Imblanzitorii de furii
Dedicat furiei
Astazi, un om cu un cutit in mana dreapta a trecut pe langa mine, in Piata Victoriei, vizibil nervos, urland ceva si apoi fugind. Mi-am dat seama ca urmareste pe cineva si am pus mana pe telefon sa sun la numarul de urgenta. In fata mea au aparut 2 tipe, pe una o cunosteam. Le-am salutat si le-am intrebat daca n-au observat si ele ca tipul alerga cu un cutit in mana. Au zis ca le-a parut ceva ciudat. Apoi una mi-a facut cunostinta cu cealalta si eu le-am zis ca trebuie sa sun la politie. Tipa care tocmai ma cunoscuse s-a lansat intr-o conversatie despre o brosa-martisor pe care o purta ca si cum ce se intampla era un fapt divers. Nu-mi venea sa cred despre ce vorbea. Il urmaream din ochi pe tipul cu cutit care se indepartase destul de tare, ii mai zaream insa haina crem-maro uda pe alocuri de parca ar fi stat intr-o balta. Intre timp am zarit cu coada ochiului doi politisti comunitari si le-am taiat calea sa le zic ce vazusem. Apoi a aparut din senin si ''urmaritul'', un tip mic de inaltime ce tipa si el, de frica. Cei doi comunitari s-au dus spre el, le-a zis ceva, apoi au luat-o pe urma tipului cu cutitul care se mai vedea undeva inspre Opera. M-am intors la doamnele cu care ma intalnisem (erau doamne) si le-am zis ca trebuie sa plec. Tipa cu brosa mi-a zis: ''Multumesc pentru lectia de civism!" M-am mirat a 2-a oara pentru ca vorbea foarte serios.
Nu-mi dau seama cat de serios era insa omul ala, daca era si beat (caci se cam clatina), daca era foarte furios.
Lately, m-am gandit mult la furie, la furia mea si a lumii in care traiesc. La ce ne provoaca si ne alimenteaza furiile: frustrarile, bolile, inadaptarea la realitate. Si la eforturile mele si ale altora de a fi calmi, binevoitori, amabili, de a urma o cale spirituala uneori, prin meditatie, yoga sau alte metode terapeutice.
Cand eram mica mi-am dorit mult timp sa devin vraci sau vindecator. Intre timp, se pare ca tot ce am reusit a fost sa devin bolnav. Unii spun ca e un proces absolut necesar pentru a putea fi vindecator.
Furia e emotia poate cea mai indelung prezenta in viata mea, inca din copilarie. E si prima care s-a ''materializat'' intr-o boala, legata fireste de fiere si ficat, hepatita ciudata (pentru ca nu s-a depistat nici un virus din cele cunoscute dar analizele erau foarte proaste) de la 11 ani.
Eu n-as numi furia o emotie negativa caci cred ca, atunci cand energia pe care o degaja poate fi canalizata spre scopurile potrivite, ea poate deveni foarte utila. Dar cum te poti imprieteni cu furia ta?
Ideea cutiei cu resurse a pornit de la un articol foarte echilibrat:
http://www.uniquetantra.com/
Si de la un mail pe care l-am scris si caruia i-au urmat cateva raspunsuri ale unor prieteni. M-am hotarat sa deschid un fel de cutie a Pandorei dar cu resurse, la care oricine sa poate participa prin contributii personale si oricine sa poate sa gaseasca inspiratie in momentele in care are nevoie.
Prin urmare, mai jos sunt cateva consideratii extrase din mailul meu si apoi contributiile celor care au dorit sa-mi raspunda. Fireste, fara nume:) Tema e deschisa asadar, astept in continuare contributii care pot fi direct postate pe blog.
Din fericire, cred, sunt departe de a fi un ''harmony junky'':P
Din pacate pt. armonia mea dar din fericire pt. sinceritatea fata de mine insami:)
Ca sunt tare iritabila si lose my temper easily pare o trasatura de caracter greu de corectat.
Am undeva in mine un centru al furiei activat atat de bine inca din copilarie incat nu stiu cum sa sting vulcanul asta.
