Spun unii ca exista un Creator si zic
Ca pentru a distruge, fiinte a creat.
Fiindca sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru ca-s frumoase? Nu mai pricep nimic.
Omar Khayyam
Dedicata tuturor romanilor
Am gasit aceasta afirmatie, recent, la Dan Puric, care
sustine cu fervoare ca ‘’ A fi roman este o frumusete a lumii.”
Tot recent, in una din serile trecute, ma intorceam acasa cu
autobuzul. M-am trezit din zumzetul amortitor al conversatiilor cand un barbat
a urcat si in minutul urmator, cu o voce clara si puternica, a inceput sa
injure si sa vorbeasca, putin spus, nepoliticos, fata de un domn si un grup de
tineri studenti, care vorbeau intre ei, in maghiara.
Nu-mi venea sa cred ca asta chiar se intampla si nu e e
mitologie urbana despre discriminare etnica. Chiar exista oameni care te injura
in autobuz daca te aud vorbind maghiara! In mod ciudat, nimeni nu te injura
daca vorbesti in engleza, franceza sau tiganeste, asta a fost una din primele
reflectii in timp ce urmaream desfasurarea scenei. Tinerii ar fi putut la fel
de bine sa fie unguri din Ungaria, turisti.
Romanul suparat vocifera aberatiile tipice asezonate cu
injuraturi, cum ca ungurii vor sa fure Ardealul, si-i indemna ba sa plece in
Ungaria si sa-l ia si pe Ponta cu ei, ba zicea ca de fapt ei nu sunt nici
unguri, nici romani, ci ceva nedefinit. Nimeni din autobuz nu a intervenit cu o contra-opinie dar
s-au gasit diverse voci care sa sprijine teoriile conspirationiste maghiare si
injuriile la adresa lor.
Un alt barbat se temea, prevazator, ca de luna viitoare, daca
va lua amenda in unul din judetele preponderant maghiare din zona Brasovului,
va trebui sa-si plateasca traducerea din maghiara, pe langa paranoia deja
arhicunoscuta de tip: “ Eu daca merg si cer o paine in romana, n-o sa-mi dea
nimeni acolo”.
Interesanta anxietatea deja mitologica a romanilor care n-au
calcat niciodata intr-un judet cu populatie preponderant maghiara, dar traiesc cu
certitudinea ca nimeni nu le va vorbi ‘’acolo’’ daca nu stiu limba maghiara.
Ati incercat domnilor si doamnelor?
In ce consta deci frumusetea de a fi roman? Iti da ea dreptul
de a discrimina alte grupuri etnice conlocuitoare si de a le interzice sa-si
vorbeasca limba proprie intr-un spatiu public?
M-am reintors de curand din Maroc, unde dupa o luna, nu am
simtit niciodata o discriminare de acest gen intre marocanii arabi, de pilda,
si cei berberi. Nici un arab nu-i spune unui berber sa nu vorbeasca cu alt
berber in limba proprie. Din 2011, berbera a fost acceptata ca limba oficiala,
alaturi de araba si mai nou este predata si in scoli.
E uimitor cum toti privim cu cei doi ochi aceeasi realitate
dar fiecare o percepe atat de diferit, cand de fapt ea nu poate fi decat una.
Citind recent un comentariu al unui calator roman in Marrakech,
am observat ca pentru el experienta marocana fusese una neplacuta, conditiile
de trai din medina (orasul vechi) i se parusera mizerabile, abordarea
marocanilor care incearca mereu sa-ti fie ghizi undeva sau sa-ti vanda ceva il
frustrase si-l enervase. E adevart ca medinele din cam toate orasele pe care
le-am vazut mi s-au parut aglomerate, labirintice si murdare dar frumusetea e relativa
si tine de deschiderea si capacitatea de perceptie si rabdare in observatie a
privitorului. Eu am fost mai degraba agasata de caracterul labirintic al
strazilor care te fac sa te pierzi, uneori minute bune, printre souk-uri (bazaruri)
cu magazine care arata aproape identic. Cert, de fiecare data dupa iesirea din
zona souk-urilor din medina trageam aer in piept cu nesat si ma bucuram sa merg
pe o strada larga sau pe langa un camp verde. Ce mi se parea genial, era ca de
fapt in medina aveam mereu senzatia ca trec prin fata casei oamenilor, ceea ce
era cat se poate de adevarat, in cartierele lor, in intimitatea lor.
