Cartier

Dedicat cartierului

Strada e in continuare in reparatii. Copiii din cartier au iesit la joaca. Baietii se urca pe remorca excavatorului parcat in fata blocului si sar direct in nisipul strans pe jos intr-o gramajoara.Urca si sar din nou si din nou. Unul din ei sta pe remorca in picioare si priveste in jur. Doua fetite se uita la ei si susotesc ceva. Urca si ele si se uita spre gramada de nisip de jos. Se tin de mana si isi fac curaj. Sar in cele din urma. Rad cu picioarele infundate in nisip.

Langa gardul de sarma verde ce imprejmuieste ternul viran, plin de ierburi, stau la povesti familiile de tigani din cartier. Mamele unora dintre copiii care se joaca, cativa barbati si cativa copii mai mari. Unele femei sunt cu carucioare in care au copii mici.

Pe strada trec 4 tiganci cu fuste lungi. Se tin toate de brat. Doi au si copii mici in brate. La colt s-au oprit langa un SUV nou si frumos si acum stau la povesti langa masina.

O tiganca in tricou rosu si pantaloni scurti, cu cercei mari, sta pe un frigider de Coca Cola rasturnat in strada, in fata caselor. In mana tine un castron din care o femeie ia vopsea rosie si i-o intinde pe par. Are manusi galbene de plastic, un maieu albastru, fusta lunga si papuci rosii, Si ea e vopsita roscat si isi tine parul in coc.Copiii din preajma s-au oprit din joaca si se uita la ele. Femeia cu co o piaptana din cand in cand, apoi face un fel de masaj sa intre vopseaua in par mia bine. Femeile ce stau de vorba pe marginea gardului verde se uita si ele si cativa barbati. Un caine doarme la umbra unei masini.

Un baiat de cam 15 ani baga mana in decolteul unei tiganci imbracata intr-o rochie mulata, verde crud, si scoate cateva bancnote.

Un barbat vine clatinandu-se, se apropie de una dintre masinile parcate cu o piatra in mana dreapta. In mana stanga tine o tigara aprinsa.Ridica piatra si face un gest ca si cum ar vrea sa sparga geamurile masinii. Tipa la el Barbatul are cam 50 de ani, chelie, e imbracat cu o camasa albastra rupta la umarul drept si pantaloni magenta. Pare beat si strigatele tigancilor parca l-au trezit din transa. A lasat jos piatra,  s-a asezat pe bordura si a inceput sa joace zaruri cu copilul care a scos banii din sanul tigancii.

Un barbat la vreo 35 de ani, imbracat cu 2 sau chiar 3 straturi de haine murdare si o caciula pusa ca o cusma pe cap,  merge clatinandu-se spre ghena de gunoi. Duce pe spate 4, 5 pungi legate. Se apropie de gunoi, lasa plasele jos si incepe sa scormoneasca in ghena. Gaseste in gunoi o sticla, o scoate si bea cu pofta, o lasa jos, si reincepe sa caute in gunoi. Se opreste, vorbeste singur, se uita la cei care trec pe strada pe langa el. Brusc incepe sa scoata din pungile cu care a venit haine pe care le arunca pe rand peste gardul verde de sarma. Rochii, fuste, o bluza, zboara peste gard. Barbatul se apleaca peste ghena de gunoi de unde scoate o alta rochie, o lasa sa cada inapoi, desface din ea un snur verde cu care isi leaga intr-un manunchi plasele si pleaca clatinandu-se.

In fata casei un tiganus se plimba cu un voal si o coronita de mireasa pe cap. Il aranjeaza mereu peste ce pare a fi o peruca blonda. Ceilalti  copii il privesc cu interes. Doi baieti au in mana o peruca mare rosie.Copilul cu voalul si cei doi fac schimb de peruci.

La coltul blocului de vis-a vis, unde se afla o firma pe care sta scris DENTAL POINT, cabinet stomatologic romano-german, si o antena parabolica, a avut loc un accident minor. Un baiat pe un scuter cu rucsac galben in spate pare a fi fost protagonistul. N-am vazut accidentul. Baiatul se da jos de pe scuterul pus pe avarii. Cativa tiganusi sunt adunati in jurul scuterului, si cativa stau cu telefoane in mana parca gata sa sune. Baiatul s-a aplecat sa se spele pe mana intr-o balta, si se sterge cu o carpa murdara. S-a tot uitat la scuter ca si cand ar evalua daunele. Tiganii par gata sa ajute. Un baiat mic a iesit din casa cu o sticla de apa si baiatul se spala din nou pe maini cu ea.

Tot la coltul blocului a aparut un grup de 4 tineri ce pareau straini, englezi. Un baiat cu gluga si barba ce parea liderul, urmat de 3 fete cu umbrele. S-au strans la colt s-au uitat pe harta, s-au uitat in jur, au discutat, au asteptat sa treaca masinile ca sa traverseze cam speriati, au luat-o in stanga dupa cosul de gunoi, apoi baiatul s-a intors brusc in directia de unde venisera cu fetele dupa el.

Imi place coltul asta, e ca un Triunghi al Bermudelor pentru turisti. Mereu vezi cate unul care se pierde pe aici. Ii recunosti dupa harti si uneori aparate foto. Intr-o zi cand muncitorii de la Apa Nova faceau lucrari pe strada, o tipa inalta si un tip, ambii cu aparate foto, s-au apropiat si au cerut detalii despre directii de la ei. Muncitorii s-au uitat lung dupa femeia inalta.

Un  baiat cauta in ghena de gunoi de unde scoate viniluri si arunca cu ele in aer peste gardul verde, pe terenul viran. In jur tiganusii mici se uita la el. Trece un preot care se posteaza in fata ghenei, se pregateste sa traverseze strada. Baiatul pleaca cu un sac in mana. Un tiganus imbracat in maro intra pe terenul viran dand la o parte o bucata din gard, strange cate 5, 6 viniluri si le arunca si el in aer. Zbora, unele se lovesc de gardul metalic verde pe care se mai vad intr-un colt insemnele cadrilate alb-negru si inscrisul TAXI. Vinilurile se fac tandari partial, unele rezista intregi. Copilul le strange si le arunca iar si iar. Le arunca unul cate unul cu rabdare, apoi resturile, pana nu mai ramane nimic. Unele se sparg in gardul de sarma, unul nimereste pe tigla casei de langa, aproape de insemnul cu bulina rosie pe care scrie « Cladire expertizata tehnic incadrata in clasa I risc seismic  I ». 