Am acceptat ca asa sunt poate si ca n-o sa pot sa schimb mare lucru dar lucrez totusi la asta.
As vrea sa fiu macar cat de eu insami pot fi, psihic si fizic. Adica eu insami, fara programele incastrate de cand sunt copil.
Oare cine as fi fost eu si cum as fi fost daca nu-mi rulau programele astea? Poate as fi o fiinta anosta, neinteresanta?
Poate as fi Zen si happy?
Who knows, we'll never know I guess:)
Mi-a plăcut articolul :)
Mi-am pus și eu niște întrebări, ca de exemplu: să trișezi ca să urci în vârf, mai are de-a face cu
spiritualitatea, se mai poate numi că ai urmat calea spirituală?
Mi-a plăcut la nebunie și expresia: „dissociation dressed in holy robes”.
Dar am niște întrebări și pentru tine.
Contează cine ai fi fost fără programele rulate din copilărie?
Sau contează cine ai devenit, în ciuda acestui vulcan aparent de nestins și a programelor, sau și mai
important, cine poți deveni?
Luiza draga,
eu cred ca mare parte din furia noastra tine de sindromul nostru de copii singuri, usor decalati fata de
comportamentele de grup din jur, crescuti cand superprotectiv, cand descurajator de catre mame destul de castratoare si de catre tati absenti (sau la mine agresiv). La fel si dorinta de a fi one with all, de a ne gasi fratii si surorile, e tot un vis de copil singur. Alb si negru, totul sau nimic, singur cuc sau one with all.
Cred ca avem o problema cu increderea in sine si de aici tot felul de frustrari si critici usturatoare fata de noi si fata de ceilalti si de proiectii ciudate etc.... Chiar ma gandeam in ultimele zile ca o explicatie psihologica, psihoterapeutica simpla (asta sau alta sau altele) poate fi mai eficienta decat tot felul de
constructii metafizico-mistico-holistico-newageiste. Ca in briciul lui Ockham: daca ai doua solutii dintre care una e simpla si una e complicata, cea simpla e preferabila.
Si tu, si eu si F, copii singuri, avem resurse de furie. Am putea sa incepem sa colectionam solutii
partiale, ca una totala nu prea cred ca exista :)
Excelent articolul. Are dreptate cu:
Excessive detachment ability; One-sided focus on positive thinking; Fear of anger and artificial kindness;
Neglect of emotions; Difficulty in setting limits; No interest in real psychotherapeutic work; An intellectual
intelligence that is far ahead of the emotional and moral intelligence; Focus on the absolute rather than
the relative and personal; Somewhat inflated ideas about their own cognitive level.
When we suppress our anger, and behave as though we are never really angry, we carry it within us like
a bleeding wound. Feelings of grief, shame, fear, loneliness, etc. are in similar fashion in bad standing
with many spiritual people.
When we experience pain and sadness, or a broken heart from a partner’s disrespect, the spiritual
bypass is to rise above it so that it no longer can be felt, rather than allowing ourselves to feel and
express the emotions that are there. According to Masters, at its worst, the result combines a lack of
connection to the body and the earth.
Cu non-dualismul nu mi se pare ca are dreptate, pentru ca non-dualismul nu este nici o sinteza hegeliana de topire intr-o pasta gri si indistincta a albului si negrului sau a binelui si raului si nici imbratisarea exclusiva a binelui si a gandirii pozitive (pentru ca atunci ar fi un fel de uni-dualism - ce caraghios suna).
Nondualismul mi se pare mai degraba acceptarea premisei de bun simt ca gandirea umana si categoriile de bine - rau ale gandirii umane nu definesc realitatea.
Te imbratisez draga mea si iti multumesc ca incetineala reactiilor mele nu te exaspereaza,
PS: Contributie la cutia cu solutii antirage&fury:
Eu fac de cateva zile incoace cateva exercitii simpatice de flexibilizare emotionala. Iar la final, cand imi pun energia in pometii obrajilor, adaug si tehnica Coué, spunand cu voce tare: Zi de zi, din toate
punctele de vedere, imi este din ce in ce mai bine. Dar asa, ca un copil care se joaca, fara incrancenare, fara seriozitatea aia de adult pentru care lucrurile trebuie sa fie asa cum vrea el. Doar placerea jocului, fie ce-o fi.