Observandu-ma din afara, imi venea sa rad gandindu-ma cum i-as privi eu pe
niste turisti care ar veni sa faca fotografii la fiecare 5 pasi intr-un cartier
de blocuri din Giulesti sau RahovaJ
Ceea ce nu e totusi cazul, pentru ca, oricat de avariate,
casele din medinele marocane au o frumusete arhitecturala complexa, cu porti
incredibil lucrate in lemn si ceramica si o patina a timpului specifica.
E adevarat ca-n multe parti din medina ele stau sa cada sau
au si cazut deja, uneori ranind locuitori, ca medinele sunt supraaglomerate si
murdare, ca unii din oamenii de aici nu au nici toalete sau apa curenta in casa.
Dar nu par prea nefericiti in legatura cu asta. Si desi vezi cersetori cu mana
intinsa la tot pasul, oamenii nu se plang de vietile lor.
Exista o mai mare capacitate de acceptare poate. Nu stiu daca
religia joaca un rol important in asta, probabil ca da. Desi in Maroc au avut
loc atentate cu martiri auto-detonati sau bombe detonate de la distanta, in
ultimii ani, in Casablanca si Marrakech, nu am simtit in nici un fel ca oamenii
pe care i-am intalnit si cu care am trait au vreo tendinta de a incerca sa ma
converteasca sau macar sa-mi spuna ca Islamul e mai bun decat o alta religie.
Iar cele 5 rugaciuni zilnice pe care le auzeam din vreo moschee, nu m-au
deranjat nicicum, ba chiar imi facea placere sa le ascult, chiar si pe cea care
ma trezea uneori usor din somn, la 5 dimineata. In loc sa cred ca ele ar
profera ura impotriva necredinciosilor, cum am descoperit ca gandea acelasi
roman calator pe meleaguri marocane, in comentariul sau, am preferat sa
integrez experienta ca pe o chemare la un moment de liniste si meditatie
universala.
Cand mama traditionala dintr-o familie tipica marocana, in
mijlocul careia m-am aflat ca oaspete, a venit dimineata cu covorasul, sa-si
faca rugaciunile, chiar in salonul marocan unde ma aflam, mi-a facut semn sa nu
plec, m-am simtit aproape integrata in rugaciunea ei si m-a facut sa ma gandesc
cat de asemanator pare, din exterior, ca ritual, cu cel al rugaciunii ortodoxe,
de pilda, observat la mama mea. In timpul ritualului ei, am ales sa meditez
langa, ceea ce n-a deranjat-o nicicum pe femeie.
Pentru mine, Marocul a fost o experienta de cunoastere si
acceptare. Am realizat ca se poate trai mult mai simplu, ca poti renunta uneori
la apa calda, sapun si chiar hartie igienica, adoptand metoda marocana, a
spalatului cu apa rece. Ca e mult mai simplu si placut sa mananci cu mainile,
intingand cu paine in sosul de legume din tajine, sau in uleiul de masline
extraordinar de gustos. Ca oamenii sunt extrem de bucurosi cand le treci pragul
si ca nu le pasa daca deja traiesc claie peste gramada si mai vii si tu. Vorbesc
aici de familia traditionala, tipica.
