Sfarsitul Indiferentei Sociale

Dedicat celor angajati civic

In weekendul 26-28 octombrie a avut loc la Bucuresti, Forumul Platformelor Progresiste din Europa Centrală şi de Est unde s-a adunat intelighentia stangista din Romania, Moldova, Rusia, Ucraina si Bulgaria ca sa găsească diverse căi de îmbunătăţire a cooperării şi comunicării dintre platformele şi grupurile alternative de Stânga din Europa Centrală şi de Est. Toate bune si prolifice, mintile s-au urnit incet-incet, pe masura ce cafeaua trezea spiritele si le incita la gasirea de solutii, participantii devenau vocali. Aproape iti venea sa crezi ca mana de oameni din sala, activisti, liber-ganditori, jurnalisti si o pisica care se plimba linistita printre picioarele tuturor, vor reusi sa aduca o schimbare semnificativa in directia spre care se asaza traiectoria stangii. 

In acest moment s-a deschis usa si a aparut un domn inalt si burtos care cara niste farfurii si pahare de plastic. L-a urmat un copil slabut, brunetel, inaintand greu, abia tinand in brate o ditai naveta de plastic plina cu farfurii. Cei doi au facut cateva drumuri carand tavi de metal pline cu mancaruri, sticle de apa si sucuri, farfurii de portelan si de plastic etc. Fiecare deschidere a usii si zgomotele aranjarii mesei pareau fie ca ii enerveaza usor pe participanti, fie ca le suscita interesul. Lunch-time comrades!

Orez cu legume, cartofi, porc, pui, salate variate, mere coapte sau salate de fructe la desert, saleuri, toate au potolit burtile si au starnit noi discutii, informale, pe marginea farfuriilor mai mult sau mai putin golite. Preaplin sponsorizat, mancarea ar fi ajuns pentru o saptamana.

Apoi cei doi au revenit si au strans vesela, au pus-o in laditele de plastic si au carat-o la dubita papuc parcata afara. Copilul care nu parea sa aiba mai mult de 12 ani, era firav si privea cu ochi curiosi lumea din camera.

La finalul discutiilor toata lumea s-a precipitat sa continue socializarea in cadru informal la bere, lasand pe masa mancarea neconsumata.

Nimeni din cei prezenti nu a sesizat ca se afla in fata unui caz flagrant de exploatare a unui minor, de incalcare a drepturilor omului si a principiilor egalitare in care le place sa creada. De unde incepe indiferenta sociala? De ce ne miram cu nu avem o societate civica, ca oamenii nu ies la proteste, ca romanii nu sunt activisti? Ce facem cand inechitatea sociala ne e servita pe tava? Inghitim, inghitim, apoi vorbim despre scopuri nobile si marete. Cu ce se mananca schimbarea sociala?

Urgente

Dedicat celor care au fost macar o data la Spitalul de Urgenta

Am asteptat 4 ore sa intru la medicul de garda. M-a trimis la ortopedie. Parcurg tot felul de culoare labirintice si ajung la subsol in fata unei usi pe care scrie Ortopedie. Mai asteapta un barbat cu o mana in ghips care vocifereaza nemultumit ca tot intra lume in fata lui, o doamna pe un scaun si un domn in carut cu rotile, cu un picior bandajat, insotit de un alt domn. 

Problema pare sa fie ca medicul e plecat din cabinet. A disparut si nu se stie unde. Un baiat intr-un sacou murdar si rupt vine si se asaza pe banca din capatul culoarului. Pare la el acasa. Scoate un ziar mototolit din buzunar, il deschide si incepe sase uite in el. Vad un titlu mare pe pagina : « Spitalul arunca cadavrele direct la groapa de gunoi. » 

O asistenta la vreo 45 de ani iese dintr-un cabinet si-i da baiatului 4 oua: Tine Stelica, sunt fierte. Stelica multumeste si baga ouale in buzunarul sacoului gri-soios. Reia lectura ziarului. O batrana cu un picior bandajat e adusa in carut cu rotile de 2 brancardieri. Acestia o asaza in fata usii. Batrana urla la ei : « Nu ma lasati singura ! Vreau buletinele voastre sa fiu sigura ca nu plecati si ma lasati aici ! » 

Barbatul nervos cu mana in ghips ii spune sa astepte la rand ca e inaintea ei. Femeia ii raspunde agresiv : «  Taci, taci numai prostii vorbesc neintrebati » Apoi continua catre brancardieri : «  Am 4 bolnavi acasa, 2 au cancer, 2 sunt paralizati, nu puteti sa ma lasati asa aici singura » 

Apar inca 2 barbati, cu figuri de mafioti de cartier,  unul cu o mana bandajata, plina de sange si dau sa intre pe usa. Barbatul cu mana in ghips vocifereaza si mai tare incercand sa se opuna. Cineva iese si spune ca doctorul nu e de gasit nicaieri. Deodata se face intuneric complet. Cineva zice ca s-a luat curentul. Batrana in carut continua sa-si urle problemele. De undeva se aude sunand un mobil cu o manea pe post de ring-tone : «  Noaptea asta e a mea, langa tine eu voi sta » 

Tasnesc ca un arc de pe scaun si prin semi-intuneric ma strecor pe hol cu radiografia in mana. Ajunsa afara la lumina ma felicit pentru decizie. Inca 5 minute si as fi putut sa merg la psihiatrie in loc de ortopedie.  Durerea de sold a devenit brusc neimportanta.

Semafor

Dedicat pietonilor

Semaforul verde se lasa asteptat indelung. O fetita tine in mana o papusa de plastic neagra. Cred ca e prima papusa de culoare pe care o vad in Romania, dupa papusica papuasa pe care am avut-o in copilarie. 

Valul de oameni grabiti ma poarta pe trotuarul de vis-a-vis. Un caine ratacit la colt de strada, se uita in jur indecis si pierdut. Pare sa astepte pe cineva care sa-l treaca strada. O batranica cu batic negru, ghemuita in coltul pe care il face cladirea, aproape invizibila, langa stencilul Editie Piratata se uita la oameni asteptand si ea ceva. 

Dupa colt, in fata la sinagoga, o masina SRI. In fata sunt chiar “mascatii”. La sinagoga usa se intredeschide, intra femei bine imbracate, doamne insotite de sotii lor cu scufia tipica pe cap. E prima oara cand vad cum arata inauntru: candelabre imense, lumina orbitoare, cristal, mult cristal. 

O doamna care sta la intrare, in carut cu rotile, urla la cei din masina: de ce au lasat-o sa intre pe femeia dinainte, nu-i evreica, e inghesuiala si asa. Revad copilul cu papusa neagra in mana, parintii merg si intra cu el in sinagoga, tatal are scufia pe cap. Ma intorc la trecerea de pietoni unde cainele inca asteapta sa-l treaca cineva strada si batrana ingaima timid ceva catre trecatori.

Tramvaiul avanseaza incet. Masina din fata venea masina pe contrasens fireste. Acum e prinsa intre tramvai si o masina de gunoi in spate. Cooper-ul din spatele masinii de gunoi nu are alta solutie si astfel toata lumea da inapoi.

Asteptand culoarea verde privirea imi e atrasa de cerceii cu gargarite ai unei fetite din dreapta mea. Am cercei exact la fel. Fetita are par lung, e imbracata in bleu-marin si rosu cu ciorapi rosii, are ghiozdan cu buline roz. Probabil vine de la scoala. Pare plictisita si matura pt. varsta ei de nu mai mult de 10 ani. S-a facut verde si fetita a inceput sa traverseze. In viteza o Dacie din care am auzit manele a trecut la 2 cm prin fata ei. Fetita s-a oprit calma, fara sa tresare macar. Pare obisnuita cu traficul din Bucuresti.

Profunzime Ilegala

Dedicat iubitorilor de arta contemporana

3 domnisoare aranjate dupa ultima moda de freze, toale, machiaj si fitze, avand in mijocul lor un tanar efeb din aceeasi categorie, stau pe canapea asteptand sa inceapa evenimentul care intarzie generos tocmai pt. a a le da sansa celor mai cool dintre cei cool sa fie fashionably late.

