Spend a Minute in My Shoes

Dedicat refugiaților

’’ Deoarece omenirea niciodată n-a ştiut încotro merge, a fost în stare să-şi găsească drumul.’’ 

Oscar Wilde

În fiecare an, pe 20 iunie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Refugiatului. Aceasta a început să fie oficiată odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Rezoluţiei 55/76, din 4 decembrie 2000. În complexitatea fenomenului migraţiei există o distincţie clară între migrant şi refugiat. Migrantul alege să plece din ţara de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial, social sau cultural, iar refugiatul este forţat să-şi părăsească ţara natală, de cele mai multe ori, din cauza unor stări conflictuale. De altfel, în cazul refugiaţilor statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum şi o serie de forme de asistenţă (materială, medicală, socială). Garantarea acestor drepturi derivă din Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat în anul 1991. După această dată, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale.

Deși presa a mediatizat intens așa-zisa criză a refugiaților încât toată paranoia și xenofobia s-au alimentat intens, în România n-au ajuns nici măcar câteva sute de refugiați, departe de cota de 6351 impusă la Bruxelles. Să fim serioși, cine vrea să trăiască cu adevărat în România dacă nici măcar românii nu vor ?

Asta nu i-a împiedicat pe mulți români să-și arate adevărata față, nu cea promovată de secole, de popor primitor  cu pâine și sare, ci pe cea naționalistă, rasistă și intolerantă.

Peste 80% dintre români nu sunt de acord ca refugiații/ imigranții să se stabilească în România, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research și transmis în aprilie către AGERPRES. 

Ce mi-a atras atenția au fost conversații auzite între români care au fost imigranți economici în diverse țări și care știu ce înseamnă să fii văzut ca o problemă, prin prisma prejudecăților. Experiența similară nu i-a făcut deloc mai empatici, ci dimpotrivă. Forumurile românești care aduc în discuție problema crizei refugiaților sunt pline de remarci agresive, rasiste și hate-speach la adresa refugiaților.

Dar problema nu vine din rea-voință, în majoritatea cazurilor, ci din teamă de necunoscut și ignoranță alimentată de tratări mediatice părtinitoare sau exagerate ale faptelor, care au dat naștere prejudecăților.

‘’Este mai ușor de sfărâmat un atom decât o prejudecată falsă'', avertiza Einstein.

Anul trecut, mergând pe stradă, am auzit o conversație între 2 polițiști legată de posibilul val migrator. Spaima lor cea mai mare era că vor trebui să învețe arabă.

Și mai surprinzător a fost să aud un arab, proprietar de magazin, înjurând alt arab, pentru că,în viziunea lui i-a vândut un produs de calitate proastă. Așteptam să plătesc și proprietarul, care mai vinde uneori, a luat o plasă să pună niște fructe. Plasa s-a rupt și domnul ăsta cu burtă, chelie și ochelari care probabil trăiește in România din vremea comunismului, pentru a avea o română atât de impecabilă, a scăpat: « Pizda mă-tii de arab ! « 

Problema mentalității nu e de întâlnit deci doar la români. La final de ianuarie, Danemarca vota legea conform căreia refugiaților care intră în țară cu bunuri sau bani cash în valoare de mai mult de 1300 de euro, urmează să li se confiște surplusul. Scopul este descurajarea cererilor de azil. 

Ungaria și Macedonia se apără cu garduri de sârmă ghimpată, Grecia trimite ilegal refugiații care ajung în apele lor teritoriale, înapoi în Turcia. Și Bulgaria trimite înapoi refugiații, către Turcia, după ce polițiștii de frontieră îi abuzează deseori pe aceștia, le confiscă banii, telefoanele și îi bat sau îi obligă la condiții de detenție ce încalcă tratatele de drepturile omului. Femeile refugiate sunt violate de către gardienii nemți, în centrele de detenție din Germania. Copiii aflați singuri în tabere de refugiați din Franța sau centrele de detenție din Germania sunt abuzați sexual. Și asta doar în Europa.

Ce îi face curajoși pe refugiații din toată lumea este faptul ca sunt dispuși, în momentul când pornesc pe drumul lung al pribegiei spre căutarea unui loc care să le ofere o viață sigură, mai bună, sa trăiască orientându-se după singurele borne pe care drumul acesta le oferă: necunoscutul și incertitudinea.

Care pot fi pentru mulți oameni, mai terifiante decât siguranța morții.

UNHCR anunța în mai că peste 2500 de refugiați și-au găsit sfârșitul în mare, doar de la începutul anului 2016. Pentru ei și pentru toate celelalte mii dinaintea lor, nu mai putem face nimic. Pentru cei care încă trăiesc, blocați, abuzați, flămânzi, speriați, dar încă sperând, putem face mult. Le putem acorda credit, încredere, ajutor, sub orice formă alegem. Suntem cu toții în aceeași barcă, problema lor e și a noastră.

https://www.youtube.com/watch?v=gJ-bhM-xuec 
https://www.youtube.com/watch?v=nJ4j0Xc4e1Q