Sunt zeci de experiente care asteapta sa fie traite. Una din
ele poate fi sa privesti muntele din fata orasului Tetouan la ceas de seara,
dintre mormintele cimitirului musulman, printre care se joaca copiii si sa asculti
rugaciunea al carei ecou se loveste de casele orasului, sa cobori apoi in
cartierele de mestesugari, in care atelierele ce zumzaie in timpul zilei, se
golesc si se inchid, incet, incet, la lumina galben-calda a felinarelor.
Sa privesti orasul albastru Chefchaouen, de pe un deal
apropiat, cu casele lui alb-albastre, cu sunetul de percutii, cu femeile care
spala rufele in apa raului, cu caprele care urca rumegand tufisuri aspre, cu
fetele bonome ale locuitorilor care, in sfarsit, nu se grabesc nicaieri. Spre
deosebire de marile orase, in care lumea pare sa alerge intr-un ritm destul de
ametitor prin stradutele inguste din medina, aici totul e in relanti. Aici am
cunoscut si primul marocan vorbitor de japoneza, oricat ar parea de bizarJ Omul avea un restaurant cu mancare
buna, ieftina, facuta si servita cu dragoste de-a dreptul, ne-am conversat si
am aflat ca traise 20 de ani in Japonia. Apoi am inteles si ca exista stranse
legaturi la nivel national intre Japonia si Maroc si pe parcurs am intalnit multi
marocani care invatau japoneza sau aveau pe cineva in Japonia. Uimitor si
paradoxal, daca stai sa te gandesti cat de diferite sunt aceste doua culturi in
ochii privitorului EuropeanJ
Sa te plimbi complet pierdut prin labiritul soukurilor
medinei din Fez, ametit de mirosurile esentelor si condimentelor, parfumurilor
si plantelor aromatice sau medicinale, sa umbli fara teama pe drumuri unde ti
s-a spus ca e periculos de catre un marocan local ‘’binevoitor’’ care apoi se
ofera sa te duca cu masina(va rezulta fireste contra-cost) sau sa-ti arate ceva
mai interesant(daca accepti de obicei ti se vor cere si aici niste dirhami
pentru ghidaj). E adevarat ca pana inveti sa spui ‘’la, la, shukran”, adica “nu
multumesc”, sa negociezi din start ceva sau sa ignori cu success pe cineva care
se tine de capul tau rabdator si pana la 30 de minute, Marocul poate parea pe
alocuri agasant. Tine si de capacitatea ta de a te amuza in situatii inedite
pana la urma. Toate ghidurile turistice tin sa te previna asupra acestor aspecte
si a intalnirilor repetate cu ‘’falsi ghizi’’. Am avut si eu parte de ‘’tepe’’
si e adevarat ca e enervant sa cumperi fructe si sa nu stii daca vanzatorul iti
vinde la pretul la care le vinde unui marocan sau il umfla macar cu 1,2
dirhami. Dar pana la urma iti dai seama ca nu e atat de important comparativ cu
bogatia de imagini si trairi pe care, pana la urma, acest popor ti le ofera si
pe care tu le ‘’furi’’ in fotografiile tale cu care apoi te mandresti acasa sau
pe blog, in mintea si-n sufletul tau care se deschide catre alta intelegere a
lumii, in ochiul, nasul, papila gustativa, urechea, care se bucura de stimuli
inediti. Pana la urma, cine castiga mai mult? Ce-i drept, visez la o tara si o
lume in care sa ne culegem hrana din gradini si copaci, si-n care sa nu platim
nimic, dar pana acolo mai e…loc de 1, 2 dirhami in plusJ
Meseria de ghid e luata foarte serios in Maroc, prin urmare,
cei ‘’reali’’, adica cei cu studii superioare, trebuie sa treaca un nou examen
la fiecare 3 luni, din cate imi spunea un prieten. Dar pana la urma, chiar si
un ghid fals stie mai mult ca tine, are sa-ti arate ceva sau sa-ti povesteasca
o istorieJ You take it or live itJ
Mai sunt si alte lucruri luate in serios in Maroc, asa-numitele
tabuuri:
religia, Regele Mohammed al VI-lea si relatiile de cuplu inainte de casatorie.