Prind doar un capat al discutiei, cand domnisoara ce seamana cu o vulpita arunca tare catre ceilalti : « Pana si eu care sunt de o profunzime aproape ilegala ma uit la seriale!« 

Merg cu pasi hotarati spre MNAC, grabita sa nu intarzii tocmai la performance. Vantul spulbera zapada de pe dealul din fata Casei Poporului si o arunca peste zidul ce incercuieste cladirea. Jeturi reci de pulbere fina si alba imi ating la intervale regulate fata. 

In fata scarilor de la intrarea in muzeu troneaza un maldar imens de zapada, o adevarata « capita « alba, formata din neaua data la o parte pt. a parca cateva masini. La atmosfera de plai mioritic contribuie si 3 caini vagabonzi care se joaca in zapada langa o masina. Nu inteleg de ce unul din « uniformizatii« de la paza sta langa ei si ii priveste. Da impresia unui domn care a iesit in trening sa-si scoata cainii la « rahateala de seara« doar ca pare usor incurcat de pozitia sa cand ma vede. Ma gandesc atunci ca poate scopul lui e sa pazeasca musafirii de atacul cainilor. La intrare abia ma descurc sa-mi dau jos toate hainele, fularul si tot ce mai trebuie scos. Ma ajuta amabil domnul de la paza. Lumea buna nu se inghesuie pe frig si vifor la MNAC dar cativa au ajuns totusi. In taxi sau masini personale. 

Corpul micut, perfect, curat, pielea mata, cu reflexe lucioase, se potrivesc frumos cu albul postamentului pe care e asezata artista si cu goliciunea salii. O adevarata Regina cum ii este si numele, o Alba ca Zapada in varianta postmoderna. Un adevarat Object of Cult. In incapere, in afara de nudul Reginei, « obiectul de cult «, se mai afla o doamna care filmeaza, o tanara fotografa si un domn inalt si masiv, imbracat intr-o geaca de fas albastra, cu mustata si aspect de agent de paza sau tehnician. 

Ma face sa ma gandesc la  asta pentru ca il urmaesc stand cu spatele la femeia goala, intinsa, ca si cum nu ar vedea-o. Se uita la o usa pe care apare semnul de acces interzis. Privirea i se muta apoi in sus, la sistemul de iluminare sau la un detaliu din tavan pe care eu nu-l vad. Apoi se intoarce si priveste spre corpul intins si inofensiv din fata lui si inteleg urmarindu-i privirea ca de fapt este unul dintre cei veniti pentru expozitie dar ca este rusinat pur si simplu de femeia goala din fata lui. N-o poate privi asa cum ii cere conventia artistica a performace-ului, ca pe un simplu obiect de cult. Peste cateva minute il aud adresandu-se femeilor care impart foaia cu informatiile expozitiei, pare nemultumit, zice ceva de prietenie, inteleg ca oamenii din muzeu i se par neprietenosi, zice ceva de mere si de « primire ca la Maramures«. Dupa accent probabil de acolo si este originar sau macar de undeva din zona. 

Regina dezbracata si-a luat jertfa pentru cele cateva fotografii pe care i l-am facut : m-am taiat la aratatorul mainii stangi in foaia-program a expozitiei. Una din acele taieturi fine si usturacioase cum numai hartia stie sa faca. Gustul de sange in gura se potriveste cu imaginea video in care Regina isi scrijeleste pe pulpa piciorului stang cuvantul PERRA(CURVA), amintire a torturilor la care au fost supuse multe femei in Guatemala inainte de a fi ucise, intr-un regim dictatorial cum mai gasim si azi in multe tari.

Ma hotarasc sa vad si expozitia de la etajul 1 si tot astept sa vina liftul aflat undeva in coborare, mai jos. Aud o bufnitura si imi zic ca s-a intamplat ceva cu liftul.Voci de femei alarmate se aud undeva jos si vorbesc de lift. Incep sa cobor pe scarile de serviciu dar cum iesirile ce dau spre salile de expozitie erau blocate la etajele inferioare, ajung direct la parter. Liftul cazuse intr-adevar, cu 2 fete in el. Din fericire nu foarte de sus de vreme ce fetele cu care m-am intalnit apoi pareau ok. Aflu ca functioneaza si celalalt lift si incerc sa ajung la etajul 1. Nu reusesc din prima fiindca lumea il chemase fervent la 3 sau la 4. 

Asadar, fara sa vreau, ma plimb o data cu ceilalti, ajungand « liftier« asa cum imi spune un cunoscut, un tip libidinos care se crede mare fotograf si care acum cativa ani, m-a agatat seara, in timp ce asteptam autobuzul la universitate, incercand sa ma convinga sa-i « pozez«. Am refuzat imediat ce mi-a aratat un « catalog« cu cateva modele, mai mult sau mai putin dezbracate. Acum prima intrebare pe care mi-a adresat-o a fost « Astia nu dau si eu un vinisor ceva ? «  Cand ne-am intalnit din nou in lift m-a intrebat « Ti-ai terminat facultatea ? « 

Am coborat in sfarsit si una din doamnele care supravegheaza salile de expozitie, forte simpatica si vorbareata , m-a intrebat cum mi s-a parut.  Si-a raspuns singura : « O femeie intinsa, un smoc ditamai, nah. Dar nu i-o fi frig dezbracata, i-or fi pus ceva dedesupt? « Recunosc ca la asta nu m-as fi gandit. Femeia privea lucrurile realist si practic, dincolo de toate pretentiile artistice. I-am raspuns ca e un calorifer in camera dar cam departe de postamentul pe care statea artista. Replica ei urmatoare chiar m-a lasat «muta «. « Pai nu e bine sa fie multa caldura ca astia cica emana mirosuri. » 

Am ramas cu nedumerirea de a nu repera pe cine vroia sa numeasca zicand «astia«. Singura asociere intre caldura, corpuri si mirosuri emanate, care mi-a venit in minte, a fost cea cu cadavrele. Am realizat apoi ca se referea la oamenii cu piela mai inchisa la culoare, desi dupa standardele mele as fi zis ca artista din Guatemala era chiar destul de alba ca textura . Mi-am amintit ca circula in cultura populara mitul asta al mirosului pielii degajat  cica de pielea tiganilor sau a negrilor. 

Ies si viscolul imi sufla in fata zapada de pe vasta campie alba din fata muzeului, as vrea sa imi spele creierul de toate imaginile si dicutiile inregistrate inauntru. Senzatia e placuta intr-un sens usor masochist si raman blocata pret de cateva fotografii si un scurt film in fata panoului stramb, pe jumatate infundat in zapada pe care scrie PARCARE MNAC. O masina de deszapezire lucreaza la lumina felinarelor. Inca putin sa mai fi nins si camera de supraveghere de la intrare, asezata cam la nivelul genunchiului, ar fi fost ingropata. Pe latura pe care trebuie sa merg vantul spulbera din nou turbat zapada alba de peste zid. Abia ma tin pe picioare dar ma minunez de coloana de omat alb de desupra mea ce-mi da senzatia unui tunel de zahar. As mai scoate camera dar stiu ca am chinuit-o destul si nu mai vorbesc deja de degetele mele inghetate.

Intru in casa tremurand usor dupa ce am bulgarit cainele care ma latra in fiecare seara si aproape sare sa isi infiga coltii in mine in timp ce incerc sa intru  in imobil. De fiecare data vin acasa cu un bulgare pe care il fabric rapid din mormanele de zapada de pe drum. In serile in care Serghei nu ma simte sunt fericita sa arunc bulgarele pe jos. Stiu ca ma latra de frica si din prostie, pt.ca desi il cunosc de cand e mic, Serghei pare sa nu ma recunoasca niciodata, uneori chiar si ziua. Catelul negru dragalas si prost cu care se jucau copiii tiganilor din fata casei a crescut intre timp si cand si arata coltii nu mai arata deloc dragut. 

Ma dezbrac cu greu de palton, fular, caciula si intru in camera. Inchid usa si vad ca bulina rosie pe care tocmai o lipisem duminica trecuta, e indoita. E vorba de fapt de o fotografie printata a unei buline rosii din cele puse pe case in oras si care avertizeaza : «Cladire expertizata tehnic incadrata in clasa I risc seismic «. Face parte dintr-un proiect artistic.