Cred ca un om care se simte bine nu are cum sa fie furios :) Hai sa ne permitem sa ne simtim bine.
hehehee imi place consilierea asta psihologica reciproca :) As vrea sa ne mai jucam asa cat mai
mult.
a propos de adultii cu doi copii singuri in interior, nu cred ca pot reusi sa-l faca pe copilul celuilalt sa nu se mai simta singur. Si, crede-ma, am o experienta de peste 18 ani in privinta asta :)))) Asa cum zici si tu e o treaba individuala de asta-i mai greu. O tanti care face masaj polinezian ne-a comparat pe mine si pe F cu Hansel si Gretel care se tin de mana speriati, dar padurea nu mai exista.
Toti vrem sa fim iubiti, dar pana nu invatam sa ne iubim pe noi insine, oricat de mult am fi iubiti de ceilalti, umblam tot printr-o padure plina de pericole.
Aici cred ca e credinta de care zici. Insa partea asta cu iubirea naturala de sine e super dificila. Doamne, mi se pare aproape imposibil. Desi stiu ca m-ar ajuta sa decupez altfel realitatea din jurul meu si sa fac un colaj mai convenabil si poate mai adecvat la ce se intampla de fapt, in momentul in care trebuie de exemplu sa-mi insir calitatile sau sa spun eu sunt, eu pot...... ma simt ca si cum ar trebui sa ma dezbrac in pielea goala si sa ies la plimbare in piata publica. Sau mai simplu si mai plastic, ma simt ca un penis care-si pierde erectia (tot in public :))))))) E groaznic. Imi vine s-o iau la goana de frica, orice numai sa nu spun pe sleau ce am bun. E ca un nod de educatie gresita. Si de aici vin o multime de galme cu complicatii si disproportii aberante si tensionate eu-eu eu-ceilalti : asteptari nejustificate ca ceilalti sa spuna ce am bun etc. etc. critici nejustificate fata de ei si fata de mine ...... toata gramada de tampenii,
care da, au nevoie de bypass pentru ca sunt drumuri inchise din start.
Luiza draga, sa nu uiti sa faci o cura de papadii.
Te imbratisez cu tot dragul si multumesc mult de consiliere.
Mai vreau,
PS Cred ca asta se potriveste foarte bine:
“Sarcina ta nu este sa cauti iubirea, ci doar sa cauti si sa gasesti toate barierele dinlauntrul tau pe care ti le-ai construit singur pentru a te feri de ea.”
Rumi
Mai la inceput cind citeam din carti budiste nu pricepeam de ce este mereu data exemplu furia. Mi se parea ca eu nu sunt furioasa, si mai mult decit atit..de ce tocmai pt calugarii budisti care par atit de calmi?!
In timp, tot sapind si cugetind mi-am dat seama ca este una dintre cele mai putin problematice si in acelasi timp frecvente emotii negative pe care toti o simtim mai mult sau mai putin.
Nu-mi prea vine sa dau sfaturi- poate de lene- poate pt ca nu ma mai simt indreptatita sa le dau.
In ceea ce ma priveste cred ca sa lucrez cu propria furie, onestiatate, integritate sau lipsa de integritate, generozitate sau meschinarie a devenit un fel de mod de viata...in care de multe ori esuez, uneori cred ca stiu ce am de facut si descopar ca habar nu am , etc. Totusi, e un lucru de unul singur in care toti sau toate lucrurile sunt doar oameni sau lucruri ajutatoare, dintre care unele se potrivesc mai bine cu ceea ce suntem la un moment dat si cu contextul.
Nu poti sa ajungi zen niciodata fara sa practici meditatia zen si fara sa intelegi ce este zenul. daca le faci corect incepi sa intelegi ca zen nu inseamna ca nu mai esti furioasa niciodata ci doar ca stii ceva mai bine ce sa faci atunci cind te infurii..si, da , incet , incet se reduce si furia dupa ani lungi de dedicata rabdare, cred..din ce am vazut la unii oameni.
ma uit pe articol; desi ideea de harmony junky nu-mi place intuitiv.....e parca o reactie la versiunea consumerista a meditatiei si altor lucruri la pachet ....