Regele este in general iubit, pentru ca e apropiat de popor,
pentru ca a recunoscut egalitatea civica si sociala a femeilor si a introdus imbunatatiri ale
conditiei femeii in constitutia marocana, de pilda, dreptul acestora de a nu
accepta un sot poligam, pentru ca s-a casatorit cu o femeie ‘’din popor’’ si nu
de vita nobila, pentru ca Marocul e singura tara araba ‘’stabila’’ politic din
regiune. Cu toate astea exista si oameni care vad si cealalta fateta a
lucrurilor, cum ar fi coruptia, averea imensa pe care o cheltuie regele anual pentru
intretinerea nenumaratelor proprietati si riaduri (resedinte cu gradina,
piscine etc) de lux, in timp ce in medine oamenii traiesc uneori la limita
saraciei, fara conditii de viata decenta, cum ar fi canalizare si apa, in case
ce stau sa se prabuseasca, strazile sunt pline de cersetori, in general batrani
slabanogi sau mame cu copii ce isi arata documentele. Desi exista libertate de gandire si de exprimare garantata de constitutie, poti fi incarcerat pentru critici sau opozitie fata de rege. In 2011, in Maroc au avut loc greve pe fondul general de saracie si nemultumire fata de politica si coruptie. Figura regelui troneaza
pe bilboarduri stradale, in orice local, restaurant, hotel. Intr-unul din
barurile in care am fost in Fez, pe o plasma se succedau imagini cu
regele in diverse ipostaze, jucand golf de pilda.
In baruri nu vezi in general femei, doar rar si insotite, sau
turiste. Se pare ca in orasele mari exista baruri speciale, doar pentru femei.
Un marocan tipic, desi tanar, poate spune despre o fata de varsta lui care
merge pe strada seara, imbracata de club si fara voal, ca e ‘’ pétasse’’L
In hoteluri, cuplurile marocane nu primesc o camera comuna
decat daca fac dovada casatoriei, altfel vor primi camera la etaje diferite. Politia
ii poate acuza de prostitutie. Acelasi lucru e valabil insa si la tine acasa,
daca ai ghinionul sa ai niste vecini curiosi si foarte traditionalisti care pot
‘’informa’’ politia ca la tine vin femei acasa pentru prostitutie, femeia in
cauza fiind doar prietena ta. Un tanar marocan foarte simpatic pe care l-am
intalnit in Chefchaouen mi-a povestit ca si-a ascuns prietena in dulapul in
care tinea lemnele cand mama sa a venit int-o vizita neanuntata. Cu cat
comunitatea e mai mica, cu atat pericolul e mai mare si resimtit mai acut. Pe
langa intruziunea in viata ta privata din partea semenilor, o induri si pe cea
a statului. De altfel, e uimitor cum CouchSurfing-ul s-a dezvoltat totusi atat
de rapid si eficient intr-o tara in care nu ai voie, in teorie, sa primesti
persoane din alte tari in casa ta, fara sa le declari in prealabil la politie. Pretextul
este fireste, siguranta vizitatorului de care se presupune ca devii total
responsabil in momentul in care ii devii gazda. Din fericire CS-ii marocani
infrunta legile cu curaj sau le ignora pur si simplu. Abia ajunsa la CS-ul meu
din Marrakesch, am asistat la discutia telefonica pe care a avut-o cu un ofiter
de politie, nu din pricina mea din fericireJ Astepta o alta fata din Argentina
care odata ajunsa pe aeroport a trebuit sa completeze o fituica obligatorie la
intrare si iesire in care trebuie sa scrii adresa unde vei sta. Fata nici nu
stia macar adresa asa ca nu a scris nimic si a fost apoi chestionata. Nestiind
decat numele si telefonul viitoarei gazde, l-a comunicat ofiterului de politie
care o hartuia in aeroport. Asa ca CS-ul nostru s-a trezit la randul lui
hartuit cu intrebari si amenintari. Ca un adevarat berber tamazigh (om liber),
s-a enervat la un moment dat si a scos pur si simplu cartela din telefon, in
mijlocul conversatiei cu politiaJ Sfat practic: daca scrii pur si simplu hotel
sau hostel la rubrica respectiva, nu vei fi intrebat nimic.