Este a doua oara cand se intampla sa gasesc printul bulinei de pe usa mea indoit. Proprietarul casei in care sunt chiriasa de aproape 2 ani si care locuieste alaturi cu familia sa, are prostul obicei de a-mi vizita casa neanuntat. Marian are 27 de ani si e termopanist. Are o figura simpatic-tampa cand zambeste si nu mai mult de 1. 65 inaltime. Am avut deja diverse discutii pe tema venirilor sale inoportune dar nu am vrut sa transform discutiile in altercatii sperand ca la un moment dat va intelege ca nu poti intra cand vrei in casa chiriasului tau chiar daca ai cheile si stai alaturi. Mi-am dat seama ca aude cheia in usa cand plec de acasa seara sau duminica si atunci vine « in vizita ». In timpul zilei lucreaza pana la 17, inclusiv sambata. 

Cel mai penibil a fost intr-o duminica, in toamna cred, cand m-am intors acasa si ma dezbracam in baie sa fac un dus. Am auzit cheia in usa la intrare si crezand ca e prietena careia ii dadusem o pereche de chei, am scos capul pe usa. Am ramas  uimita sa-l vad pe Marian in mana cu un deodorant de barbati. Si el a ramas la fel de uimit cred. A baguit scuze si a inchis usa. L-am sunat sa-l intreb daca are nevoie de ceva din casa si a raspuns ca nu. Revenind in baie am gasit pe dulapiorul de langa toaleta un plastic cu acte de transport pe numele lui. Abonament RATB, etc, un prezervativ ieftin printre altele. L-am sunat din nou sa vina sa-si ia documentele uitate. 

L-am intrebat fireste ce cautau la mine in baie dar a baguit ceva stupid si neinteligibil ca de obicei. Peste 20 de minute ma suna chiar el sa-mi spuna ca am la mine in dulap o sticla de sampanie. M-am uitat in dulap dar n-am gasit nimic. L-am chemat sa vina sa isi ia sticla de unde o sti. A mers la spatiul de depozitare din perete, pe care nu l-am folosit niciodata, un fel de debara incorporata, in care isi tinea tot felul de materiale de constructii. L-am vazut desfasurand un soi de material si cautand prin el a scos la iveala o sticla de sampanie romaneasca. Mi-a oferit-o dar i-am spus ca n-am nevoie si nici nu beau asa ceva. Mi-a sugerat s-o fac cadou. I-am raspuns ca imi aleg singura cadourile pe care vreau sa le ofer. A incercat sa ma convinga sa-mi ofere macar o sticla de suc. 

Incepea sa ma enerveze si l-am avertizat ca daca mai calca in casa neanuntat ar putea deveni periculos sa se intalneasca cu prieteni de-ai mei. Asa am priceput si scopul vizitelor. Episodul cu sampania a fost chiar amuzant daca stau sa ma gandesc ca a putut fi atat de galant-idiot incat sa organizeze pentru persoana de sex feminin care ar fi urmat sa vina, o intalnire romantica in casa chiriasului sau. 

Revenind la ultima sa incursiune, bulina rosie pe care am gasit-o indoita nu era prima de fapt. Inainte avusesem o alta bulina care avusese aceeasi soarta. 

Am scris un sms cu textul : «Daca mai intri in casa fara sa ma anunti pana la 1 martie, voi veni sa vorbesc cu parintii tai. « 

Pana la 1 martie deoarece oricum va trebui sa ma mut pana atunci, m-a anuntat acum o luna ca se va muta in apartament. Nu m-ar da afara, are si nevoie de chirie, si-n plus i-ar face placere sa stam impreuna !! Sunt sigura dar n-as putea spune acelasi lucru.

Am primit din partea lui Marian un sms cu textul «scuze « si i-am si vazut in fata ochilor fata aia cu un  ranjet idiot pe care si-o afiseaza  de fiecare data de nu-ti vine nici sa-l injuri caci pare de-a dreptul retardat. I-am trimis un nou sms, in plina culme a nervilor: “Ti-am suportat destul marlaniile. Nu exista scuze pt. a viola intimitatea cuiva. Ai noroc, si a fost prostia mea ca am acceptat, ca nu avem un contract. Am mizat pe bun simt si m-ai luat de proasta in mod repetat. Doar eu am avut bun simt sa nu te fac de rahat de fata cu ai tai pentru ca nu merita saracii.” 

M-am gandit ca am fost prea indulgenta pana acum si ca asta e limita de limbaj din care ar incepe sa inteleaga poate ceva. Am primit dupa cateva minute un sms cu textul pe care il redau integral, fara modificari : «Nu se mai intampla dar sa sti ca am ramas impresionat de ce am vazut un singur lucru nu m-ia placut bulina de pe usa « 

Mi-am dat seama ca e o cauza pierduta din start sa ma apuc sa-i explic unui agramat ce este o reprezentare si un obiect care capata functie artistica atunci cand are in spate un concept. Nu stiu daca bulina mea, insotita de textul  «Cumpar spatiu si timp in acest imobil « l-a speriat pentru ca il face sa se gandeasca la ilegalitatea comisa (mi-a spus mai demult cand am intrebat unde a disparut bulina reala, din metal, de pe cladire ca el a dat-o jos cu manuta lui pt. ca nu e adevarat ca ar exista un risc de cutremur). Sau poate chiar il sperie cand il face sa se gandeasca la iminenta unui cutremur si la moarte .

Caldura Mare la Banca

Dedicat angajatilor firmelor de paza si ordine

Intru in banca si ma intampina ca de obicei cu un zambet larg, paznicul, domnul Nerva. Domnul Nerva are  probabil peste 50 de ani dar se tine bine, e inca destul de suplu si vioi. Ochelarii borcanase il fac sa semene cu un broscoi. E amabil cu toata lumea care ii cere ajutorul. Completeaza chiar documente sau ii ajuta pe oameni sa le completeze. Intr-o zi era in fata bancii la tigara si 2 turisti l-au intrebat ceva. Le-a aratat mai intai pe harta pe care cei doi o aveau in mana, apoi s-a indepartat de banca mergand cu ei spre directia pe care o cautau. Una din angajatele bancii a iesit sa-l strige si l-a apostrofat mai in gluma mai in serios ca nu e birou de informatii tursitice. 

Domnul Nerva ma cunoaste deja de cand vin aici si are mereu chef de conversatie. Ma tine de vorba cat timp astept pe scaun ca persoana din fata mea sa termine de vorbit cu doamna care ma va prelua. Dinspre cutiuta care ii serveste drept birou si in spatele careia uneori il vezi atipind,  vine muzica in surdina. Mi s-a recomandat ca meloman ce asculta muzica buna clasica. 

Uneori comenteaza cate ceva despre persoanele care intra in banca daca le cunoaste sau a observat la ele ceva ce i se pare deosebit. Se apropie si imi sopteste ceea ce lui ii par secrete doar de el stiute, ca o femeie barfitoare ce se plictiseste la servici. Comunicativitatea lui e spontana si relaxata. 

Azi m-a intrebat cum am intrat pe usa : « Fata frumoasa ce faci ? »  apoi si-a deschis haina uniformei de lucru de culoarea diareei  si mi-a aratat axila spunand « Eu sunt in calduri, nu mai pot, pune mana sa vezi cum am transpirat ». Imi spune ca e data caldura prea tare si ca si-ar da haina jos sa ramana in camasa dar e un control. Apoi ma anunta fericit ca are o nepotica de 2 saptamani pt. ca nora sa a nascut. Zambeste mandru.   

Mai trebuie doar sa-si insoare copilul cel mic de 25 de ani care se incapataneaza zicand ca el vrea sa-si traiasca copilaria. Ii dau dreptate fiului dar domnul Nerva e ferm convins ca maxim la  28 de ani trebuie sa te casatoresti ca apoi nu te mai ia nimeni. Apoi si mai fericit ma informeaza ca in septembrie iese la pensie, isi ia babuta si merge si el la mare, la munte.

E intr-adevar foarte cald si imi dau jos geaca si raman in pulover, pe scaun. Intra pe usa o doamna blonda si il intreba pe domnul Nerva unde poate plati o rata iar el ii arata casieria politicos ca intotdeauna. Apoi se apropie de mine si-mi sopteste « De ce or vrea toate brunetele sa fie blonde ? Ca noi barbatii suntem atrasi de pielea bruna. Blondele plac la arabi, negri si tigani ».