Cred ca e adevarat ce se spune despre idei care se nasc in acelasi timp din mai multe persoane, si avansam asa la nivel colectiv in awareness ul sau capacitatea de acceptare.
idei similare am avut si eu zilele trecute, sau mai degraba am reusit sa-mi identific furia si sa vad cum a ramas neexprimata. si ca pana acum am reusit sa o canalizez doar spre mine, atunci cand reuseam sa o exteriorizez.
asa ca acum incerc sa nu ma pun in situatii care ma uzeaza sau imi fac rau, desi e f tentant sa ma epuizez cu oameni indisponibili dar care cer ajutorul desi nu vor sa il primeasca. sau sa fumez, ceea ce am facut in ultima vreme, in timp ce imi dau seama exact de ce fac asta.
am citit si raspunsul la articolul pe care l-am trimis. eu cred ca depinde cum alegem sa folosim toate metodele astea de iesire din noi, sau aprofundare a noastra. si cred ca tu ai reusit sa te intelegi un pic mai bine prin ele, fara sa te minti sau sa te prefaci.
sunt si ele calatorii spre noi. yoga, autohipnoza, meditatia. manifestari a dorintei noastre sa fim mai bine si sa facem mai bine. deci e si asta un semn ca ne iubim, in toata furia si imperfectia noastra.
asta e o concluzie in care cred, imi place sa o cred pt ca asta inseamna ca si eu, la randul meu, ma iubesc.
Ceau Luiza,
Uite ca azi deschisesem mailul hotarata sa-ti raspund la celelalt mail, dar acum e prea tarziu :) asa ca iti raspund la amandoua acum.
In primul rand, inteleg foarte bine prin ce treci, pentru ca si eu am trecut si mai trec prin asta. senzatia ca in ciuda eforturilor mele (terapie, analiza personala, ateliere, citit, rugaciune, etc ) nu o sa mai ajung sa scap de vechile mele tipare sau sa mai progresez spiritual. Intr-adevar, si eu am avut f multa furie in mine. Si acum mai am uneori accese de...iritare mai degraba decat de furie, dar noa, cred ca e normal totusi sa mai avem si din astea. dar da, mai lucrez si la asta
Si eu din cate am inteles la mine, clar vine din copilarie. Eu nu reuseam sa o exprim in exterior, spre altii si atunci ma infuriam si ma "bateam" pe mine.
Cred ca furia aceea trebuie exprimata cumva, adica radacina furiei acelea. altfel nu scapi de ea. nu merge sa o potolesti, sa te calmezi. Eu eram furioasa pe maica-mea, era era cea posesiva si agatata de mine (ca si mama ta). La un moment dat si eu am facut asta, adica m-am rupt cu forta, am urlat la maica-mea, am spus tot ce aveam de spus, si ea, nu a mai vrut sa vorbeasca cu mine, m-am simtit groaznic, a fost horror :) dar cred ca uneori nu se poate altfel, adica cu binisorul sau pe cai ocolite, doar direct. si apoi dupa "curatenia" asta relatia noastra a devenit mai...normala, mai sanatoasa. Oricum, complet complet nu cred ca o sa se schimbe vreodata, dar atunci cand ne mai intarim noi, putem duce asta...
Oricum, cred ca pana nu lasam cu totul copilaria in urma, tiparele de atunci, ideile de cum ar fi fost daca, nu reusim sa ne rescriem viata si sa vedem cine suntem cu adevarat. Atunci cand ne-am intalnit noi, eu eram in plin proces de a face asta :) si inca continua. Nici eu nu am senzatia ca stiu in totalitate cine sunt cu adevarat, si eu mai tot descopar tipare vechi, lucruri care nu-mi plac la mine (ca judec, mandrie, sau tot felul de chestii de genul, desi poate nu pare) sau vad altfel lucrurile din urma. Acum sincer cea mai mare diferenta a facut-o pt mine de cand m-am apropiat de biserica si am gasit un parinte duhovnic bun care ma ajuta in acest proces si in drumul spre Dumnezeu, cred ca asta e de fapt cel mai important.