Marrakesch-ul iti ofera surpriza de a fi un oras scump si-n
care poti fi cel mai sigur inselat ca turist, de pilda la calatoria cu taxiul
care devine dubla ca pret pentru un strain, mai ales daca alegi varianta
‘’petit taxi’’ adica taxi normal. Surpriza e cand iei un ‘’grand taxi’’ care e
o masina la fel de mica dar pe care o imparti cu cati se nimeresc prin preajma
sau sunt culesi de pe traseu, maximum fiind 7J. Anyway, it’s fun and cheaperJ Oras preferat de turistii din toata
lumea si bogatasi straini care au aici riaduri luxoase pe preturi de nimic, Marrakesch-ul
e usor de imblanzit, daca ramai pe axele principale, fie in orasul ’’nou’’
adica modern, fie in orasul vechi, adica in medina. Doar in piata mare, centrala,
poti ramane ore in sir printre zecile de restaurante in aer liber care te imbie
(remember backpackers, ‘’La” is the right word to say no), femei care deseneaza
alte femei cu henna, imblanzitori de cobre, maimute cu pampers, muzicienii si
dansatorii gnawa, prajituri arabe si ceaiurile royale din 7 arome (mai tari
decat masala-urile indiene, o alternativa de whisky ce te arde benefic pe gat
in serile racoroase).
Dar Marrakesch-ul a reprezentat pentru mine doar poarta de
intrare spre desert, dupa 9 ore de traversat muntii Atlas inzapeziti magnific,
apoi orasele si satele din pamant rosu pe care le-am gasit a fi cel mai frumos
integrate in mediu constructii umane vazute pana acum, alaturi de cimitirele
berbere pe care nici nu le sesizezi din mersul autobuzului ca fiind cimitire,
ci doar pietre aranjate destul de simetric.
Undeva in miez de noapte, autobuzul s-a oprit in mijlocul
pustiului absolut, intre sate si mici orase si acolo am coborat. Drumuri pe
nisip, case berbere de chirpici, luna si stelele vazute noaptea de pe dune,
intre palmieri, tacere absoluta, caldura placuta, nisip fierbinte, furtuna de
nisip, o furnica imensa ce lasa in urma un model alergand pe nisip, tajinele
gatite zilnic impreuna cu oamenii care si-au oferit generos spatiul si timpul.
Timpul care se dizolva incet-incet, in nisip, pana cand ajungi sa te intrebi de
cate zile esti acolo. Si cel mai bun cous-cous, care dureaza, pentru a fi
veritabil, 4 ore de gatire. Cous-cous-ul se gateste la marocani o data pe
saptamana in general, vinerea. La fel ca si hamam-ul unde ei merg, tot o data
pe saptamana, in general duminica.
M-am smuls cu greu din desert desi pielea mi se uscase,
buzele imi erau arse si aveam nisip in toate colturile hainelor. L-am purtat cu
mine in incaltari, pana in Romania, e persistent desertul cand vrea sa te
pastreze in mirajul lui. Si n-a fost nevoie sa fac ‘’turism a la carte’’, adica
sa vad marile dune, sa incalec camila, sa dorm in corturi si bivuac-uri langa
beduini. Din pacate indiferenta cu care oamenii isi privesc mediul face, ca si
in alte parti ale lumii, ca si desertul sa arate deseori ca o vasta cultura de
pungi de plastic, agatate in tufisuri, pe marginea campului sau atarnand in
copaci, la fel de persistente ca si nisipul, inaintand anual in volum ca si
desertul.