Simt ca nu-mi place unde bate conversatia asta. Dar domnul Nerva pare pregatit sa-si dea toata silinta sa ma convinga. Sta intr-un cot sprijinit de coltul biroului sau, in uniforma diareica pe care scrie Romsegur si cele 2 pete concentrice de transpiratie de la axila se vad acum mult mai bine. Probabil nu arat destul de convinsa de teoria atractiei sexual-rasiale pe care tocmai mi-a prezentat-o asa ca vine aproape de mine, se apleaca si-mi sopteste « Eu am lucrat la o revista pentru barbati si pozam acolo gramada de femei dezbracate. Pe blonde trebuia sa le dam cu ruj si pe sfarcuri si jos ca nu se deosebea de restul pielii, erau albe din cap pana in picioare » 

Incep sa ma uit insistent spre doamna care trebuie sa ma preia. In sfarsit vine sa vorbeasca cu mine, imi spune sa revin mai bine maine pt. semnatura ca altfel voi sta prea mult sa astept ca mai are destula treba cu clienta dn fata. Ii multumesc si ma imbrac sa plec. Nerva imi zambeste si-mi zice in gluma » Unde pleci ? Nu pleci, tu stai aici cu mine, haha ! Lasa ca am auzit ca trebuie sa vii si maine, ce crezi ? » 

Ii spun la revedere si ma indrept rapid spre usa incercand sa-mi sterg din minte imaginea domnului Nerva transpirat, in fata unei femei blonde, dezbracate, pe care o da cu ruj pe sani.

Oameni si Caini

Dedicat cainilor

In fata, undeva din dreapta, se aude un latrat nervos. In spatele unui gard de metal ce incercuieste o mica parcare, 3 caini se agita, sar si latra. Ar sari gardul daca ar putea. Pe strada, 3 baieti in trening si haine sport injura cainii si ii scuipa printre gard, pe rand. Fiecare din cei trei se opreste pentru 10 secunde si scuipa, din nou si din nou, pe toata lungimea gardului.

Mergem ca-n transa spre casa. E 7 dimineata si ne tremura picioarele de cat am dansat. Pasarile ciripesc placut. Vad langa mine un catel maro cu pete albe care ma priveste. Ma opresc sa-l mangai si e tare fericit. Peste cativa metri  e tot langa noi si-mi amintesc ca mai avem saratelele de ieri. 

Ma opresc si incep sa-i dau covrigeii sarati din mana. Ii mananca infometat dar nu cu lacomie ci incet. Mananca toti covrigeii. Il mangai si-mi linge nasul. Plecam impreuna, nu pare sa vrea sa ne paraseasca. 

La fiecare 100 de metri isi intoarce capul si ne priveste. La coltul strazii o masina in viteza era sa dea peste el pentru ca e tare neatent. Se uita mai mult la noi decat la masini. Ma sperii si de cate ori trecem o strada il chem langa mine. 

Saratel suna tare dragut. Nu intelege mereu de ce il chem si ajung sa traversez cu mana intinsa spre masini, ca un agent de circulatie.

Lapte

Dedicat copiilor

E foarta multa lume in biserica. Astept ca mama sa termine de sarutat toate icoanele. 

In dreapta si in stanga intrarii, o portiune din cimentul pardoselii a fost inlocuit cu sticla. Prin ea poti vedea jos morminte din piatra. Lumea pare reticenta in a pasi pe sticla. Unii chiar ocolesc zona. Altii calca usor, de frica sa nu sparga parca sticla sub greutatea pasilor. 

E o coada mare in partea dreapta, oamenii se aliniaza pentru a saruta moastele sfinte ale cuiva. O femeie cu un copil mic in brate trece peste sticla transparenta,  incearca o manevra pt. a-l intoarce si il apasa pe burta din greseala. 

Din gura copilului se scurge un lichid alb. Pe sticla care adaposteste mormantul sfant s-a format o balta mica de lapte. Pe masura ce lumea calca in balta laptele se intinde pe sticla.

La Vita e Una Putana Grande

Dedicat soferilor de taxi

Intru in taxi si masina tasneste scrasnind nervos, o ia brusc printre 2 autovehicule, face o curba si intoarce. Un cap ranjind se intoarce de la volan catre mine si-mi zice: sper ca nu aveti probleme ca eu conduc mai asa… Zambesc la randul meu si-i spun ca nu am « probleme ». 

Soferul continua conversatia virand din nou pt. a o lua inaintea unui alt sofer : « uite la astia, dorm la volan si eu care-s treaz de ieri de la 5 dupa-amiaza si nu pot sa dorm ! » 

Mama intra in vorba cum face mereu cand merge cu un taxi. Foarte bine pentru ea ca pana la Fundeni e drum lung si-i bine sa uite de scrasnetul de frane si virajele bruste. George, caci asa se pare ca-l cheama, imi da cartea de vizita cu numarul personal si-mi spune sa-l sun oricand am nevoie. Ranjeste cu gura pana la urechi si-mi spune pe nume, a retinut de la comanda prin statie cum ma cheama.

Asa ca ma trezesc ca a prins drag de mine se pare si se tot intoarce sa ma priveasca desi eu privesc mai tot timpul pe geam. Ma intreaba daca imi place Connectors si da mai tare la radio ceva ce suna hip-hop cu o voce lamentata de femeie si ceva versuri « de inima ».

George ne spune ca obiceiul de a se baga printre masini si a face viraje bruste i se trage de la motocicleta. Se pare ca e iubitor de motoare : « Doamna, zice adresandu-i-se maica-mii, stiu ca par eu mic asa da’s trecut prin viata si membru al Uniunii Motociclistilor din 1987.Am avut si o gramada de accidente la activ. Unul e si pe youtube. Eram in fata la Mariott si au filmat camerele de la hotel. »  

Se pare ca motociclistul nostru a ajuns sa faca un salt mortal tocmai cand motocicleta intra sub rotile unei ditai masini a unui mare director. 

Bosul, zice George, era beat si cu sotia si copilul in masina. Saltul e filmat cumva incat multa lume a crezut ca a intrat si el sub roti si ca a murit. Inclusiv nevasta lui de atunci. Dupa ce s-a trezit pe asfalt n-a realizat ca-i e rau si chiar s-a ridicat de jos. Cel care il accidentase vazandu-l in picioare a zis : «  Da-l incolo ca n-are nimic, uite ca s-a sculat » A scos atunci casca de motor si l-a izbit cu ea in cap zicand “M-ai omorat nemernicule !’’ apoi s-a prabusit. 

A stat 2 luni cu bazinul spart si multiple fracturi in ghips. La 2 zile se urcase iarasi pe motocicleta si a avut al 2-lea accident. Incerca sa se strecoare intre trotuar si sirul de masini si cand s-a facut verde la stop brusc din masina din fata s-a deschis o portiera din care a iesit o domnisoara. Portiera l-a mai costat un salt. Domnisoara in cauza se pare ca a fugit vazand cele intamplate. 

Ne oprim brusc cu un nou scrasnet in fata unei treceri de pietoni pe care tocmai se angajase o batrana si s-a oprit speriata. In urma ei trec inca 2 femei, dintre care una se sprijina intr-o carja. George se intoarce razand si zice: “Imagineaza-ti cum ar fi fost s-o iau pe aripa pe tanti asta in carje!”

Mai aflam si ca nevasta l-a parasit luand cu ea si fetita de 9 ani pe care nici nu are cum s-o vada. Dar care  il mosteneste caci la 3 ani deja reusise sa porneasca un scuter in curte, sa intre cu el in gard si sa-si fac un ditai cucui, ne spune George tare mandru.

Iar ieri n-a dormit pt. ca a fost si el la spital. I-au spus ca are anemie acuta. Se pare ca uita sa manance cu zilele si tot asa si sa doarma. Zice ca nu mai are pentru ce trai. Masina e cea mai buna prietena pe care o are.