O haita de 5 caini de toate marimile si culorile il urmaresc pe un barbat ce merge pe strada de vis-a vis. Tandarile aterizeaza pe jos si se amesteca cu gunoaiele deja existente, sticla, pietre, cabluri. Un singur vinil rezista multiplelor aruncari, ramane pe jos langa gardul verde. Mai tarziu, un copil de cam 10 ani, cu gluga pe cap, vine si arunca si el resturile de colo colo. In coltul din dreapta al terenului, la etajul 3 al casei, pe un suport atasat la pervazul geamului, sta o camera video cu suportul invelit in celofan.

Afara ploua, inauntru miroase a sarmale incalzite. Deschid geamul. Patru tigani mici stau sa faca parcarea, cu incalzitoare de urechi rosii peste caciuli. Canta manele improvizate. Melodia urca spre geam cu sunet de alarme de masini, claxoane, si plescait de cauciucuri prin apa. Ploua si copiii stau in ploaie si pandesc masinile care vor sa se parcheze. Alearga spre geam si fac semne soferilor sa se opreasca pe un loc anume. Fiecare are locul lui bine stabilit, nu se incurca. Masinile si-au aprins deja farurile, si cum stau in sir, una dupa alta, bara la bara, creeaza un lant de luminite ca decoratiile de Craciun.

Sacosa e grea dar am reusit s-o aduc pana aici, la scara blocului. Ceai, apa, suc bun, servetele, pahare, totul pt. invitatii straini care vin azi. Sa se simta bine, sa gandeasca cat mai prolific despre viitorul retelei noastre culturale europene, sa faca proiecte. 

Din blocul de vis-a-vis trei barbati cu parul grizonat si destul de masivi, scot un sicriu pe umeri. Lemnul e albicios deschis la culoare. Un val alb acopera sicriul.  Prin el se intrevede parul alb al unei femei. O batrana dupa broboada legata peste cap. Barbatii discuta, unul zambeste, sicriul ajunge cumva cu capul batranei in jos. Un alt barbat, poate sotul ei sau o ruda, tot cu par grizonat, da indicatii. Printr-o miscare rapida  barbatii depun sicriul intra intr-o duba alba mare. Apare de undeva si o cruce de lemn, din cele simple, ieftine. Pe cruce vad scris numele Lucretia. Nu apuc sa vad si anul pt. ca si crucea e inghitita rapid de duba. Barbatii raman sa vorbeasca intre ei. Privirea mea urmareste duba care pleaca dupa ce a inghitit-o pe tanti Lucretia pe care am apucat s-o cunosc doar in aceste 30 de secunde post-mortem. Ridic sacosa grea pe umar si intru in bloc.

Iarna Fara Maniere

Dedicat celor care fac triere selectiva

Inaintez cu greu prin zapada cu cele 2 pungi de deseuri separate si cu sticlele in sacosa de pe umar. In plus trebuie sa ocolesc si gunoaiele care se raspandesc  generos din plase aruncate direct in zapada. Ca si cum zapada ar ascunde, ar masca gunoiul sau l-ar descompune, l-ar face sa dispara miraculos.

Un morcov ar fi ce-i drept bun pt . un om de zapada dar ce poti face cu tampoane, pampers, coji de cartofi si tot ce se mai iteste in dreapta si-n stanga in diverse forme de degradare ?   

Din fericire, macar daca nu ascunde, zapada ingheata toate resturile astea menajere si le opreste sa puta. Ajung in fata containerelor de  reciclare separata si pt. ca aici fireste nimeni nu a dat zapada de pe trotuar, ma afund serios in stratul alb si pufos, pana sa ajung la destinatie. Golesc hartia, apoi sticla si cand incerc sa desert si plasticul, ca si saptamana trecuta, gasesc containerul pentru plastic complet plin si infundat. Oamenii care trec se uita la mine ciudat, unii au senzatia ca incerc sa iau din gunoi, ca rascolesc si caut ceva. Ma dau batuta pt. ca gura de intrare e plina ochi deja de sticle si pungi. Inaintez inca 100 de metri si arunc deseurile din plastic intr-un cos stradal normal. 

Merg cu 2 sacose pline si grele pe fiecare umar, ma clatin greoi prin zapada care in locurile unde nu a fost data la o parte imi ajunge la glezne. In fata e un drumeag ingust, in jur e zapada si masinile parcate, ingropate si ele aproape complet in mormane albe. 

La un moment dat doamna din fata mea se opreste brusc si ridica tonul mirata. Vad cum cineva aproape o impinge in zapada incercand sa treaca. Ajunge in fata mea, un baiat de cam 20 de ani, mai scund decat mine dar indesat. Imi arunca un fel de ranjet si da sa treaca si de mine fara sa incerce sa faca un pas alaturi. Plasele mele il jeneaza asa ca se impinge in mine cu avant si trece. 

Ma enervez si-i spun in fata, de fapt deja in ceafa lata, ca e nesimtit. Un alt baietas care il insoteste, mai mic si slabut, imi taie avantul de educatie civica cu un «Hai, hai ! «  care suna a scandal. Mai fac doi pasi si un alt baiat vrea sa treaca. Ma opresc si ma afund in zapada sa-i fac loc pt.ca simt ca nu am nervii necesari. Nu-mi pot abtine insa printre dinti un “ttt” pe care tanarul mi-l imita ranjind dezaprobator.

Audiograma

Dedicat octogenarilor

Intru in cabinet si o doamna micuta si batrana iese din camera din dreapta unde se fac audiogramele. Se inclina periculos in stanga, apoi in dreapta si o sprijin de teama sa nu cada. Inteleg ca sta prost cu echilibrul. E batrana dar are un chip de copil si rade simpatic. Doctorita ii explica ce trebuie sa faca cu actele primite, ca trebuie sa faca copii si apoi sa mearga cu ele la CAS pentru a inregistra cererea pentru un aparat auditiv. Daca e aprobata, poate veni inapoi sa ia aparatul. 

Batrana isi cauta cu mana paltonul de pe scaun. Ii iau eu paltonul si i-l tin sa se imbrace. Ia apoi de pe scaun o esarfa neagra pe care si-o pune la gat si apoi fularul. Ii multumeste doctoritei si incepe sa-i povesteasca ca a ramas singura de 16 ani de cand i-a murit sotul si-i e greu. A lucrat la o tipografie la zetarie. Copii nu a avut, si completeaza : « Cine-i are sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca . »

Doctorita schimba priviri cu asistenta si cu mine. Se vede ca o urmareste tot mai greu pe batrana si la un moment dat o intrerupe sa-i spuna ca o pacienta asteapta. Batrana isi cere scuze si merge spre iesire, apoi in fata usii se intoarce brusc. Isi uitase bastonul : « Asta e prietenul meu cel mai bun » zice zambind. « Uneori il uit dar ma intorc mereu dupa el ». Asistenta merge repede in camera si vine cu bastonul. Batranica merge leganat catre usa, saluta si pleaca.