De la estul aproape extrem in care am ajuns in desert (eram
destul de aproape de granita cu Algeria), am pornit cu (a)vant in pupa exact
catre coltul opus, in orasul-port Essaouira, la Oceanul Atlantic. Aici am stat
si cel mai mult intr-un singur loc, adica 6 zile in minunatul port pescaresc
plin de vant si de pescarusi. Uimitor de multi europeni, mai ales francezi si
nemti, s-au stabilit in oras sau in satele din jur si par sa prospere din mici
afaceri cu hoteluri si restaurante. Singurul oras marocan in care medina e
structurata dupa un plan cu strazi perpendiculare, frumusetea coastei atlantice,
linistea, soarele, valurile bune de surf, fac viata aici extrem de atractiva
pentru multi straini. In regiune cresc si celebrii arganieri care produc
faimosul ulei de argan utilizat in tratamente cosmetice dar si pentru gatit. In
unii arganieri care nu fusesera culesi, caprele se cocotau pana in varful
copacilor, pentru a rontai cu placere coaja in care se afla micul sambure de
argan, fata teama tepilor, concurand si cu cate un dromader ratacit. Am iesit
aproape zilnic in regiune, parcurgand zeci de kilometri pe plaja superba (recordul
a fost de 30 de km parcursi in 4 ore), urmarind fluxul si refluxul in timp ce
pregateam cate un tajine pe carbuni aprinsi, mergand printre arganieri cu mana
intinsa la stop pentru intoarceri (stopul merge foarte bine in Maroc, atentie
insa sa nu nimeresti taxiuri neoficiale).
Sa fii roman in Maroc pare destul de simplu. Majoritatea
marocanilor fac automat o legatura cu Roma si civilizatia romana ce si-a intins
imperiul candva pana in Africa, inclusiv in teritoriul in care se afla azi
Marocul (lasand inclusiv ruinele din celebrul oras Volubilis, in apropiere de
Meknes) si incep sa-ti povesteasca chiar de Alexandru Cel MareJ Dupa ce le explici ca romanii erau
doar stramosii nostri indepartati ce au cucerit provincia Dacia si ca astazi rezultatul,
respectiv poporul roman, locuieste in spatiul danubiano-pontic alaturat
Bulgariei, Serbiei, Ungariei si Ucrainei se mai lumineaza si incep sa vorbeasca
de Hagi.
Nu stiu daca marocanii gandesc despre ei ca sunt o minune a
lumii dar nu par sa simta nevoia de complimente. Ei sunt pur si simplu marocani
si raman marocani chiar si cand si-au facut studiile in Paris sau in Londra,
chiar si cand mor incercand sa traverseze stramtoarea Gibraltar pentru a emigra
in Europa pentru o viata mai buna, chiar si cand viseaza sa traiasca in State
sau sa mearga sa lucreze in Emirate sau Dubai, chiar si cand studiaza medicina
la Cluj sau Timisoara.
‘’Whisky-ul marocan’’, respectiv ceaiul de menta, are
invariabil acceasi cantitate de cuburi mari de zahar alb, oriunde in lume.
Poti scoate cu greu un marocan din Maroc, din pricina vizelor
scumpe si a coruptiei dar niciodata nu vei scoate zaharul din sangele unui
marocanJ
Le multumesc marocanilor caci alaturi de ei am invatat ca
viata poate fi traita mult mai simplu si ca timpul e relativ si intotdeauna de
partea ta.
Intelepciunea de viata marocana poate fi insumata in aceste
expresii, fiecare specifica unuia dintre oamenii pe care i-am intalnit si cu
care mi-am petrecut cea mai mare parte din timp in aceasta luna marocana:
THIS IS LIFE
VIVA LA VIDA!
VOUZ AVEZ L’HEURE, ON A LE TEMPS!
I LOVE MYSELF, I LOVE YOUJ