Singur e foarte greu sa faci asta, sa te schimbi...
Si da, cred ca se poate. dar cum ai spus si tu, e lectia rabdarii :) Trebuie foarte multa rabdare. Adica ani de zile.
Si eu inca invat lectia asta :)
Imi aduc aminte ce mi-a zis terapeuta o data, cred ca anul trecut, cand ii spuneam ca nu-mi vine sa cred ca m-am schimbat in unele chestii in care nu credeam ca o sa ma schimb vreodata (relatiile cu barbatii, relatia cu maica-mea, astea-s principalele :), si mi-a zis ca practic acum mai multi ani am sadit o samanta (cine sunt eu acum) si am udat-o in fiecare zi (cu lucru la mine, terapie, disciplina, etc) si acum deodata am vazut ca am un copac in toata regula in curte. Cred ca asta faci si tu acum, anii acestia. Tot uzi la samanta aceea. O sa vezi ca o sa vina o zi cand o sa infloreasca. Are pamant bun :)
Nici nu ma asteptam sa fie altfel, dar si din articolul citit, calea spirituala si descoperirea de sine, nu sunt deloc usoare si presupun multa multa munca.
Din cate imi povestesti, mi se pare ca te vad putin fustrata in legatura cu furia din tine si totusi esti persoana cea mai calma, calda si deschisa pe care o cunosc. Adica tu, pentru mine, esti profesor....sa ma vezi pe mine cu nervii si alte cele. Dar dupa cum zicea si in articol, a ajunge sa-ti cunosti partea spirituala si sa-ti accepti sentimentele, necesita multa munca. Sunt convins ca aproape toti maestrii zen, au crescut si au fost influentati de diferiti oameni, au avut si ei diferite programe incastrate, dar cu timpul, rabdare, munca, au ajuns sa se dezvolte.
Adevarul ii, Luiza draga, ca eu nu stiu nici macar jumatate din cate cunosti tu despre lumea spirituala si cum sa te apropri de aceasta. Eu cred ca asa putin cate putin, in tine s-a adunat putina furie. Daca innabusi furia in tine, la un moment dat tot o sa izbucneasca. Poate ca cel mai bine ii sa o eliberezi, intr-un fel sau altul..
Legat de programele incastrate....sunt putine locuri unde am fi putut creste si sa nu avem un astfel de
programe...dar partea buna e ca ne putem detasa de ele. Cu singurata am fi fost foarte happyyy. Pentru ca nu stiam altceva...asta ar fi fost o lume ideala...sa iubesti...sa iubesti oamenii, natura, totul...sa nu fie bani, sa nu dam obiectelor valoare (doar sentimentala), sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara si sa fim recunoscatori
Legat de o lume ideala...astazi am vazut un clip cu un trib izolat care in care nu erau prea multe, dar aveau totul...se intretineau, aveau copii, radeau, munceau, dansau (probabil fumau mult :))) ).
....poate ai nevoie de un joint sau un pahar de vin :P
La un moment dat am avut o discutie foarte interesanta cu o tipa care imi zicea ca alcoolul (faptul ca bei si te ametesti - starea de ameteala) scoate adevarata latura a omului, pentru ca atunci nu ai inhibitii, nu te prea intereseaza...de fapt faci ce vrei tu....dar bineinteles ca ii foarte subiectiva treaba..
Lou draga, eu cred ca tu esti pe drumul cel bun, ii doar o treapta pe care urci
Draga mea,
Uiti (ca si mine,de altfel, dar azi mi-am amintit, totusi :)) ca Dumnezeu e in toate, ca "el"e
atat de inteligent, incat nu face nimic la intamplare si atat de mare ca poate crea un
munte, un ocean..in minunatia formei lui,tu esti o fiinta care experimenteaza si nimic din
tine sau din ce faci, nu e gresit, pentru ca, in intelepciunea divina nu exista rau sau
bine, prost sau destept, iritabil sau zen....gandeste-te la ce ti-e utila iritabilitatea, la ce ti-e
util vulcanul, care e planul inteligent al divinului din tine....daca ai fi zen, n-ar mai fi nevoie
sa fii pe pamant, decat ca un invatator spiritual sau ca intemeietor a unei noi vieti pe
Terra...asta iti spune sufletul meu, nu mintea mea....
Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa te conectezi la Sursa-practic toate cate ti se intampla au acelasi scop!
Te imbratisez cu mult drag!
Ce dragut ca imi scrii despre asta intr-o zi in care eu am fost chiar foarte Zen :)) in ciuda durerii super iritante de dinti. Poate iti amintesti ca urma sa imi pun aparat dentar. I finally got it acum 6 saptamani si azi am avut prima ajustare care a durut mai tare ca atunci cand mi l-au pus. Anyway, enough about me :)
Nu ma mir ca esti iritata cand esti inconjurata de factori iritanti! Stiu ca tu vrei sa te duci direct la cauza si sa devii Zen forever and ever apasand pe un buton, dar lucrurile rar fuctioneaza asa. Ca indivizi suntem programati sa raspundem la mediu, la stimulii exteriori. So, daca nu putem schimba programul deocamdata putem sa schimbam mediul... Sau sa ne cream un spatiu din care eliminam stimulii iritanti.
Sunt multe intrebari, emotii, ganduri, sperante, vise, preocupari......pt unele e nevoie de o analiza mai profunda, de timp, de mai multa rabdare, pt altele de actiune si perseverenta, munca, uneori ai nevoie sa accepti mai mult alteori ai nevoie sa te confrunti, sa te lupti, sa te agati, sa nu ti dai drumul.... toate astea si intotdeauna cu doua sau mai multe ingrediente speciale, aproape magice insa foarte reale....blandete si iubire. Poti fi alfa cum ai fost inainte de toate programele inregistrate....in primul rand, ramai cu tine, si porneste in calatoria ta......du-te in acel loc in care o gasesti pe acea Luiza mica, fericita, zambitoare, multumita si bucuroasa de fiecare fluture, floare, raza de soare si las o sa te duca in lumea ei, in lumea in care se simtea in siguranta, se simtea iubita, se simtea libera.......numele atelierului era fara coincidenta "Intalniri" si nu "Intalnire"......intalneste-te cu sursa ta curata, asa cum a fost la inceput, cu ceea ce exista in tine insa este prafuit, acoperit, ascuns....ofera-ti, ofera-ti, ofera-ti.....vei gasi pacea atunci cand iti oferi pacea....e de lucru si nu e usor....dar e posibil si merita tot efortul!
legat de furie.....da, face ravagii dc o pastrezi acolo....las-o sa iasa, gaseste un mod safe si elibereaza-te....
iti urez multe intalniri, multe multe in care...sa-ti oferi si sa-ti oferi si sa-ti oferi...nimeni altcineva nu poate face lucrul acesta decat noi insine!
experiente inedite si frumoase!
Si cateva concluzii personale:
Cred ca probabil undeva in mintea sa de copil, copilul simte ca i se ia ceva, ca undeva ceva e unfair.
Si mi-am dat seama ca ce conteaza e ce am devenit sau pot deveni, nu ce as fi putut fi fara programale rulate si furie. Varianta aia de fapt nu exista:)
Eu cred ca furia trebuie s-o acceptam, imbratisam, imblanzim si s-o utilizam pentru chestii faine:)
Imblanzitori de furii:P
Furia tine, in cazul nostru, de singuratatea copilului pe care il purtam in noi si da, o explicatie psihologica e mult mai de bun simt, in cazul asta. Oare cand doi adulti cu 2 copii singuri in interior se intalnesc, reusesc sa-si faca copiii sa nu se mai simta singuri?
Nu cred ca asta ar fi solutia corecta. Cel mai frumos mi s-ar parea sa ajunga sa lucreze cu copilul lor interior ca acesta sa nu se mai simta singur si astfel cand va cunoaste alt copil, se vor uni la joaca si voie buna, fara spectrul singuratatii aflat undeva in fundal, perpetuu, ca o umbra.
No comments:
Post a Comment