Pe strada vad in fata mea o batrana micuta, cu un mers leganat, ca de rata. O recunosc fara ca macar sa-i vad fata, e imbracata la fel si cu acelasi baston de ieri seara. S-a oprit in fata unui bloc si cu capul ridicat ii studiaza fatada cu atentie. Ma gandesc ca incearca sa citeasca ceva de pe cele 2 bannere de pe fatada si ajungand in dreptul ei o intreb daca are nevoie de ajutor. Ma priveste cu acelasi zambet de copil de ieri seara dar devine evident ca nu-si aminteste figura mea cand incepe sa-mi vorbeasca. 

De fapt cauta pe cineva in bloc si incearca sa-si aminteasca unde statea persoana. Zice ca nu sta bine cu ochii si nici cu auzul. Ieri doar ce a fost la doctor pentru un aparat auditiv. Si a mers singura pe jos pana la spital si inapoi dar s-a descurcat. Noroc cu bastonul ei, cel mai bun prieten. 

Are 82 de ani si sta singura in blocul de caramida pe care mi-l arata cu degetul la 50 de metri. Are o nepoata la Valcea care vine din cand in cand si-i mai aduce cele necesare. Sotul i-a murit dar s-a obisnuit sa stea singura si n-ar vrea pe cineva in gazda cum i-au sugerat vecinii. Ii place sa intre in casa ei si sa faca ce vrea, sa nu-si faca griji ca e mizerie.

E nascuta pe 23 august dar ''acum nu-mi mai sarbatoresc ziua'', zice zambind. Are o dantura perfecta, o lucrare dentara fireste caci nu exista dinti atat de drepti si albi la varsta ei. O doare doar o batatura la picior.

Copii nu are dar are o vorba a ei despre asta: « Cine-i are sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca . » E amuzant si usor paradoxal ca tocmai acum cand aud pentru a doua oara dictonul se apropie de noi o mama cu un copil de mana. Copilul s-a oprit chiar langa noi si ne zambeste foarte dragut. Il privesc in ochi in timp ce batrana continua sa vorbeasca fara sa-i sesizeze prezenta.

Insomnia

Dedicat insomniacilor

M-am trezit transpirata si chinuita de o durere de cap datorata poate multelor ganduri care mi se tot invartejeau prin teasta. M-am uitat la ceas, era 4 noaptea. Am incercat sa ma calmez, m-am invartit in toate partile si pozitiile. Pe la 6 nu mai puteam sta in pat uitandu-ma pe pereti asa ca am decis sa deschid televizorul.

Lumina care a tasnit din tubul catodic m-a orbit timp de 5 minute, apoi am inceput sa ma obisnuiesc. Nimerisem pe un program de teleshopping se pare. Niste doamne prezentau o bustiera revolutionara Aire Bra, usoara ca fulgul si rezistenta ca tancul. Testimonialele altor doamne care folosesc produsul ne asigura ca bustiera e absolut minunata si indispensabila vietii iar la final cele 2 doamne cu zambete de pisici Chesire au atarnat de un balon bustiera care si-a luat zborul de usoara ce era.

M-am amuzat de cretinismul clipului publicitar dar am inceput sa ma gandesc ca nu mi-ar strica o bustiera noua. Nu cu 1699 de Ron cat costa cea din reclama, fireste. Surpriza, teleshopping-ul parca imi citeste gandurile prin televizor si doar in urmatoarele 10 minute pot suna pentru oferta speciala de 3 bustiere zburatoare la pret de una. Fireste in 3 culori diferite, alb, culoarea pielii si neagra. Nu-mi place albul si nici lenjeria de culoarea pielii dar oricum pe dedesubt nu vede nici dracu’ ce porti.

Ma surprind notand numarul in telefon.  Imi spun ca e o tampenie sa cumperi ceva ce nu poti proba oricum si imi alung din cap imaginea bustierelor revolutionare de care doamnele din reclama trag in toate directiile sa ne arate elasticitatea. Ma scol din pat si ma duc la bucatarie sa-mi fac ceai. Capul imi atarna greu si nu l-ar putea urni nici 10 din baloanele alea din reclama.

Ma intorc si imi dau seama ca imi calculez in minte daca au trecut cele 10 minute de oferta speciala. E 6.30 dimineata si pare incredibil ca sun la un numar de teleshopping. Incredibil in ce te transforma o noapte de insomnie si o durere de cap!

Imi raspunde un domn care ma intreaba pentru ce am sunat si apoi ce marime am la bust. Ei dracie, la asta nu ma gandisem. Imi spune ca revine peste o ora, imi lasa timp de masurat adica:P

Ma gandesc ca nu-i voi raspunde si asa scap si de imbecilitatea asta. Oricum nu stiu ce marime am la bust.

Suna mai devreme de o ora si ma ia pe nepregatite asa ca raspund. Am capul tot mai greu de nesomn.

Vorbesc si mi se pare ca visez. Ii spun ca nu ma pot masura.

-Nu aveti un centimetru?

-Nu.

-Atunci ce marime purtati la bluzele mulate?

-Nu port bluze mulate.

Un ranjet imaginar mi se intinde pe fata cand ma gandesc ca probabil devin un client dificil pt. angajatul asta de la hot-line-ul de teleshopping la 7 dimineata. Dar imediat incepe sa-mi para rau punandu-ma empatic in locul lui.

-        Sa zicem M si L. Bustul pe undeva la 90. Imi amintesc ca m-a masurat cineva candva, aveam de fapt peste 90.
-Oricum veti primi o marime un pic mai mare si aveti 2 saptamani de proba vine prompt vocea.

Urmeaza o sectiune chinuitoare in care dictez adresa la care voi primi pachetul iar el probabil cauta pe net codul postal si nu intelege bine numele strazii caci ma tot intrerupe cu ‘’un minut va rog’’ si se aude cate o pauza ciudata. Apoi mi se cer cateva date personale (anul nasterii, profesia) pentru a primi lunar un catalog personalizat. Stabilim ca voi primi coletul in 15 zile, la pretul de doar 195 Ron, incluzand fireste taxele postale.