Stii ce am pus eu pe messenger la avatar, imi zice ranjind din nou, pe jumate intors catre mine: “La vita e una putana grande”

La spital tine sa ne duca glorios pana in curte caci se stie cu paznicul de la intrare care ia taxa. Imi ia si mie suprataxa caci nu-mi vad restul la cel 20 de lei desi eram gata sa-i las ceva si de asta nici nu-i dadusem suma exacta. Ne invita din nou sa nu ezitam sa-l mai sunam la iesirea din spital. 

La Rascruce de Rafturi

Dedicat casieritelor zambitoare

De fiecare data cand vin la cumparaturi il vad in fata magazinului in carutul cu rotile. Are probabil spre 40 de ani, sta in sosete, cu ochii holbati in vitrina sex-shopului din fata. Trecatorii se mai opresc si-i lasa bani. Azi e prima zi cand nu e acolo. Ma intrebam ce-o fi cu el. Curand l-am vazut inauntrul supermarketului, isi cumpara apa, tinea in mana o sticluta de ...Evian.

Ma uit pe raft dupa o punga de musli cu mar si scortisoara. Spre mine vine un domn la vreo 60 de ani.

Il aud zicand: - Da-te la o Parte!

Ma uit in jur dar nu mai e e nimeni. Ma impinge si se apropie de raft.

Am plecat sa-mi iau o apa la 5 litri, putin mai departe. Din fata vin doi barbati trecuti de 40 de ani. Simt ca unul ma priveste insistent.

Cand trec pe langa ei il aud zicand: -Exact asa cum imi place mie!

Ma uit in jur dar nu mai e e nimeni. Ma priveste ranjind.

De pe raftul cu detergenti din stanga mea, 2 metri mai in fata, cade o punguta mica de detergent pe jos. Un baietel de cam 11 ani, singur, cu cosul de cumparaturi pe brat, se apleaca linistit, ia punga si o pune la loc pe raft. Surad si imi vine sa-i zic multumesc desi n-am nici o legatura cu punga cazuta.

Stau la casa si astept sa-mi vin randul. Casiera are in piept o insigna mare pe care apare un happy face si textul “Azi zambesc”. Are o fata total inexpresiva, se uita prin produse si prin cei care trec prin fata casei. 

O batrana cu riduri adanci si peruca vizibila se cearta de ceva timp cu cel ce pare a fi sotul sau. El vrea sa lase din supele la plic, sustine ca-s prea multe, ea raspunde pe un ton rautacios:

-Asa vreau eu, le iau! 

Casiera le ofera pungi de plastic, batrana le vrea, sotul spune ca-s ”pe bani”. Doua doamne din spatele lor sfarsesc prin a se enerva si striga ca au plecat din timpul serviciului. Batrana ia brusc un pumn de plase, se intoarce pe calcaie si pleaca spre iesire. Casiera se uita dupa ea dar nu zice nimic. Doamnele din fata mea s-au mutat la alt rand. 

Ii spun casierei: “Trebuie sa zambiti”. Se uita spre insigna din piept si-mi zambeste obosit.

La iesire il vad pe barbatul in carutul cu rotile, la locul lui obisnuit. Fumeaza linistit dintr-o tigara slim.

Cartier

Dedicat cartierului

Strada e in continuare in reparatii. Copiii din cartier au iesit la joaca. Baietii se urca pe remorca excavatorului parcat in fata blocului si sar direct in nisipul strans pe jos intr-o gramajoara.Urca si sar din nou si din nou. Unul din ei sta pe remorca in picioare si priveste in jur. Doua fetite se uita la ei si susotesc ceva. Urca si ele si se uita spre gramada de nisip de jos. Se tin de mana si isi fac curaj. Sar in cele din urma. Rad cu picioarele infundate in nisip.

Langa gardul de sarma verde ce imprejmuieste ternul viran, plin de ierburi, stau la povesti familiile de tigani din cartier. Mamele unora dintre copiii care se joaca, cativa barbati si cativa copii mai mari. Unele femei sunt cu carucioare in care au copii mici.

Pe strada trec 4 tiganci cu fuste lungi. Se tin toate de brat. Doi au si copii mici in brate. La colt s-au oprit langa un SUV nou si frumos si acum stau la povesti langa masina.

O tiganca in tricou rosu si pantaloni scurti, cu cercei mari, sta pe un frigider de Coca Cola rasturnat in strada, in fata caselor. In mana tine un castron din care o femeie ia vopsea rosie si i-o intinde pe par. Are manusi galbene de plastic, un maieu albastru, fusta lunga si papuci rosii, Si ea e vopsita roscat si isi tine parul in coc.Copiii din preajma s-au oprit din joaca si se uita la ele. Femeia cu co o piaptana din cand in cand, apoi face un fel de masaj sa intre vopseaua in par mia bine. Femeile ce stau de vorba pe marginea gardului verde se uita si ele si cativa barbati. Un caine doarme la umbra unei masini.

Un baiat de cam 15 ani baga mana in decolteul unei tiganci imbracata intr-o rochie mulata, verde crud, si scoate cateva bancnote.

Un barbat vine clatinandu-se, se apropie de una dintre masinile parcate cu o piatra in mana dreapta. In mana stanga tine o tigara aprinsa.Ridica piatra si face un gest ca si cum ar vrea sa sparga geamurile masinii. Tipa la el Barbatul are cam 50 de ani, chelie, e imbracat cu o camasa albastra rupta la umarul drept si pantaloni magenta. Pare beat si strigatele tigancilor parca l-au trezit din transa. A lasat jos piatra,  s-a asezat pe bordura si a inceput sa joace zaruri cu copilul care a scos banii din sanul tigancii.

Un barbat la vreo 35 de ani, imbracat cu 2 sau chiar 3 straturi de haine murdare si o caciula pusa ca o cusma pe cap,  merge clatinandu-se spre ghena de gunoi. Duce pe spate 4, 5 pungi legate. Se apropie de gunoi, lasa plasele jos si incepe sa scormoneasca in ghena. Gaseste in gunoi o sticla, o scoate si bea cu pofta, o lasa jos, si reincepe sa caute in gunoi. Se opreste, vorbeste singur, se uita la cei care trec pe strada pe langa el. Brusc incepe sa scoata din pungile cu care a venit haine pe care le arunca pe rand peste gardul verde de sarma. Rochii, fuste, o bluza, zboara peste gard. Barbatul se apleaca peste ghena de gunoi de unde scoate o alta rochie, o lasa sa cada inapoi, desface din ea un snur verde cu care isi leaga intr-un manunchi plasele si pleaca clatinandu-se.

In fata casei un tiganus se plimba cu un voal si o coronita de mireasa pe cap. Il aranjeaza mereu peste ce pare a fi o peruca blonda. Ceilalti  copii il privesc cu interes. Doi baieti au in mana o peruca mare rosie.Copilul cu voalul si cei doi fac schimb de peruci.

La coltul blocului de vis-a vis, unde se afla o firma pe care sta scris DENTAL POINT, cabinet stomatologic romano-german, si o antena parabolica, a avut loc un accident minor. Un baiat pe un scuter cu rucsac galben in spate pare a fi fost protagonistul. N-am vazut accidentul. Baiatul se da jos de pe scuterul pus pe avarii. Cativa tiganusi sunt adunati in jurul scuterului, si cativa stau cu telefoane in mana parca gata sa sune. Baiatul s-a aplecat sa se spele pe mana intr-o balta, si se sterge cu o carpa murdara. S-a tot uitat la scuter ca si cand ar evalua daunele. Tiganii par gata sa ajute. Un baiat mic a iesit din casa cu o sticla de apa si baiatul se spala din nou pe maini cu ea.

Tot la coltul blocului a aparut un grup de 4 tineri ce pareau straini, englezi. Un baiat cu gluga si barba ce parea liderul, urmat de 3 fete cu umbrele. S-au strans la colt s-au uitat pe harta, s-au uitat in jur, au discutat, au asteptat sa treaca masinile ca sa traverseze cam speriati, au luat-o in stanga dupa cosul de gunoi, apoi baiatul s-a intors brusc in directia de unde venisera cu fetele dupa el.

Imi place coltul asta, e ca un Triunghi al Bermudelor pentru turisti. Mereu vezi cate unul care se pierde pe aici. Ii recunosti dupa harti si uneori aparate foto. Intr-o zi cand muncitorii de la Apa Nova faceau lucrari pe strada, o tipa inalta si un tip, ambii cu aparate foto, s-au apropiat si au cerut detalii despre directii de la ei. Muncitorii s-au uitat lung dupa femeia inalta.

