenii ei imaginari erau Micul Prinţ, Peter
Pan, Ultimul Unicorn, Magelan, Sisif şi Habarnam.
Se simţea bine într-un câmp de păpădii sau între
orice flori, pe malul unui râu, pe o margine de vârf de munte, păşind printre
nori sau cu apa sărată a oceanului pe buze.
Lizuca visa să ajungă în Dumbrava Minunată, un
loc aflat într-o pădure de fag unde putea fi mereu împreună cu prietenii ei,
bucurându-se de linişte, într-o mare familie de copii, spiriduşi, animale,
păsări, insecte şi plante, respirând simultan briza sărată a oceanului şi pe
cea ozonificată a muntelui.
În căutarea locului magic cu fericire
Epicuriană, Lizuca a călătorit prin lumea întreagă cu amprentă de carbon minimă,
învaţând şi experimentând.
A reciclat selectiv materie primă şi evenimente
curente, a făcut permacultură, s-a hrănit cu flori.
S-a ghidat ziua după soare iar în întunericul
nopţilor singuratice cu ajutorul stelelor şi licuricilor. A privit adesea printr-un curcubeu şi, în lipsa
acestuia, printr-un caleidoscop, pentru a alege bine ruta de urmat.
Uneori s-a împiedicat, s-a speriat, s-a oprit, s-a opintit, a şchiopătat
puţin, a mers din nou la pas, a lăsat urme ale trecerii sale, s-a umplut de
semne, a semănat zâmbete şi voie bună, a conectat oameni, a împărţit generos informaţie, energie şi praf
de stele.
Spera să-l găsească pe parcursul drumului pe Patrocle, fi el câine sau cal,
cu care să împartă călătoria.
În lipsa acestuia, a îmblânzit din când în când câte un arici de care s-a
ataşat dar a sfârşit invariabil împunsă de acele lui.
S-a mai ataşat de melcii călători cu casele în spinare de la care a învăţat
să nu se grăbească şi să se bucure de drum în desfăşurarea lui.
De la mămăruţe aka gărgăriţe, a studiat tehnica relaxată de deschidere a
aripilor conform cântecului: “Gărgăriţă, riţă, zboară-n poieniţă”.
Pe când călătorea în Franţa, a văzut primul Space Invader din mozaic şi s-a
hotărât să invadeze la rându-i oraşele ca să lase o urmă către infinit, un îndemn
să “trace ta route” din tenişii uzaţi şi plin de poveşti de călătorii şi
evenimente. Shoe Invader a invadat cu success câţiva pereţi ai diverselor
oraşe.
Singurul exemplar păstrat al acestei idei reciclator-invadatoare se găseşte
pe zidul unei clădiri cunoscute din Timişoara, un tenis decolorat, singuratic,
bătut de vânturi şi de ploaie. În spaţiul din jurul său prafurile spulberate de
vânturi au desenat un cerc perfect.
După 10 ani, Lizuca a ajuns în acelaşi punct de unde a început călătoria,
desenând un cerc perfect în timp.
No comments:
Post a Comment