Apoi domnul de la telefon isi ia avant ca pentru o saritura cu parapanta si se lanseaza in prezentarea unei oferte unice in care doar acum pot cumpara alaturi de bustiere o tigaie revolutionara, cu led rosu care se aprinde cand e focul prea tare, pot avea un cupon de reducere de 400 de Ron pe an si alte avantaje.

Il las sa-si spuna poezia ca sa simta ca si-a facut datoria de bun marketer si apoi ii raspund amuzata:
-Va inteleg demersul de marketing dar nu cumpar lucruri de care nu am nevoie. Am deja o tigaie.

Se pare ca am dezlantuit brusc furia zeului din call-center care tuna asurzitor:

-   Nu intelegeti nimic! Aveti cumva o tigaie anticancerigena? Noua ne pasa de sanatate dar daca nu va pasa treaba dvs!

Peste o zi raspund unui numar necunoscut si o voce feminina placuta imi confirma achizitionarea celor 3 bustiere, data cand coletul va fi livrat si suma finala. Ne multumim reciproc politicos si vocea imi ureaza sanatate.

Condoleante si La Multi Ani

Dedicat bunicii mele

Probez o varianta improvizata de costum pentru petrecerea 1001 de Nopti. Am ales salvarii albastri, am reusit sa-mi leg decent o esarfa albastra peste solduri si cu o alta esarfa am construit un val pe care ar trebui sa cos banuti.  Suna telefonul, e mama care imi spune ca bunica mea isi da ultimele suflari. 

“Cere-i iertare”, imi spune ea. O aud pe buni horcaind si repet mecanic ce imi spune mama. Stiu ca respiratia de motor supraturat e din cauza inimii care nu mai face fata. Ne-a explicat doamna doctor care venise sa-i panseze escarele bunicii joi, cand inca eram acolo. O tineam de mana si o mangaiam pe fruntea cu par alb in timp ce doctora ii scotea un burete plin de puroi de sub piele. Ii cumparase mama niste bureti speciali cu argint pe care doctora ii introducea sub piele, prin gaura care se cascase pana la os. Mama ii tinea picioarele sus, buni gemea de durere in timp ce gura si intreaga fata i se increteau de atata suferinta.

Nu inteleg de ce trebuie sa imi cer iertare dar ca sa ii fac pe plac mamei repet mecanic.  Stiu ca buni nu moare chiar acum, mama mi-a mai dat deja cateva alarme false. Ieri am fost in piata si i-am cumparat bunicii un buchet de branduse portocalii cu bulbi. I-am pus in mainile stranse florile, ca pe o lumanare si am urmarit cum coboara si urca odata cu respiratia  greoaie. Nu le-a dat drumul, le-a tinut strans. Alaturi, intr-o cana, ardea lumanarea pe care mama i-o tot tinea aprinsa de o saptamana de cand intrase in fibrilatii si nu mai putuse vorbi. Mama a crezut ca va muri atunci dar iata ca trecuse inca o saptamana. 

O noapte petrecuta cu puls aproape inexistent si tensiune foarte mica. Mama are tensiometru pe care il foloseste obsedant pentru ea si bunica, uneori la fiecare 10 minute. Se pune strans in jurul incheieturii , apoi aparatul ticaie si bazaie enervant si-ti afiseza cifrele pe ecran. Bunica si-a revenit si desi aproape nu mai putea vorbi a tresarit chiar si acum cand m-a vazut intrand in camera. I-am vazut ochii scanteind fericiti pentru cateva secunde. I-am privit atent si am vazut o pacla care se intinsese parca peste ei. Am mangait-o mult pe frunte si am tinut-o de mana. I-am spus ca in curand va fi ziua mea. A ingaimat o urare pe care de ceva timp o repeta mecanic, ceva ce nu imi spunea niciodata inaintea celui de-al doilea accident vascular: “Sanatate si toate cele bune.” Nu stiu de unde ii revenise formula asta lemnoasa, cand mintea ei a trecut tot mai mult pe pilot automat. In ultimele luni auzisem tot mai des urarea de sanatate si toate cele bune, la telefon cand mi-o dadea mama sau cand plecam de acasa.

Am privit-o cum statea cu brandusele portocalii in mana, intinsa pe spate si privind catre soarele care intrase pe geam. M-am bucurat ca tinea strans in mana un manunchi de viata si nu lumanarea aia sinistra care ardea alaturi in cana. Cand am plecat am vazut cum degetele de la mana stanga si aproape toate de la mana dreapta erau cianurate, gri. Am luat-o de mana incercand sa-i fac sangele sa circule  dar am inteles ca moartea se instalase. Moartea si viata in acelasi corp, sub aceeasi piele stravezie. Mi-am dorit sa apuce sa traiasca pana duminica, de ziua mea. In acelasi timp stiam ca e o cruzime sa-mi doresc sa traiasca in starea aia. Corpul ii devenise in doar 2 zile o masa de oase cu piele in care se adancea moartea. Un prieten mi-a spus candva: ”Nu mor caii cand vor cainii”. Mi-am tot repetat in cap toata saptamana vorba asta.  

Buni se temea ca mama nu va sti sa aiba grija s-o inmormanteze ca la carte. Isi cumparase si isi aranjase toate accesoriile necesare ritualului de inmormantare. Teancuri de batiste, prosoape, camasi si alte asemenea stateau inchise cu grija si spaima de molii in servanta. Asa se numea mobila asta din sufragerie. Pe mama o enerva cand bunica verifica riguros toate lucrurile astea, acum cativa ani. Acum m-a enervat cand mama m-a intrebat daca sa comande la cateringul pt. pomana fasole batuta sau sarmale. Aveam senzatia ca asist la o scena de teatru absurd cu ea vorbind agitat la telefon cu o doamna care ii detalia meniul si bunica horcaind dar totusi expirand aer din plamani, in camera de langa.

I-am inchis telefonul in cele din urma si m-am dezbracat de costum. Vroiam sa ajung la 7 fara 15 in metroul de la Unirii pentru un flashmob cu tango la care participa o prietena. Am simtit nevoia sa ma imbrac in rosu si negru si m-am gandit ca intamplator astea sunt culorile tango-ului. Rosu, culoarea vietii. Tango, sarbatorea vietii de 1 martie, sarbatoarea primaverii. In tramvai am ajuns fugind si am ramas la usa din spate pe scari caci trebui sa cobor la prima. Inghesuiala mare, langa mine niste muncitori si niste adolescenti. Unul din ei batea ritmul si incerca un fel de manea cu versuri improvizate prost: “Baby, suna telefonul, nu raspund”…din cand in cand repeta sau intercala alte versuri. Ultimele  au fost ceva in genul: ‘’ Acuma eu plec definitiv, merg la cimitir”.  Poate moare chiar acum, mi-a trecut prin cap dar am alungat imaginea, alergand grabita sa traversez. In statia de metrou perechile dansau deja incadrate de calatorii stransi pe peron si de metrourile  ce veneau si plecau in viteza. Miscarea si viata pulsand m-au invadat. Ma gandeam ca poate buni isi da ultima suflare chiar acum de 1 martie, in timp ce eu ma umplu de viata privindu-i pe dansatorii de tango.