Un  baiat cauta in ghena de gunoi de unde scoate viniluri si arunca cu ele in aer peste gardul verde, pe terenul viran. In jur tiganusii mici se uita la el. Trece un preot care se posteaza in fata ghenei, se pregateste sa traverseze strada. Baiatul pleaca cu un sac in mana. Un tiganus imbracat in maro intra pe terenul viran dand la o parte o bucata din gard, strange cate 5, 6 viniluri si le arunca si el in aer. Zbora, unele se lovesc de gardul metalic verde pe care se mai vad intr-un colt insemnele cadrilate alb-negru si inscrisul TAXI. Vinilurile se fac tandari partial, unele rezista intregi. Copilul le strange si le arunca iar si iar. Le arunca unul cate unul cu rabdare, apoi resturile, pana nu mai ramane nimic. Unele se sparg in gardul de sarma, unul nimereste pe tigla casei de langa, aproape de insemnul cu bulina rosie pe care scrie « Cladire expertizata tehnic incadrata in clasa I risc seismic  I ». 

O haita de 5 caini de toate marimile si culorile il urmaresc pe un barbat ce merge pe strada de vis-a vis. Tandarile aterizeaza pe jos si se amesteca cu gunoaiele deja existente, sticla, pietre, cabluri. Un singur vinil rezista multiplelor aruncari, ramane pe jos langa gardul verde. Mai tarziu, un copil de cam 10 ani, cu gluga pe cap, vine si arunca si el resturile de colo colo. In coltul din dreapta al terenului, la etajul 3 al casei, pe un suport atasat la pervazul geamului, sta o camera video cu suportul invelit in celofan.

Afara ploua, inauntru miroase a sarmale incalzite. Deschid geamul. Patru tigani mici stau sa faca parcarea, cu incalzitoare de urechi rosii peste caciuli. Canta manele improvizate. Melodia urca spre geam cu sunet de alarme de masini, claxoane, si plescait de cauciucuri prin apa. Ploua si copiii stau in ploaie si pandesc masinile care vor sa se parcheze. Alearga spre geam si fac semne soferilor sa se opreasca pe un loc anume. Fiecare are locul lui bine stabilit, nu se incurca. Masinile si-au aprins deja farurile, si cum stau in sir, una dupa alta, bara la bara, creeaza un lant de luminite ca decoratiile de Craciun.

Sacosa e grea dar am reusit s-o aduc pana aici, la scara blocului. Ceai, apa, suc bun, servetele, pahare, totul pt. invitatii straini care vin azi. Sa se simta bine, sa gandeasca cat mai prolific despre viitorul retelei noastre culturale europene, sa faca proiecte. 

Din blocul de vis-a-vis trei barbati cu parul grizonat si destul de masivi, scot un sicriu pe umeri. Lemnul e albicios deschis la culoare. Un val alb acopera sicriul.  Prin el se intrevede parul alb al unei femei. O batrana dupa broboada legata peste cap. Barbatii discuta, unul zambeste, sicriul ajunge cumva cu capul batranei in jos. Un alt barbat, poate sotul ei sau o ruda, tot cu par grizonat, da indicatii. Printr-o miscare rapida  barbatii depun sicriul intra intr-o duba alba mare. Apare de undeva si o cruce de lemn, din cele simple, ieftine. Pe cruce vad scris numele Lucretia. Nu apuc sa vad si anul pt. ca si crucea e inghitita rapid de duba. Barbatii raman sa vorbeasca intre ei. Privirea mea urmareste duba care pleaca dupa ce a inghitit-o pe tanti Lucretia pe care am apucat s-o cunosc doar in aceste 30 de secunde post-mortem. Ridic sacosa grea pe umar si intru in bloc.

Iarna Fara Maniere

Dedicat celor care fac triere selectiva

Inaintez cu greu prin zapada cu cele 2 pungi de deseuri separate si cu sticlele in sacosa de pe umar. In plus trebuie sa ocolesc si gunoaiele care se raspandesc  generos din plase aruncate direct in zapada. Ca si cum zapada ar ascunde, ar masca gunoiul sau l-ar descompune, l-ar face sa dispara miraculos.

Un morcov ar fi ce-i drept bun pt . un om de zapada dar ce poti face cu tampoane, pampers, coji de cartofi si tot ce se mai iteste in dreapta si-n stanga in diverse forme de degradare ?   

Din fericire, macar daca nu ascunde, zapada ingheata toate resturile astea menajere si le opreste sa puta. Ajung in fata containerelor de  reciclare separata si pt. ca aici fireste nimeni nu a dat zapada de pe trotuar, ma afund serios in stratul alb si pufos, pana sa ajung la destinatie. Golesc hartia, apoi sticla si cand incerc sa desert si plasticul, ca si saptamana trecuta, gasesc containerul pentru plastic complet plin si infundat. Oamenii care trec se uita la mine ciudat, unii au senzatia ca incerc sa iau din gunoi, ca rascolesc si caut ceva. Ma dau batuta pt. ca gura de intrare e plina ochi deja de sticle si pungi. Inaintez inca 100 de metri si arunc deseurile din plastic intr-un cos stradal normal. 

Merg cu 2 sacose pline si grele pe fiecare umar, ma clatin greoi prin zapada care in locurile unde nu a fost data la o parte imi ajunge la glezne. In fata e un drumeag ingust, in jur e zapada si masinile parcate, ingropate si ele aproape complet in mormane albe. 

La un moment dat doamna din fata mea se opreste brusc si ridica tonul mirata. Vad cum cineva aproape o impinge in zapada incercand sa treaca. Ajunge in fata mea, un baiat de cam 20 de ani, mai scund decat mine dar indesat. Imi arunca un fel de ranjet si da sa treaca si de mine fara sa incerce sa faca un pas alaturi. Plasele mele il jeneaza asa ca se impinge in mine cu avant si trece. 

Ma enervez si-i spun in fata, de fapt deja in ceafa lata, ca e nesimtit. Un alt baietas care il insoteste, mai mic si slabut, imi taie avantul de educatie civica cu un «Hai, hai ! «  care suna a scandal. Mai fac doi pasi si un alt baiat vrea sa treaca. Ma opresc si ma afund in zapada sa-i fac loc pt.ca simt ca nu am nervii necesari. Nu-mi pot abtine insa printre dinti un “ttt” pe care tanarul mi-l imita ranjind dezaprobator.

Audiograma

Dedicat octogenarilor

Intru in cabinet si o doamna micuta si batrana iese din camera din dreapta unde se fac audiogramele. Se inclina periculos in stanga, apoi in dreapta si o sprijin de teama sa nu cada. Inteleg ca sta prost cu echilibrul. E batrana dar are un chip de copil si rade simpatic. Doctorita ii explica ce trebuie sa faca cu actele primite, ca trebuie sa faca copii si apoi sa mearga cu ele la CAS pentru a inregistra cererea pentru un aparat auditiv. Daca e aprobata, poate veni inapoi sa ia aparatul. 

Batrana isi cauta cu mana paltonul de pe scaun. Ii iau eu paltonul si i-l tin sa se imbrace. Ia apoi de pe scaun o esarfa neagra pe care si-o pune la gat si apoi fularul. Ii multumeste doctoritei si incepe sa-i povesteasca ca a ramas singura de 16 ani de cand i-a murit sotul si-i e greu. A lucrat la o tipografie la zetarie. Copii nu a avut, si completeaza : « Cine-i are sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca . »

Doctorita schimba priviri cu asistenta si cu mine. Se vede ca o urmareste tot mai greu pe batrana si la un moment dat o intrerupe sa-i spuna ca o pacienta asteapta. Batrana isi cere scuze si merge spre iesire, apoi in fata usii se intoarce brusc. Isi uitase bastonul : « Asta e prietenul meu cel mai bun » zice zambind. « Uneori il uit dar ma intorc mereu dupa el ». Asistenta merge repede in camera si vine cu bastonul. Batranica merge leganat catre usa, saluta si pleaca.