N-am reusit sa prevad nici de data asta.  A 2-a zi am fost cu prietena mea sa cautam material pentru costumul meu de aniversare. Ne-am invartit printre suluri de matasuri si amintindu-mi cat de bine croia buni m-am gandit ca i-ar placea sa ma vada acolo. Am mers apoi acasa si am asamblat panza in costumul de un turcoaz turbat care m-a umplut de o energie ciudata. Ma simteam  intr-o haina egipteana desi n-as putea spune exact cum arata una. 

Degetele se arunca asupra tastaturii de la calculator. Trimit mailuri catre prieteni in care le anunt tema petrecerii orientale 1001 de nopti de a doua zi. Suna telefonul. E mama care imi spune ca bunica mea a murit la ora 2. Ma uit la ceas, e 2.24. Buni a vrut sa mai incerce sa spuna ceva si a murit. In timp ce eu tastam, fara sa prevad momentul asta.  Suntem pe 2 martie, n-a mai putut astepta ziua mea.

Toti copiii isi apelau bunica mamaie. In copilarie am intrebat-o de cateva ori pe mama de ce eu ii spun bunica si nu mamaie. Cred ca mi-a spus ceva de genul ca e o formula care arata mai mult respect, ca mamaie poate fi numita orice femeie batrana dar bunica e una singura. Bunica a fost una singura. Cand  eram mica imi imaginam mereu cum va fi cand mama si buni vor muri. Imi imaginam inmormantarea cu detalii pana cand plangeam, over and over again. Dupa ce a facut primul accident vascular, buni a inceput sa se schimbe.  I-am urmarit decaderea fizica si psihica. Un singur lucru nu s-a schimbat la ea: bucuria cu care i se luminau de fiecare data ochii cand ma vedea intrand pe usa. Cat timp a putut vorbi a continuat sa-mi spuna de fiecare data sa ma imbrac bine si sa mananc. Chiar si cand a fost imobilizata la pat de fractura de sold, cu dureri si escare care ii macinau pielea, cu mintea tot mai spulberata in particule fine de memorie amestecata in vasele de sange pe care mi le imaginam plesnind sub cutia craniana undeva. Mi-am dorit mereu ca buni sa poata muri in somn cu un oftat linistit. Buni a murit constienta dar fara sa mai poata vorbi, incercand sa spuna ceva. Asta mi-a povestit mama. 

Nu voi sti niciodata ce pentru ca am ales sa nu fiu acolo. Nici cand s-a intamplat, nici dupa. Am ales sa sarbatoresc viata, sa fiu cu oameni vii langa mine, sa pastrez in minte imaginea bunici mele cand inca respira. Sambata, in timp ce mama mea o veghea pe mama ei moarta, eu m-am invartit pe ritmuri orientale, invaluita in valuri albastru-turcoaz. Duminica, de ziua mea, pe 4 martie, bunica mea a fost inmormantata. Eu am intrat intr-o viata de poveste ca Seherezada.

Ma intorc cu mama de la tara in microbuzul care ne hurducaie la intervale regulate. Campurile goale se succed ritmic prin fata ochilor. Din difuzoarele harjaite aud: 

“ Dupa ani ma-ntorc acasa

Inima m-apasa

Ca mama nu mai este

S-a dus ca-n poveste.”

Alice In Wonderland Turned Into Seherezada

 

Azi blogul meu a implinit 5 ani. 5 ani in care s-au intamplat multe evenimente, am vazut multe dar am povestit destul de putine. La capatul celor 5 ani nu simt ca s-au schimbat prea multe lucruri in viata mea. I still live in Wonderland. Wonderland is still Wonderland. Inca imi place sa observ realitatea si oamenii. Inca imi place sa ascult povestile lor. Poate doar ca din copila Alice am devenit femeia Seherezada. So I tell my stories at night.

Povestea continua.

Vecina

Dedicata tuturor celor care au vecini ciudati

Cand ieseam din bloc intr-o zi am vazut la usa o femeie care tocmai se cauta in geanta de chei. Slaba, cu parul cret albit, cu o fusta colorata si o privire agresiva. I-am lasat usa larg deschisa si i-am facut semn sa intre. A tras de usa cu putere inchizand-o cu zgomot si mi-a urlat sa inchid usa. A continuat sa bombane ceva legat de usa si de apartamentul 13. Eu stau la apartamentul 15. In alta zi am intalnit-o din nou jos la usa dar iesind. Desi m-a vazut cu cheia in mana, a trantit puternic usa chiar in fata mea. In una din seri am vazut-o stand pe pragul usii de la bloc, afara in strada, in papuci de casa. Parea ca plange dar cand si-a ridicat capul mi-a aruncat aceeasi privire plina de ura. Am inchis usa si nu a incercat sa intre. Acum 2 zile am auzit zgomot pe scara, cineva tipand si bufnituri. Cand am coborat mai tarziu, femeia era in fata apartamentului 8. Usa era deschisa si un baiat strangea resturi de lemn de pe jos in timp ce 2 femei stateau pe scara si priveau. O bicicleta mare, legata de balustrada, imi bloca coborarea pe scari. Am vrut sa imping putin bicicleta si femeia a sarit repede zicand « Nu pune mana ! » si tragand bicicleta. Ieri coboram si usa apartamentului ei era deschisa. Se auzeau din nou bocanituri. Am simtit coborand scara ca cineva ma priveste. Vecina ma urmarea cu aceeasi uitatura rautacioasa. Intr-o alta zi am urmarit-o de pe balcon mergand repede pe strada, imbracata in pantaloni de pijama, cu papuci de casa portocalii, si o geanta neagra sub bratul drept.