Pe strada vad in fata mea o batrana micuta, cu un mers leganat, ca de rata. O recunosc fara ca macar sa-i vad fata, e imbracata la fel si cu acelasi baston de ieri seara. S-a oprit in fata unui bloc si cu capul ridicat ii studiaza fatada cu atentie. Ma gandesc ca incearca sa citeasca ceva de pe cele 2 bannere de pe fatada si ajungand in dreptul ei o intreb daca are nevoie de ajutor. Ma priveste cu acelasi zambet de copil de ieri seara dar devine evident ca nu-si aminteste figura mea cand incepe sa-mi vorbeasca. 

De fapt cauta pe cineva in bloc si incearca sa-si aminteasca unde statea persoana. Zice ca nu sta bine cu ochii si nici cu auzul. Ieri doar ce a fost la doctor pentru un aparat auditiv. Si a mers singura pe jos pana la spital si inapoi dar s-a descurcat. Noroc cu bastonul ei, cel mai bun prieten. 

Are 82 de ani si sta singura in blocul de caramida pe care mi-l arata cu degetul la 50 de metri. Are o nepoata la Valcea care vine din cand in cand si-i mai aduce cele necesare. Sotul i-a murit dar s-a obisnuit sa stea singura si n-ar vrea pe cineva in gazda cum i-au sugerat vecinii. Ii place sa intre in casa ei si sa faca ce vrea, sa nu-si faca griji ca e mizerie.

E nascuta pe 23 august dar ''acum nu-mi mai sarbatoresc ziua'', zice zambind. Are o dantura perfecta, o lucrare dentara fireste caci nu exista dinti atat de drepti si albi la varsta ei. O doare doar o batatura la picior.

Copii nu are dar are o vorba a ei despre asta: « Cine-i are sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca . » E amuzant si usor paradoxal ca tocmai acum cand aud pentru a doua oara dictonul se apropie de noi o mama cu un copil de mana. Copilul s-a oprit chiar langa noi si ne zambeste foarte dragut. Il privesc in ochi in timp ce batrana continua sa vorbeasca fara sa-i sesizeze prezenta.

Insomnia

Dedicat insomniacilor

M-am trezit transpirata si chinuita de o durere de cap datorata poate multelor ganduri care mi se tot invartejeau prin teasta. M-am uitat la ceas, era 4 noaptea. Am incercat sa ma calmez, m-am invartit in toate partile si pozitiile. Pe la 6 nu mai puteam sta in pat uitandu-ma pe pereti asa ca am decis sa deschid televizorul.

Lumina care a tasnit din tubul catodic m-a orbit timp de 5 minute, apoi am inceput sa ma obisnuiesc. Nimerisem pe un program de teleshopping se pare. Niste doamne prezentau o bustiera revolutionara Aire Bra, usoara ca fulgul si rezistenta ca tancul. Testimonialele altor doamne care folosesc produsul ne asigura ca bustiera e absolut minunata si indispensabila vietii iar la final cele 2 doamne cu zambete de pisici Chesire au atarnat de un balon bustiera care si-a luat zborul de usoara ce era.

M-am amuzat de cretinismul clipului publicitar dar am inceput sa ma gandesc ca nu mi-ar strica o bustiera noua. Nu cu 1699 de Ron cat costa cea din reclama, fireste. Surpriza, teleshopping-ul parca imi citeste gandurile prin televizor si doar in urmatoarele 10 minute pot suna pentru oferta speciala de 3 bustiere zburatoare la pret de una. Fireste in 3 culori diferite, alb, culoarea pielii si neagra. Nu-mi place albul si nici lenjeria de culoarea pielii dar oricum pe dedesubt nu vede nici dracu’ ce porti.

Ma surprind notand numarul in telefon.  Imi spun ca e o tampenie sa cumperi ceva ce nu poti proba oricum si imi alung din cap imaginea bustierelor revolutionare de care doamnele din reclama trag in toate directiile sa ne arate elasticitatea. Ma scol din pat si ma duc la bucatarie sa-mi fac ceai. Capul imi atarna greu si nu l-ar putea urni nici 10 din baloanele alea din reclama.

Ma intorc si imi dau seama ca imi calculez in minte daca au trecut cele 10 minute de oferta speciala. E 6.30 dimineata si pare incredibil ca sun la un numar de teleshopping. Incredibil in ce te transforma o noapte de insomnie si o durere de cap!

Imi raspunde un domn care ma intreaba pentru ce am sunat si apoi ce marime am la bust. Ei dracie, la asta nu ma gandisem. Imi spune ca revine peste o ora, imi lasa timp de masurat adica:P

Ma gandesc ca nu-i voi raspunde si asa scap si de imbecilitatea asta. Oricum nu stiu ce marime am la bust.

Suna mai devreme de o ora si ma ia pe nepregatite asa ca raspund. Am capul tot mai greu de nesomn.

Vorbesc si mi se pare ca visez. Ii spun ca nu ma pot masura.

-Nu aveti un centimetru?

-Nu.

-Atunci ce marime purtati la bluzele mulate?

-Nu port bluze mulate.

Un ranjet imaginar mi se intinde pe fata cand ma gandesc ca probabil devin un client dificil pt. angajatul asta de la hot-line-ul de teleshopping la 7 dimineata. Dar imediat incepe sa-mi para rau punandu-ma empatic in locul lui.

-        Sa zicem M si L. Bustul pe undeva la 90. Imi amintesc ca m-a masurat cineva candva, aveam de fapt peste 90.
-Oricum veti primi o marime un pic mai mare si aveti 2 saptamani de proba vine prompt vocea.

Urmeaza o sectiune chinuitoare in care dictez adresa la care voi primi pachetul iar el probabil cauta pe net codul postal si nu intelege bine numele strazii caci ma tot intrerupe cu ‘’un minut va rog’’ si se aude cate o pauza ciudata. Apoi mi se cer cateva date personale (anul nasterii, profesia) pentru a primi lunar un catalog personalizat. Stabilim ca voi primi coletul in 15 zile, la pretul de doar 195 Ron, incluzand fireste taxele postale.

Apoi domnul de la telefon isi ia avant ca pentru o saritura cu parapanta si se lanseaza in prezentarea unei oferte unice in care doar acum pot cumpara alaturi de bustiere o tigaie revolutionara, cu led rosu care se aprinde cand e focul prea tare, pot avea un cupon de reducere de 400 de Ron pe an si alte avantaje.

Il las sa-si spuna poezia ca sa simta ca si-a facut datoria de bun marketer si apoi ii raspund amuzata:
-Va inteleg demersul de marketing dar nu cumpar lucruri de care nu am nevoie. Am deja o tigaie.

Se pare ca am dezlantuit brusc furia zeului din call-center care tuna asurzitor:

-   Nu intelegeti nimic! Aveti cumva o tigaie anticancerigena? Noua ne pasa de sanatate dar daca nu va pasa treaba dvs!

Peste o zi raspund unui numar necunoscut si o voce feminina placuta imi confirma achizitionarea celor 3 bustiere, data cand coletul va fi livrat si suma finala. Ne multumim reciproc politicos si vocea imi ureaza sanatate.

Condoleante si La Multi Ani

Dedicat bunicii mele

Probez o varianta improvizata de costum pentru petrecerea 1001 de Nopti. Am ales salvarii albastri, am reusit sa-mi leg decent o esarfa albastra peste solduri si cu o alta esarfa am construit un val pe care ar trebui sa cos banuti.  Suna telefonul, e mama care imi spune ca bunica mea isi da ultimele suflari. 

“Cere-i iertare”, imi spune ea. O aud pe buni horcaind si repet mecanic ce imi spune mama. Stiu ca respiratia de motor supraturat e din cauza inimii care nu mai face fata. Ne-a explicat doamna doctor care venise sa-i panseze escarele bunicii joi, cand inca eram acolo. O tineam de mana si o mangaiam pe fruntea cu par alb in timp ce doctora ii scotea un burete plin de puroi de sub piele. Ii cumparase mama niste bureti speciali cu argint pe care doctora ii introducea sub piele, prin gaura care se cascase pana la os. Mama ii tinea picioarele sus, buni gemea de durere in timp ce gura si intreaga fata i se increteau de atata suferinta.