Acum 2 saptamni m-au trezit tipete de femeie ce pareau sa vina din bloc. Am iesit pe scara si am vazut la etajul 1 doi barbati in costum negru. Au intrat la numarul 8, unde statea vecina cu pricina. Mi-am dat seama ca o evacueaza din apartament. Coborand in aceeasi zi am vazut bucati de zid spart pe jos in fata usii ei, iar pe usa 2 sechestre si 2 hartii pe care scria ceva de o hotarare judecatoreasca si biroul executorului judecatoresc. Pe scara erau o pereche de adidasi de barbat si o pereche de sosete iar cu un etaj mai sus un cacat de caine acoperit de hartie.

In fata apartamentului sta de atunci o cutie de carton cu ceva haine destul de murdare care mai apoi au fost scoase si insirate pe jos, in fata usii.

Pe vecina de la numarul 8 o intalnesc pe strada din fata blocului sau in refugiul de la autobuz din fata Bisericii Armenesti umbland incet in acelasi halat de casa cu alb, albastru si rosu in papuci de casa din plastic, cu picioare goale. Merge de colo-colo pe strada, isi aranjeaza compulsiv halatul din ce in ce mai murdar, strange mucurile inca aprinse de pe jos si le fumeaza. Uneori cauta in cosul de gunoi de pe colt. Intr-o zi a scos din el un covrig, in alta zi un mar.

Am coborat sa-i duc ceva de mancare. A refuzat. A refuzat si haine. Mi-a spus ca sta pe strada pentru ca are treaba.

Se pare ca apartamentul apartinuse tatalui ei. Locuise cu parintii, ambii au murit. Tatal cumparase apartamentul de la stat in vremea comunismului. Niste urmasi ai proprietarilor initiali, au venit din strainatate, au castigat procesul si apartamentul. Pe femeie au scos-o din casa cu politia, spargand usa.

O alta vecina mi-a povestit ca se zvonea ca au dus-o la spitalul de nebuni unde mai fusese candva internata, la numarul 9, dar ca ar fi fugit de acolo in halatul in care sta si acum pe strada. Femeia mai spunea ca acum nebuna plateste pacatul de a-si fi lasat mama batrana si bolnava sa moara singura in casa. Mama nu se mai putea misca din pat, avea un fluier din care fluiera cand avea nevoie de ceva. Fiica si-a gasit un barbat care lucra prin bloc si a plecat sa traiasca cu el. Mama a fluierat cat a fluierat, apoi a murit singura in casa. Fiica s-a intors dupa un timp.

Vecina i-a luat de fapt locul femeii homeless pe care o vedeam de la balcon mereu anul trecut, mereu pe marginea strazii, printre masini, aproape gata sa fie calcata de ele. N-am mai vazut-o cand m-am intors dupa iarna asta. Probabil n-a supravietuit.

Vecina ii seamana mult. Aceeasi fata slaba, ascutita, aceeasi privire rautacioasa, aceeasi agresivitate cu care uneori ataca verbal trecatorii pe strada, mai ales femeile.

Another homeless on my street. A ramas totusi vecina mea, doar ca acum locuieste in refugiul de autobuz.

Cosmic Surgery

Dedicata celor care folosesc messenger

Mess pe mess

Friend: Am terminat o facultate, am diploma si tot ce pot sa fiu e taximetrist, curva sau call girl.

Me: And which of these do you find more appealing?

Friend: None.

I don’t have a driving license,

I’m not homosexual and I don’t have money for a “cosmic surgery”

Friend: Imi place sa cred ca sunt perceput cat mai aproape de cum ma percep.

Me :Tuturor ne place sa credem asta:)
Putini recunosc:)
Cei mai multi nu inteleg:)

Capitala Culturala Europeana

Dedicata tuturor celor ce asteapta trenuri

E 3 noaptea si sunt in gara din Sibiu. M-au lasat aici cei cu care am venit din Ungaria cu masina. Trebuie sa ajung urgent la Bucuresti dar primul mijloc de transport este de fapt un autobuz la ora 5. In sala micuta nu exista scaune sau banchete. Las rucsacul jos si ma asez pe niste scari. E multa lumina dar asta nu-mi da senzatia de siguranta. Gara e fireste si aici locul de adunare al tuturor homelesilor. A fost renovata de curand si de asta totul sclipeste a nou. Mai ales cele 6 plasme imense care clipocesc de pe peretii circulari, asezate la nici macar 2 metri distanta una de alta. Pe 2 din ele sunt afisate sosirile si venirile trenurilor, pe alte 2 nu apare altceva scris decat Fumatul Interzis, iar pe celelalte 2 Bun Venit in Sibiu. Pe langa plasme mai sunt 2 ceasuri electronice si 4 camere cu circuit inchis. In mijlocul salii troneaza o columna din marmura ce aduce a stil roman si pe care scrie in romana si engleza: « Column constructed in 1870 in Sam Wagner Sibiu workshop for the town’s railway station building. In jurul ei e un fel de margine circulara din marmura si ea. Un batran doarme aici cu capul pe o pereche de papuci uzati, acoperiti cu un soi de carpa murdara. In spate are un rucsac inscriptionat cu Sibiu Capitala Culturala Europeana.

O batrana cu batic negru pe cap si haine ponosite vine si se asaza si ea pe latura opusa. Si-a lasat jos sacosa maro si se descalata. Pe 2 bancute indepartate, asezate in holul din partea opusa dorm 2 barbati care sforaie. Pe scarile din fata doarme cu capul pe o plasa galbena, intins pe ciment, un barbat in trening Adidas peste un tricou rosu. Are gura intredeschisa si o musca i se plimba pe buza de sus. Batranul s-a trezit si alunga mustele care s-au asezat si pe el cu o paleta de muste din plastic. Se ridica in capul oaselor si-si pune pe cap o palarie. Pe marmura din jurul columnei e o sticla de apa si o cutie de bere pe care batranul o ia si incepe sa bea din ea. Un alt barbat, imbracat soios se asaza si el langa batran, ia cutia de bere pe la spate si soarbe din ea. Batranul il vede si-l ameninta ca pune politia pe el. Barbatul pleaca.

Femeia din biroul de informatii din dreapta mea iese si traverseaza sala spre o usa din partea opusa. E mica, indesata, tunsa scurt, cu ochelari si dopuri de vata in urechi. E imbracata in bluza bleu cu ecuson si poarta papuci de casa, tot bleu. Rade puternic si tine in mana la spate, o sticla de Perla Harghitei de 2 litri, plina cu un lichid care arata ciudat. Rade infundat acum si intra pe usa. Se aude un hohot de ras, femeia iese si continua sa rada in hohote.

Intra un baiat inalt cu par cret, negru. Ii lipseste ochiul drept. Se asaza langa batrana desculta. Ea il intreaba daca merge la Brasov, baiatul raspunde ca nu.

Apare de pe usa din dreapta mea si cel ce pare seful de gara dupa chipiul rosu de CFR. E un barbat carunt, trecut de 40, imbracat cu o geaca de piele de bisnitar. Face glume smechere cu femeia in bluza bleu si merge plictisit, fara graba, spre peronul garii. Batranul isi baga paleta de muste pe dupa haine si se scarpina cu ea pe spate. Apoi se ridica si merge spre cosul de gunoi din fata. Incepe sa caute prin el. Scoate o doza de bere pe care o scutura, apoi o duce la gura si bea.

Un barbat negricios, masiv si ciufulit, imbracat cu o salopeta murdara albastra, legata la brau cu sarma isi tarseste incet picioarele spre ghiseul din stanga. Sta, se uita la femeia de la bilete, din fata lui, cere un bilet dar cand femeia il intreaba unde nu raspunde. Pare sa fi uitat unde vrea sa ajunga. Femeia incepe sa-i enumere nume de localitati si la un moment dat barbatul pare sa recunoasca ceva. Femeia cu papuci vine si ea si rade. Il intreaba daca vrea fasole. Merge si aduce din camera de unde iesise mai inainte aceeasi sticla de Perla Harghitei cu ceva care arata ciudat inauntru. I-o lasa in mana. Barbatul sta cateva minute cu sticla in mana, clatinandu-se usor, apoi se asaza si el pe marmura langa batrana. Ea il intreaba daca merge la Brasov. Ma uit la sticla asezata jos si inteleg forma din interior desi e prima oara cand vad asa ceva. E fasole murata.

Flautul, iconita si supa

Dedicata tuturor săracilor

Baiatul statea pe bordura, cu flautul in mana, sufland foarte usor in el. Avea tricoul tras peste genunchi pana jos, e racoare seara si un tricou nu e de ajuns mai ales daca stai pe loc. In fata avea o cutiuta de carton pentru posibile donatii. Brunet, micut, slab, m-a facut sa ma gandesc la un copil crescut in orfelinat. Melodia pe care o canta abia se auzea. Peste 2 seri l-am gasit tot acolo. Tot cu un tricou tras peste genunchi si sufland usor in flaut, o melodie pe care numai el si eu o auzeam probabil. M-am oprit si i-am pus bani in cutiuta. Si-a ridicat fata si a multumit cu un zambet timid. I-am spus atunci: “Mai tare, cu curaj, canti bine!” A zambit din nou si a ingaimat multumesc. Apoi a dus flautul usor la buze si a inceput sa cante mai tare. Melodia se auzea frumos in linistea serii. L-am intalnit apoi si in timpul zilei, pe un alt trotuar. Cand l-am privit si-a amintit de mine, mi-a zambit timid si m-a salutat cu un gest usor al capului inclinat.

In fata mea, la intrare, tocmai venea o femeie cu o fetita. Foarte servila femeia s-a dat la o parte ca sa-mi faca loc sa intru pe usa restaurantului. Fetita tocmai intra pe usa de alaturi si ma gandeam ce face oare acolo cand mama ei o asteapta afara. Imi mancam deja supa cand am vazut-o venind spre mese cu un sirag de tot felul de matanii si cruciulite in mana. Frumoasa, cu ochi verzi si un pulovar cu dungulite colorate. A ajuns si la masa mea si m-a intrebat cu o voce joasa si placuta daca nu vreau sa cumpar ceva din ce imi arata: iconite cu 4, 5 si 6 lei, matanii, cruciulite. Am cumparat o iconita care arata foarte hand-made, cu geam aplicat peste o hartie mov in care cineva decupase si lipise o fecioara cu prunc, apoi lipise marginea geamului cu un soi de leucoplast rosu. Poate chiar ea facuse iconita. Am intrebat-o cum o cheama si mi-a raspuns Bianca. Am aflat ca e in clasa a 3-a, apoi m-a intrebat ea, foarte natural, cati ani am. Am pus-o sa ghiceasca si mi-a zis 18. I-am spus varsta reala si mi-a zis: “Mama are 27 de ani. Tu ai copii?” I-am raspuns: “Nu, sunt si eu un copil mai mare”. Am revazut-o peste 2 zile mancand un covrig in usa unui magazin, in mana cu aceleasi matanii, icoane si cruciulite, urmarind cu privirea o doamna imbracata luxos ce tocmai iesise in strada.

Femeia a venit spre mine si m-a rugat sa o ajut, nici n-am auzit exact ce spunea, ceva despre cat ii e de rusine ca trebuie sa ceara bani de la oameni. Am bagat mana in geanta si am scos 2 lei pe care ii mai aveam. M-am felicitat ca nu am cheltuit toti banii la piata ca de obicei. I-am urat sanatate si dupa ce mi-a multumit a continuat sa-mi vorbeasca stand foarte aproape de mine.

Micuta de inaltime, slaba, cu parul lung putin peste umeri si albit partial, muschii de la maini foarte proeminenti nas mic, carn si buza de sus despartita in doua, bot de iepure cum se spune. In mana stanga tine o geanta neagra si o punga alba cu o paine mare, rotunda. De la axila dreapta i se vede parul negru, lung, neras, iesind de sub marginile maieului simplu de culoarea oului de rata. Blugii stramti ii evidentiaza forma burtii si genunchii slabi.

Ar vrea sa faca o supa cu o bucatica de carne copilului sau bolnav si a strans pana acum cu ce i-am dat eu, 7 lei. Se intreaba cum o sa reuseasca sa faca supa si sa aiba si carne sa-i dea gust. Copilul ei de 13 ani e operat de incurcatura de mate mi-a explicat facand un gest dinspre piept spre stomac pentru a-mi arata lungimea operatiei. Nici nu are voie carne dar a rugat-o sa-i faca o supa cum stie ea si ar vrea sa-i puna o bucata de carne sa-i dea gustul adevarat de supa. A mai facut supa cu pliculete Delikat dar nu-i acelasi lucru.

Trebuie sa dea banii si pe medicamente pentru copil. Ieri, alergand la o farmacie sa ia medicamente mai ieftine s-a si impiedicat si a cazut asa ca s-a lovit la genunchi care o doare si la buza. La urgenta nici n-au vrut sa se uite la ea. Imi explica amanuntit cum s-a lovit si de o piatra in cadere. Isi imagineaza ca nu o cred.