Nu inteleg de ce trebuie sa imi cer iertare dar ca sa ii fac pe plac mamei repet mecanic.  Stiu ca buni nu moare chiar acum, mama mi-a mai dat deja cateva alarme false. Ieri am fost in piata si i-am cumparat bunicii un buchet de branduse portocalii cu bulbi. I-am pus in mainile stranse florile, ca pe o lumanare si am urmarit cum coboara si urca odata cu respiratia  greoaie. Nu le-a dat drumul, le-a tinut strans. Alaturi, intr-o cana, ardea lumanarea pe care mama i-o tot tinea aprinsa de o saptamana de cand intrase in fibrilatii si nu mai putuse vorbi. Mama a crezut ca va muri atunci dar iata ca trecuse inca o saptamana. 

O noapte petrecuta cu puls aproape inexistent si tensiune foarte mica. Mama are tensiometru pe care il foloseste obsedant pentru ea si bunica, uneori la fiecare 10 minute. Se pune strans in jurul incheieturii , apoi aparatul ticaie si bazaie enervant si-ti afiseza cifrele pe ecran. Bunica si-a revenit si desi aproape nu mai putea vorbi a tresarit chiar si acum cand m-a vazut intrand in camera. I-am vazut ochii scanteind fericiti pentru cateva secunde. I-am privit atent si am vazut o pacla care se intinsese parca peste ei. Am mangait-o mult pe frunte si am tinut-o de mana. I-am spus ca in curand va fi ziua mea. A ingaimat o urare pe care de ceva timp o repeta mecanic, ceva ce nu imi spunea niciodata inaintea celui de-al doilea accident vascular: “Sanatate si toate cele bune.” Nu stiu de unde ii revenise formula asta lemnoasa, cand mintea ei a trecut tot mai mult pe pilot automat. In ultimele luni auzisem tot mai des urarea de sanatate si toate cele bune, la telefon cand mi-o dadea mama sau cand plecam de acasa.

Am privit-o cum statea cu brandusele portocalii in mana, intinsa pe spate si privind catre soarele care intrase pe geam. M-am bucurat ca tinea strans in mana un manunchi de viata si nu lumanarea aia sinistra care ardea alaturi in cana. Cand am plecat am vazut cum degetele de la mana stanga si aproape toate de la mana dreapta erau cianurate, gri. Am luat-o de mana incercand sa-i fac sangele sa circule  dar am inteles ca moartea se instalase. Moartea si viata in acelasi corp, sub aceeasi piele stravezie. Mi-am dorit sa apuce sa traiasca pana duminica, de ziua mea. In acelasi timp stiam ca e o cruzime sa-mi doresc sa traiasca in starea aia. Corpul ii devenise in doar 2 zile o masa de oase cu piele in care se adancea moartea. Un prieten mi-a spus candva: ”Nu mor caii cand vor cainii”. Mi-am tot repetat in cap toata saptamana vorba asta.  

Buni se temea ca mama nu va sti sa aiba grija s-o inmormanteze ca la carte. Isi cumparase si isi aranjase toate accesoriile necesare ritualului de inmormantare. Teancuri de batiste, prosoape, camasi si alte asemenea stateau inchise cu grija si spaima de molii in servanta. Asa se numea mobila asta din sufragerie. Pe mama o enerva cand bunica verifica riguros toate lucrurile astea, acum cativa ani. Acum m-a enervat cand mama m-a intrebat daca sa comande la cateringul pt. pomana fasole batuta sau sarmale. Aveam senzatia ca asist la o scena de teatru absurd cu ea vorbind agitat la telefon cu o doamna care ii detalia meniul si bunica horcaind dar totusi expirand aer din plamani, in camera de langa.

I-am inchis telefonul in cele din urma si m-am dezbracat de costum. Vroiam sa ajung la 7 fara 15 in metroul de la Unirii pentru un flashmob cu tango la care participa o prietena. Am simtit nevoia sa ma imbrac in rosu si negru si m-am gandit ca intamplator astea sunt culorile tango-ului. Rosu, culoarea vietii. Tango, sarbatorea vietii de 1 martie, sarbatoarea primaverii. In tramvai am ajuns fugind si am ramas la usa din spate pe scari caci trebui sa cobor la prima. Inghesuiala mare, langa mine niste muncitori si niste adolescenti. Unul din ei batea ritmul si incerca un fel de manea cu versuri improvizate prost: “Baby, suna telefonul, nu raspund”…din cand in cand repeta sau intercala alte versuri. Ultimele  au fost ceva in genul: ‘’ Acuma eu plec definitiv, merg la cimitir”.  Poate moare chiar acum, mi-a trecut prin cap dar am alungat imaginea, alergand grabita sa traversez. In statia de metrou perechile dansau deja incadrate de calatorii stransi pe peron si de metrourile  ce veneau si plecau in viteza. Miscarea si viata pulsand m-au invadat. Ma gandeam ca poate buni isi da ultima suflare chiar acum de 1 martie, in timp ce eu ma umplu de viata privindu-i pe dansatorii de tango.

N-am reusit sa prevad nici de data asta.  A 2-a zi am fost cu prietena mea sa cautam material pentru costumul meu de aniversare. Ne-am invartit printre suluri de matasuri si amintindu-mi cat de bine croia buni m-am gandit ca i-ar placea sa ma vada acolo. Am mers apoi acasa si am asamblat panza in costumul de un turcoaz turbat care m-a umplut de o energie ciudata. Ma simteam  intr-o haina egipteana desi n-as putea spune exact cum arata una. 

Degetele se arunca asupra tastaturii de la calculator. Trimit mailuri catre prieteni in care le anunt tema petrecerii orientale 1001 de nopti de a doua zi. Suna telefonul. E mama care imi spune ca bunica mea a murit la ora 2. Ma uit la ceas, e 2.24. Buni a vrut sa mai incerce sa spuna ceva si a murit. In timp ce eu tastam, fara sa prevad momentul asta.  Suntem pe 2 martie, n-a mai putut astepta ziua mea.

Toti copiii isi apelau bunica mamaie. In copilarie am intrebat-o de cateva ori pe mama de ce eu ii spun bunica si nu mamaie. Cred ca mi-a spus ceva de genul ca e o formula care arata mai mult respect, ca mamaie poate fi numita orice femeie batrana dar bunica e una singura. Bunica a fost una singura. Cand  eram mica imi imaginam mereu cum va fi cand mama si buni vor muri. Imi imaginam inmormantarea cu detalii pana cand plangeam, over and over again. Dupa ce a facut primul accident vascular, buni a inceput sa se schimbe.  I-am urmarit decaderea fizica si psihica. Un singur lucru nu s-a schimbat la ea: bucuria cu care i se luminau de fiecare data ochii cand ma vedea intrand pe usa. Cat timp a putut vorbi a continuat sa-mi spuna de fiecare data sa ma imbrac bine si sa mananc. Chiar si cand a fost imobilizata la pat de fractura de sold, cu dureri si escare care ii macinau pielea, cu mintea tot mai spulberata in particule fine de memorie amestecata in vasele de sange pe care mi le imaginam plesnind sub cutia craniana undeva. Mi-am dorit mereu ca buni sa poata muri in somn cu un oftat linistit. Buni a murit constienta dar fara sa mai poata vorbi, incercand sa spuna ceva. Asta mi-a povestit mama. 

Nu voi sti niciodata ce pentru ca am ales sa nu fiu acolo. Nici cand s-a intamplat, nici dupa. Am ales sa sarbatoresc viata, sa fiu cu oameni vii langa mine, sa pastrez in minte imaginea bunici mele cand inca respira. Sambata, in timp ce mama mea o veghea pe mama ei moarta, eu m-am invartit pe ritmuri orientale, invaluita in valuri albastru-turcoaz. Duminica, de ziua mea, pe 4 martie, bunica mea a fost inmormantata. Eu am intrat intr-o viata de poveste ca Seherezada.

Ma intorc cu mama de la tara in microbuzul care ne hurducaie la intervale regulate. Campurile goale se succed ritmic prin fata ochilor. Din difuzoarele harjaite aud: 

“ Dupa ani ma-ntorc acasa

Inima m-apasa

Ca mama nu mai este

S-a dus ca-n poveste.”