Mi-am amintit de mama care s-a impiedicat si a cazut cu bagajele mele in maini, conducandu-ma la gara, o data pe scari, in bloc, si o data pe ciment, mereu grabita si anxioasa sa nu intarzii la tren. De altfel ajungeam mereu cu cel putin o jumatate de ora mai devreme.

Imi spune ca are aproape 50 de ani. Arata de 60. Ii urmaresc ridurile de pe frunte si spatiul innegrit de sub ochii caprui si ma gandesc la o alta femeie de varsta ei pe care o cunosc si care arata de 35. Imi povesteste cum multa lume o injura si crede ca cere bani ca sa bea. “Du-te-n pula mea, mi-a zis o femeie. Imi venea s-o intreb: dar tu ai pula? Eu am intrebat si preotul la biserica, daca eu cer bani pentru mine si fiul meu, sa putem manca, e gresit? Iar preotul mi-a spus ca nu. Si in biblie scrie, poate ati citit Biblia, “Cere si ti se va da”

E asa de aproape incat ii vad dintii care ies de sub buza despicata de sus. Sta la o verisoara in apartament dar ii e rusine sa-i mai ceara si bani ca deja face mult pentru ea. Ce-i drept si ea o ajutase in comunism cand i-a dat bani sa faca CAR si sa-si ia apartament. Ea s-a gandit ca verisoara si va lua cu 2 camere dar a mai avut ceva bani si a luat cu 4 asa ca acum sta si ea cu copilul acolo. Mai cere din cand in cand ajutor si la vara sa dar ii e rusine. Are doi baieti, unul de 15 ani care e plecat acum la sat la bunica, langa Buzau.

Gesticuleaza mult si observ mainile cu unghii crescute si mult negru sub ele. Inelarul de la mana stanga e retezat de la jumatate. Ar vrea sa munceasca dar nu-si gaseste nimic. A fost femeie de serviciu un timp si mai facea un ban lucrand dupa servici si la vecinii din bloc care ii cereau ajutorul sa spele un covor sau altceva in casa. Dar acum nu si-a mai gasit nimic. In timpul comunismului a lucrat ca bobinatoare si acolo a avut si accidentul de munca. Imi explica amanuntit in ce consta lucrul ei si accidentul. Cum lucra cu niste sarme si intr-un moment de neatentie cum macaraua i-a retezat inelarul si o bucata din degetul mijlociu. Imi arata urma de cusatura, acolo s-a putut pune la loc bucata de deget care atarna. Daca ar fi gasit si bucata taiata din inelar ar fi putut sa i-o coasa la loc. S-a uitat pe jos dar n-a vazut nimic, masinaria i-l facuse zob. Cand se schimba vremea o doare rau. Ma gandesc ca e degetul pe care ar trebui sa aiba verigheta dar nu are. De la intreprinderea la care a lucrat si care se afla langa Apaca, a iesit in somaj tehnic care de fapt a fost in cele din urma somaj. Cand au chemat-o inapoi era prea tarziu, intreprinderea a fost demolata, pe locul ei se afla acum cel mai mare mall. Banuiesc ca vorbeste de Cora. Sotul ei a lucrat la aceeasi intreprindere.

Ma intreaba daca am copii si sot. Ii spun ca-s prea tanara si imi spune ca e foarte bine, sa nu ma grabesc, sa ma distrez. Ea avea si sot si copil la 20 de ani dar daca ar mai avea anii de atunci si mintea de azi ar sti sa isi vada de viata ei mai intai, ar merge la spectacole, la tot ce exista, s-ar distra.

Imi ureaza de bine in timp ce ma apasa prieteneste pe umarul stang, imi cere scuze ca m-a tinut din drum si merge sa mai caute bani unde-o gasi sa poata sa-i faca copilului supa promisa.

Longevitate

Dedicata tuturor soferilor

Statia de autobuz e destul de populata pt. ora matinala de sambata. O pocnitura intrerupe brusc zumzetul monoton al radioului transmis in statie. Cu coltul ochiului sesizez in dreapta, undeva in strada, ceva ce zboara in aer. Merg spre mijlocul strazii. 

O femeie zace pe jos in bratele unui barbat. Ii tine capul din care in partea dreapta, aproape de frunte ii curge sange dintr-o rana cam cat podul palmei. Langa ea e o plasa si pe caldaram o pereche de ochelari. Are piciorul drept flexat iar stangul care e intins tremura. E imbracata in pantaloni gri de trening, o doamna trecuta de 40 de ani, plecata probabil la cumparaturi in cartier. 

Barbatul care o tine cu capul pe genunchi o intreaba ceva si ea ii dicteaza un numar de telefon care inteleg ca e al sotului ei. Vorbeste si pare destul de calma. Imi scot telefonul si dau sa sun la salvare. O voce imi spune ca nu am numarul actualizat. In dreapta mea e un barbat inalt cu mustata, sofer de taxi iesit din taxiul parcat langa celelalte din statie. Il intreb daca a sunat cineva la salvare si imi spune ca a sunat el.

 Privirea imi revine pe asfalt la ochelarii de vedere de care nimeni nu s-a atins. Ii colectez si ii pun usor pe plasa de langa doamna, din fericire nu s-au spart. In spate vine autobuzul pe care trebuie sa-l iau ca sa ajung la gara. Inainte sa ma urc il vad pe cel care o lovise, e tanar, probabil nici 21, vorbeste afara din masina cu un sofer de taxi. Ii explica ca n-a apucat s-o vada, ca nu e trecere de pietoni, taximetristul ii spune ca e statie de autobuz si ca e normal sa incetinesti viteza in zona.

Ma asez in autobuzul care face o manevra larga si brusca pentru a ocoli femeia de pe asfalt si aud in spatele mele o voce de barbat: "Pula mea, pula mea, in spatele blocului s-o intamplat ceva ". E batran si slab, cu o privire agresiva. Bodoganeste ceva si se asaza pe scaun. Are la mana stanga 2 ceasuri. O femeie il intreaba de ce are 2 si el raspunde agresiv : "Asa vreau eu ! "

Se mai imbuneaza cand femeia se apara ca era doar curioasa si incepe sa povesteasca cea despre mama sa si despre ceasuri. Incepe prin a-i spune ca e nascut in ‘42 si e inca in viata. I se simte mandria in voce. Un alt barbat il felicita. Incepe sa discute cu el. Il intreaba cati ani are, celalalt raspunde ca e nascut in ‘40. Batranul aplauda foarte tare, timp de un intreg minut. Tot autobuzul il priveste, au inteles deja ca " ii lipseste o doaga " Batranului nu pare sa-i pese. Continua fericit conversatia cu celalalt barbat.